Capitolul 8

În aceeaşi zi luă trenul spre Capitală şi în dimineaţa următoare se afla în biroul primului-secretar al comitetului regional de partid Bucureşti, care îl primi îndată ce se anunţă. Era fostul notar din Siliştea, ales foarte recent membru al Comitetului Central şi căruia cu aceeaşi ocazie i se încredinţase această înaltă funcţie.

— Ei, zise el după ce îi dădu mâna şi îi făcu semn să ia loc în faţa lui, stând amândoi nu la birou, ci în cele două fotolii de alături, ca doi vechi prieteni ce erau. Dă-i drumul, adăugă fostul notar, ce ţi s-a mai întâmplat?

Şi auzindu-l vorbind astfel îndârjirea şi neliniştea de pe chipul tânărului se înmuie, fiindcă omul care îl atrăsese pe el în partid rămăsese acelaşi şi cum oricine crede despre el însuşi că nici el nu s-a schimbat, credinţa în cauza pentru care trăieşte se ridică iarăşi în el cu forţa de odinioară şi o dată cu ea şi speranţa că va fi în cele din urmă mai tare decât duşmanii lui. Ce ţi s-a mai întâmplat, nu însemna oare că el, fostul notar, ştia că prietenului său trebuie să i se întâmple din când în când ceva şi că oricât de gravă ar fi acea întâmplare el, fostul notar, ştia dinainte că nu Niculae era vinovat sau în orice caz nu numai el şi în nici un caz atât de mult încât să măsoare vina lui de unul singur, cu vina a mai mulţi…

— Aşa de rău eşti speriat încât nici nu mai mă gândesc să-ţi spun că sunt supărat pe tine că n-ai mai dat şi tu un semn de viaţă… Nu te-am atras eu în partid? exclamă fostul notar cu un soi de mândrie mai încurajatoare decât orice cuvinte. Eu răspund de tine şi o să te apăr până în pânzele albe, fiindcă nu se poate să fii tu negru ca funinginea şi alţii albi ca colilia! Nu te-ai gândit?

— Ba m-am gândit, răspunse Niculae, dar n-am avut ce să fac, fiindcă atâta timp cât m-am ferit să mai viu la Siliştea cu o sarcină de partid ai văzut şi tu că am activat bine şi ani de zile nu mi s-a întâmplat nimic de când cu istoria cu seceta.

— Bine, zise primul-secretar luând parcă o hotărâre. Să vedem ce s-a întâmplat.

Adică să nu tragem încă nici un fel de concluzie, să vedem întâi ce greutate are omul pe spinare şi abia pe urmă, după ce o să i-o ridicăm, să ne dăm seama dacă nu cumva l-a şi strivit. Atunci n-o să mai fie nimic de făcut!

— Stai, întâi să spun să nu ne deranjeze cineva, mai adăugă el, apoi se reaşeză şi începu să asculte.

Niculae se puse pe povestit şi trecu repede peste toată campania. Deşi au avut loc turburări, spuse el, dacă n-ar fi fost provocările la care s-au dedat unele persoane locale, cu soluţia pe care au găsit-o în cele din urmă forurile superioare nu s-ar fi întâmplat chiar nimic şi în cazul ăsta nici n-ar fi fugit nimeni cu căruţele de la arie fără să-şi dea cotele şi bineînţeles că n-ar mai fi fost nevoie pe urmă nici de echipele care s-au creat ca să meargă pe la ei din casă în casă…

— Cine s-a dedat la provocări? îl întrerupse primul-secretar. Poţi să spui, e bine să-i ştiu eu.

— Au fost sancţionaţi, zise Niculae, preşedintele a fost dat jos şi individul respectiv exclus din partid.

— Care individ? se arătă curios fostul notar.

— Unul Bilă!

— Bilă! exclamă primul-secretar ridicând uluit braţele în sus. Bilă membru de partid!

— A fost exclus, repetă Niculae.

— Bilă era să-ţi dea atunci cu un ciomag în cap şi să te omoare, zise fostul notar, urla că astăzi nu trebuie să fii… Mama lui de Bilă, exclamă primul-secretar şi se bătu cu palma pe frunte nevenindu-i încă să-şi creadă urechilor, deşi era de presupus că de atâţia ani de când era şi el activist avusese fără doar şi poate ocazia să vadă şi să audă destule. Din pricina lui a trebuit eu să fac atunci un raport scris şi să arăt că nu ereai vinovat, că şi atunci s-a găsit cineva care nu ştiu ce vroia să-ţi facă, nu vroiau să mă creadă pe mine. Ei, ia spune, cine şi la ce provocări s-a dedat?

Niculae povesti dar se vedea că nu-i era lui gândul la Bilă, vroia să treacă repede la ceea ce i se întâmplase lui şi nu altora.

— Secretarul, Isosică, şi preşedintele Plotoagă, ca să-l cureţe pe Bilă, l-au lăsat să se îmbete şi i-au dat ordin să sară peste cal în chestiunea depunerii grâului pe jos… A fost ca o scânteie, a luat foc satul… de altfel i-au şi dat foc casei lui Bilă ţăranii provocaţi…

Niculae spuse apoi cum tot focul fusese stins şi cei vinovaţi sancţionaţi… Şi trecu la istoria cu cel înecat:

— Întrucât putea fi cineva răspunzător dacă la un oarecare se găsesc nişte încărcătoare de pistol-mitralieră pline de gloanţe şi acest oarecare o ia la fugă şi se aruncă în râu şi râul îl ia la vale şi îl îneacă? zise el. Cine nu ştie să înoate să nu se arunce în apă decât dacă vrea să se sinucidă, iar dacă are gloanţe de pitit atunci să le pitească în… mă-sii dacă vrea cumva să se folosească de ele ca să împuşte iepuri, fiindcă să nu-mi spună el că avea altceva în mintea lui tâmpită când s-a apucat să şi le-ascundă în pivniţă cu gândul că n-o să îndrăznească nimeni să intre în târla lui… Dacă ţi-ai predat cotele, nu intră, dar dacă nu ţi le-ai predat, intră, aici e toată chestia… Alţii adică să tragă din greu şi tu să speculezi momentul! „Tovarăşe Niculae, ce mai încoace şi încolo, zice tovarăşul Ghimpeţeanu, cine ştie ce bandit o fi fost şi Gheorghe ăsta, nu s-ar fi aruncat el degeaba în râu dacă n-ar fi avut conştiinţa încărcată.” „Eu nu pot, tovarăşe Ghimpeţeanu, să susţin că acest om avea sau nu avea conştiinţa încărcată şi să trag de-aici concluzia că era un bandit sau un om cumsecade. Faptul că el a luat-o la fugă pentru mine nu e concludent, o fi auzit şi el că mulţi au fost închişi pentru te miri ce, darmite când se găsesc la tine gloanţe! De-aici şi până la a susţine că faci parte dintr-un complot care urmăreşte să răstoarne regimul nu era decât un pas, cu toate că s-au văzut şi cazuri adevărate… „ „Bine, tovarăşe Niculae, fă-ţi raportul şi continuă-ţi activitatea… „ Până ce intervine tovarăşul secretar Beju. Eu l-am înţeles pe Ghimpeteanu şi pot chiar să spun că a făcut pentru mine mai mult decât era cazul, fiindcă în realitate trebuia să mă prelucreze în faţa activului comitetului raional de partid şi să fie rău de mine, dar el a refuzat să execute acest ordin pe care îl primise, m-a chemat la el în birou şi mi-a spus: „Du-te, zice, la tovarăşul prim-secretar Mircea şi expune-i situaţia, fiindcă eu aşi vrea să te păstrez ca un element de bază şi nu sunt de acord că ai avea vreo vină, poate îl convingi pe tovarăşul Mircea şi totul se aranjează.” Am plecat chiar în ziua aia la regională şi am cerut primului secretar să mă primească. Mi s-a spus că nu e acolo, că e plecat la Bucureşti, deşi eu ştiam perfect de bine că era, am înţeles că Mircea e un om slab şi nu îndrăzneşte el să-l contrazică pe Beju. Am mai încercat şi în zilele următoare dar a fost în zadar. M-am întors la comitet, la raion şi m-am gândit ce să fac, fiindcă mi-am dat seama că toate drumurile în regiune îmi sunt închise peste tot oriunde m-aşi duce şi atunci m-am hotărât să mă întorc câteva săptămâni în sat şi în timpul acestor săptămâni să încerc să intru în contact pe linie de învăţământ cu vreun raion din regiunea Argeş, fiindcă ştiam că erau mulţi învăţători suplinitori ca şi mine cu trei sau patru clase de liceu şi după aceea să viu la tine să te rog să mă sprijini la minister să obţin numirea. Şi pe parcurs mi-aşi fi dat şi restul de examene… Mai mă gândeam să mă duc pe un şantier ca simplu muncitor şi să mă calific, dacă asta a urmărit cu mine partidul, să-mi închidă toate drumurile şi să mă scoată din activitatea politică! Ce puteam să mai fac când mi se arunca în dreptul fiecărui drum câte-o buturugă peste care nu puteam trece? Nu puteam să-mi închipui că în ciuda faptului că Ghimpeteanu a susţinut că nu mi se putea imputa personal activitatea din Siliştea în timpul campaniei, Beju vroia cu orice chip să mă distrugă, să mă lase să mă întorc în sat, să mi se trimeată talonul la organizaţia din Siliştea şi acolo să vină pe urmă fără veste cel mai bun prieten al meu din comitet şi să mă prelucreze cu sancţiunea supremă. „Măi Niculae, zice prietenul ăsta al meu, să ştii că dacă te duci în sat eu execut sarcina! Calc secretul încredinţat fiindcă ştiu că n-ai nici o vină, poţi chiar să te bazezi pe declaraţia mea dacă ai de gând să mergi mai sus, eu ţi-o dau chiar scrisă – uite (şi aici Niculae scoase din buzunar o hârtie pe care o despături şi i-o întinse fostului notar) – nu mi-e frică să susţin care e adevărul, dar dacă eşti prost şi te laşi belit, dacă te prinde adică Beju în sat, atunci să ştii că te execut şi eu!”

Fostul notar luase în mână hârtia şi chipul său ascundea acum, sub pretextul lecturii ei, impresia pe care i-o făcuse de fapt cele auzite. Arăta mai departe prietenos dar ceva se schimbase, sau era pe cale, s-ar fi zis că se aşteptase poate la mai mult, întâmplarea să fi fost mai gravă sau povestitorul să fi apărut în ea într-un chip mai eroic…

— E foarte bună declaraţia asta, zise el în cele din urmă, dar cu fruntea încreţită, ca şi când fără ea nu se ştie ce-ar mai fi putut face el pentru Niculae. Las-o la mine, fiindcă o să am nevoie de ea.

Niculae începu deodată să se uite într-o parte şi rămase astfel nemişcat timp de câteva clipe, apoi ca în somn mâna lui se mişcă şi mai scoase ceva din haină, de astă dată însă din buzunarul interior.

— Poate ai nevoie şi de ăsta? zise şi ridică în aer un carnet mic şi roşu oferindu-l hotărât fostului notar. Mai sus de tine nu merg, zise el mai departe, şi dacă şi tu eşti de părerea lui Beju, atunci trebuie să recunoşti că n-am ajuns unde mi-ai spus că o să ajungem când ne-am cunoscut noi doi şi nici n-o să ajungem vreodată cât timp de ăştia ca el o să fie plin partidul şi voi o să tremuraţi de frica lor.

— Eşti un prost, zise fostul notar după un timp, fără să se turbure. Nu-ţi dai seama că dacă e vorba de frică, ei sunt ăia care în fond le e frică şi nu nouă? Nu vezi că şi de tine îi e frică? Avea el nevoie de organizaţia din sat ca să te excludă? Nu vezi că eşti orb?

— Ba văd.

— Nu vezi, că dacă ai fi văzut n-ai fi venit la mine aşa de derutat. Bine că ţi-a trecut. Bagă carnetul în buzunar şi să nu mai faci gestul ăsta niciodată, fiindcă s-ar putea să te coste, nu mai suntem în ‘45 şi ‘46 când partidul avea nevoie de oameni, acum se înghesuie la porţile lui toţi oportuniştii şi nu se mai impresionează nimeni de atitudini din astea, dimpotrivă, s-ar putea să găseşti pe cineva să-ţi dea şi un picior în spate, depinde la ce nivel o faci! Cu cât o faci mai jos, cu atât ai mai mari şanse să ţi se râdă în nas şi să ţi se şi ia imediat carnetul. Îţi repet, dacă nu i-ar fi fost frică, Beju te excludea el fără să fie nevoie să recurgă la organizaţia din sat… Dar, pe de altă parte, ai şi tu dreptate, mai zise fostul notar şi îndoi declaraţia lui Iosif şi o rupse şi o aruncă la coş. N-o să te excludă nimeni din partid, o să-ţi cer eu mutaţia de-acolo şi cu asta am pus punct. Acuma să trecem la punctul doi. Să ştii că trecem printr-un moment greu care nici mie nu mi-e clar cât o să ţină, şi sarcina ta e să rămâi cu orice preţ în partid, indiferent ce muncă o să caut eu să-ţi găsesc. Fiindcă excluderea e o înfrângere, chiar dacă e o nedreptate, înţelegi ce vreau să-ţi spun?

— Înţeleg, zise Niculae ridicând glasul, dar înţelegerea asta face din noi nişte laşi. Niciodată nu m-am ridicat, nici eu şi nici alţii, împotriva lui Beju, tocmai pe considerentul ăsta, că nu se mai uită nimeni la tine dacă ai dreptate dar eşti exclus. Cine a adus în partidul nostru această frică de excludere?

— Pentru că mulţi trebuiesc într-adevăr excluşi, iată adevărul, ţi-am spus că e un moment greu, răspunse fostul notar. De-aia nici nu pot să te bag în învăţământ, cel puţin acuma, pe moment, ar însemna să te expun. Ori eu ştiu cât de mult îţi place munca politică şi de-aia te-am şi scos din comerţ unde lucrai cu Bâznae, după ce te-ai întors din armată, dar acuma îmi pare rău că nu te-am luat cu mine în primăvara când am venit aici… Acuma e precis că Beju ăsta ţi-a băgat la dosar cine ştie ce despre taică-tău, că a făcut politică liberală în trecut. Dosarul ăla al tău, zise fostul notar scârbit, toţi porcii din Siliştea ţi-au băgat în el câte-o hârtie… Aşa că e mai bine s-o iai pe ocolite, să te dai la fund, să munceşti undeva departe de sat, să-ţi câştigi existenţa şi în timpul ăsta să înveţi carte, să te specializezi în ceva… Şi după ce te specializezi, vedem noi!

Şi aici fostul notar mişcă degetele în aer cu sensul că până la scadenţa aceea aceste evenimente care sar aşa şi joacă ameninţător în această perioadă îşi vor schimba ele cursul şi atunci vor sta ei iarăşi de vorbă…

— Problema e să fii un om cu o specialitate bine pusă la punct, continuă în acelaşi fel fostul notar. Eu am studii juridice, şi când am de-a face cu diferite probleme, sunt în cunoştinţă de cauză, nu stau eu să-l ascult ce-mi îndrugă el, văd singur despre ce e vorba. Asta e sarcina care ţi-o dau eu şi caută s-o duci la îndeplinire. Uite o meserie frumoasă, zise primul-secretar după ce se gândi câtva timp: să înveţi să te ocupi de grădini! De pomi şi de flori, să te faci inginer horticultor! Ce zici?

Niculae nu răspunse, dar avea o privire care arăta că, în ceea ce îl privea, va face orice i se va spune să facă, dacă îi rămânea neatinsă speranţa activităţii politice care îi plăcea aşa de mult; şi fostul notar se uita la el cu o privire care nu-l înşela, tocmai de aceea vroia acum să-l ferească, pentru a-l ajuta mai târziu să se ridice, avea şi el, fostul notar, nevoie de oameni siguri pe care să se sprijine.

— Toată lumea aleargă la tehnică, e şi normal, continuă fostul notar, dar s-a dovedit că oamenii nu pot trăi nici fără fructe, nici fără flori. Poate că fără flori se găsesc mulţi care să poată trăi, dar fără fructe e imposibil. Aşa că lasă-i pe alţii la tehnică şi fă-te inginer horticol. E o grădină şi o seră la Mogoşoaia, ale unui castel, chiar azi mi se plângea administratorul de-acolo că le-a plecat horticultorul, nu găsesc altul şi au contracte cu Horticola 1 Mai pentru livrare de flori pe piaţa Capitalei. Du-te acolo ca simplu muncitor, câştigă şi înscrie-te la şcoală. Ai deja trei clase secundare, n-ai nevastă, n-ai copii, de plăcut să înveţi, ştiu că ţi-a plăcut, d-aia te-am atras eu aşa repede în partid, că nu ereai mulţumit cu soarta care te-aştepta… Acuma aşază-te liniştit pe carte şi învaţă.