INTRODUCERE

În urma războiului mondial, au fost înglobaţi în regatul României întregite, prin tratatul de pace de la Trianon, în afară de populaţiile româneşti ale Ardealului, ale Banatului şi ale părţii de răsărit ale Ungariei, mai mulţi alogeni. Printre aceştia, pe lângă şvabii din Banat şi saşii din Transilvania, şi unii şi alţii germani de origine, se găseau şi unguri, care, în urma unor colonizări sistematice din ultimele veacuri, şi favorizaţi de un aparat administrativ format aproape exclusiv din maghiari, au reuşit să se infiltreze aproape în tot teritoriul ocupat de poporul român şi s-au stabilit mai ales în oraşe.

La aceşti unguri, împrăştiaţi în grupe mai mult sau mai puţin însemnate, trebuie să îi adăugăm şi pe secui, populaţie de rasă turanică ^* . Cât despre originea acestora, mai dăinuieşte până şi astăzi discuţia, dacă ei sunt unguri adevăraţi, de origine ugro-finică sau sunt descendenţi direcţi ai hunilor.

Secuii, al căror număr se ridică cam la 500.000 de suflete, vorbesc limba maghiară, întocmai ca toţi ceilalţi unguri. Cu toate acestea, ei se deosebesc între ei prin firea lor şi prin felul lor de trai.

Secuii sunt stabiliţi în mijlocul românilor, în sud-estul Ardealului şi numai printr-o mistificare a adevărului ne sunt prezentaţi ca formând un bloc compact.

În realitate, un atare bloc nu există. Căci, după cum nu se găseşte în întreg Ardealul un singur sat populat exclusiv de saşi, de asemenea nu se află un sat curat secuiesc. Iar dacă totuşi statistica ungurească "oficială" ne arată anumite sate locuite exclusiv de secui, aceasta se datorează unor concepţii stranii, caracteristică statisticilor ungureşti. (n.e. 2)

"Blocul secuiesc" este o născocire a timpurilor moderne, de după 1848, născocire având ca scop de a se face să se creeze în existenţa unor mari forţe secuieşti şi, în acelaşi timp, să creeze o atare forţă în mijlocul Ardealului şi în mijlocul românilor, care, eliberaţi de robie erau un pericol ameninţător pentru recenta unire a Transilvaniei cu Ungaria,"unire" proclamată unilateral, fără consultarea şi aprobarea românilor, în martie 1848, de Parlamentul de la Budapesta (n.ed.). De altfel, trebuie aşişderea socotită de domeniul închipuirii şi aşa numitaTerra Siculorum de odinioară, în care românii lipsiţi de orice drepturi politice, erau reduşi în

stare de sclavie şi puşi în slujba secuilor ce se bucurau de toate drepturile şi de tot felul de privilegii.

Când noi susţinem neexistenţa unui bloc secuiesc, ne bazăm pe realitatea faptelor şi pe datele sigure ale statisticilor.

După statistica maghiară din 1910, ultima statistică oficială făcută de unguri în Transilvania, în judeţele secuieşti Ciuc, Odorheiu şi Trei Scaune, precum şi în judeţul Mureş (pe care ungurii l-au adăugat pe lângă cele trei "pentru rotunjire", deşi numai o parte a acestui judeţ completează ţinutul istoric secuiesc) se găsesc 637.562 locuitori. Printre aceştia, 502.030 sunt unguri sau mai exact locuitori de limbă maghiară, şi 115.744, mai mult de o cincime, sunt români. (n.e. 3)

Aceşti locuitori, trăiesc în 509 comune, deşi aşa numita "Regiune secuiască" cuprinde numai 426 comune. În aceste 509 comune, chiar după statistica ungurească, românii sunt în majoritate absolută în 90 de comune şi anume în 3 sate în judeţul Odorheiu, în 6 sate în judeţul Ciuc, în 9 sate în judeţul Trei Scaune şi în 72 în judeţul Mureş.

Şi chiar dacă socotim numai regiunea istorică secuiască, fără adaosul ce s-a introdus în urmă, în cele 426 sate, întâlnim 40 cu majoritate românească.

Această statistică ungurească este făcută după o concepţie cu totul bizară. Căci, în loc ca ea să constate originea etnică a locuitorilor, ea constată limba ce ei o vorbesc. Şi cum în Ardeal, în afară de câteva regiuni, în care n-a putut să pătrundă elementului maghiar, românii, după introducerea dualismului austro-ungar din 1867, peste tot locul au început a grăi în limba lui Arpad (n.e. 4), ei au fost înscrişi în statistică, ei şi copii lor din leagăn, ca unguri. Simpla declaraţie că vorbesc ungureşte era deci o probă suficientă a naţionalităţii lor. Şi cu toate acestea, în multe localităţi, secuii de origine română, care nu ştiau o vorbă româneşte, declarau: "én oláh vagzok", "eu sunt român".

Aşa numai se explică fenomenul curios că în aceeaşi statistică întâlnim comune secuieşti lipsite cu totul sau aproape cu totul de români, dar ai căror locuitori sunt de confesiunea ortodoxă sau greco-catolică, ca toţi românii, în vreme ce ungurii sunt numai catolici ^* , calvini sau unitari ^* *. În toate satele secuieşti au fost altădată sau sunt încă şi acum populaţii româneşti. Acestea însă au fost în cea mai mare parte deznaţionalizate de secui. (n.e. 5)

În prezenta broşură ne propunem să arătăm, bazându-ne pe actele şi cifrele ce ni le procură în mare număr chiar statisticile maghiare, calea şi mijloacele prin care s-a făcut această deznaţionalizare.