Cum scriem

Psihologia creaţiei a interesat totdeauna pe cititor cum scriem? Arghezi povesteşte undeva că Slavici, fiind la închisoare, a cerut în clipa când temnicerul a venit să-l anunţe că e liber să i se mai prelungească şederea cu câteva zile fiindcă avea de terminat o nuvelă. Nu ştiu câţi ani avea clasicul ardelean pe atunci, mi se pare că chiar şaptezeci. Însă pe lângă aceasta performanţă, isprava mea, de pildă, că la nouăsprezece ani am putut să scriu o povestire în plin vacarm pe lângă Piaţa Bălcescu, unde e acum Teatrul Naţional nou, pe atunci loc viran, mi se pare că nici nu merită să fie amintită. Scriitorul american Faulkner povesteşte că a scris romanul său În timp ce trag să mor pe dosul roabei cu care căra noaptea cărbuni într-o centrală electrică. În general relatările sale despre meseria de scriitor sunt demne de cel mai mare interes. Cu câţiva ani înainte de a muri răspundea într-un interviu în revista vest-germană Merkur la întrebarea despre documentare şi spunea că cel mai bun mod pentru un scriitor de a se documenta este cel pe care l-a găsit el odată, când era tânăr şi foarte sărac: era angajat într-o casă de toleranţă ca boy. Aducea petrecăreţilor băuturi şi stătea şi se uita la ei până la ora două noaptea; ziua era liber şi putea să scrie cât poftea, având deci existenţa asigurată şi material uman sub forma celei mai veridice panorame la care poate visa un scriitor, societatea văzută prin viciile ei, virtuţile fiind etalate în văzul lumii şi nemainecesitând un efort special de a le cunoaşte. Nu-l deranja şi nu-l supăra nimeni, stătea liniştit în odăiţa lui şi scria! Mai târziu, după ce scriitorul a făcut rost de nişte bani, şi-a cumpărat fireşte o fermă şi a scris acolo, în ferma lui. Dar e interesant de observat că figurile pe care el le-a cunoscut pe vremea când era boy în acea casă, gangsterii şi prostituatele mai ales apar în opera lui cu un relief halucinant, aproape unic. În general, după ce ajung celebri şi bogaţi, scriitorii îşi amintesc cu nostalgie sfâşietoare de anii când erau necunoscuţi şi strâmtoraţi (vezi amintirile despre Paris ale lui Hemingway). În acest sens cred că Truman Capote, care a câştigat recent cu ultima sa carte, intitulată Cm sânge rece, două milioane de dolari, va avea mult de suferit, mai ales că e şi tânăr, are abia în jurul a patruzeci şi cinci de ani.

Povestind despre alţii mă feresc în felul acesta să fac eu mărturisiri. E adevărat că mă feresc, nu cred că e acuma timpul de confesiuni. Confesiunea sau mărturisirea înseamnă liniştire, adică privire înapoi. Or, sentimentul meu e că la ora actuală se aşteaptă de la scriitorul român din generaţia mea opere, şi nu „mărturisiri”.