Când scriem cea mai bună carte

Nici un scriitor nu se opreşte cu plăcere la o anumită treaptă a creaţiei lui după care să coboare liniştit scriind cărţi mai slabe. În realitate, nu se ştie niciodată ce se mai poate întâmpla. Unii consideră, de pildă, ca J. P. Sartre abia acum şi-a scris cea mai bună carte a sa, în jurul a şaizeci de ani, e vorba de volumul Cuvintele. Numele lui a fost însă legat timp de peste douăzeci de ani de opere care dădeau dreptul oricui să considere cariera lui încheiată, cum ar fi volumul de povestiri Le mur, piesa Les mouches (pe care eu o pun alături de Fedra) şi romanul La nausée, fără să mai vorbim de anii 46, după război, când pentru ideile lui filosofice unii se băteau chiar în duel şi erau fete care purtau bluze cu portretul lui imprimat în faţă şi pe spate. Acum s-au dus timpurile de atunci, inutil să le mai răscolim, deşi acum doi ani scriitorul-filozof a refuzat Premiul Nobel, ceea ce nu e puţin lucru, mai ales că printre argumentele lui era şi acela că de ce nu i s-a decernat acest premiu mai înainte lui Şolohov! Ei, acum i s-a dat şi lui Şolohov, şi-a văzut domnul Sartre visul cu ochii.