Capitolul 19

De peste tot de unde stăteau astfel întinşi sau împrăştiaţi pe la şirele lor toţi îl zăriră pe acest om şi se ridicară rând pe rând în picioare; ce era cu ăla de alerga aşa şi urla? Luase cumva foc aria de la Cotigeoaia? Sau nimerise vreunul în batoză şi pe ăsta îl apucase groaza şi alerga să spună şi aici, cu speranţa smintită că asta mai putea folosi la ceva? Oricum goana lui alarmă pe paznicii, funcţionarii şi activiştii celor trei batoze şi câţiva îi ieşiră înainte şi îl opriră, dar în urma lor se şi strânsese un număr mare de bărbaţi şi femei, în special cei care treieraseră şi aşteptau cu grâul pe arie. Doi activişti vrură să-l ia foarte energic pe om deoparte cu intenţia vădită să afle ei cei dintâi despre ce e vorba şi să-şi dea astfel seama dacă nu cumva trebuia oprit imediat insul să vorbească, ceea ce şi reuşiră timp de câteva minute ducându-l hotărâţi mai încolo, dar aproape în acelaşi timp apăru un altul venind tot în goană dinspre Cotigeoaia şi fu numaidecât înconjurat de oameni:

— Ce e, mă, ce s-a întâmplat? răcni cineva.

— La Cotigeoaia, ţâşni deodată glasul acestuia, Bilă a sărit la Nae Marinescu şi i-a dat cu goga în cap şi atunci oamenii l-au pus jos. Şi Mantaroşie s-a dus la miliţie… Vine miliţia, strigă el cu ochii într-o clipă măriţi cât cepele şi îşi făcu loc şi o luă întins spre centrul ariei cu paşi şi înfăţişare de vestitor anunţând o năvală sau un revărsat de ape. Toţi de la Cotigeoaia încarcă grâul în căruţe şi îl duc acasă, răcni el.

Cei doi activişti îl lăsară pe cel dintâi şi se luară după acest al doilea cu ochii lui măriţi care mergea ca un orb drept spre un grup mai mare de oameni care îl aşteptau cu picioarele ciudat înţepenite în pământ, gata parcă fiecare s-o ia în mai multe direcţii contrarii, atât erau de împrăştiaţi, încordaţi, neîncrezători şi în acelaşi timp sorbind cu priviri nesăţioase vorbele aceluia.

— Să sară el cu goga… I-a spart capul… L-au pus jos şi l-au strâns de gât…

— L-au omorât, mă? se înfricoşa unul cu un glas înalt.

— Nu l-au omorât, c-a scăpat. A fugit să cheme miliţia. Toţi încarcă grâul şi îl duc acasă…

Zadarnic încercau cei doi activişti să împrăştie pe cineva, erau gata împrăştiaţi toţi, cu mare distanţă între fiecare, dar erau adunaţi totuşi în felul acesta pe o întindere enormă şi puteai trece printre ei în linie dreaptă fără să te loveşti de vreunul. Cel dintâi se potolise, nu se ştie ce-i spuseseră cei doi activişti, se cam posomorâse şi nu prea mai vroia să vorbească. Cu toate acestea, înspre el şi nu spre cel de-al doilea se îndreptară cei mai bătrâni şi mai stăpâniţi, ca şi când nu le-ar fi plăcut deloc sau n-ar fi înţeles nimic din strigătele celui din urmă.

— Spune, mă, ce s-a întâmplat?

— Au trecut pe-acolo Isosică şi Plotoagă, începu omul să povestească, nu ştiu ce le-a spus ei lui alde Bilă şi Mantaroşie… În tot cazul, reflectă omul încercând el însuşi să înţeleagă pe măsură ce relata faptele, dându-şi după cât se pare seama chiar atunci că totul a început de fapt de aici, din momentul trecerii acestora doi pe la aria unde se aflau Bilă şi Mantaroşie. Ce le-o fi spus ei n-a auzit nimeni, dar de spus le-a spus… În tot cazul, nu ştiu ce i-au pus ei în vedere lui Bilă, că n-a auzit nimeni ordine de-ale lor, că cine a stat să le asculte, s-au tras aşa mai într-o parte şi se uitau cam urât la Bilă. Ilie Neaţă zice că se uitau urât şi la Mantaroşie, dar mai mult se uitau la Bilă. Şi pe urmă au plecat. Al lui Ilie Nica spuse că s-au dus pe urmă în sat, nu i-a mai văzut nimeni pe alde Plotoagă şi Isosică. Era la batoză Nae Marinescu, treiera şi îşi punea grâul pe jos, făcuse aşa o grămadă cam mare, avea grâu alde Nae. Şi vine Bilă şi se apropie de el şi de unde până atunci nu zisese nimic, îşi dă pălăria aşa pe ceafă cu goga şi-i spune lui Nae Marinescu că începând cu el nu se mai admite descărcarea grâului din căruţe şi că Nae Marinescu să se facă el cap de convoi. Nae Marinescu n-a vrut să se ia cu el, nici nu-i răspundea, îşi vedea de treabă, descărca grâul şi Bilă îi spune lui Mantaroşie să se uite pe tabel şi să vadă câte cote are de dat domnul Nae Marinescu. Avea cam multe, arase cu S. M. T.-ul, dar grâu cu neghină n-avea, avea cotele astea, S. M. T.-ul şi cât îi revenea… Şi mai avea şi două căruţe pline de snopi netreierate, stăteau să le vie rândul, că nu terminase, grâu mult, ce mai încoace şi încolo. Şi Bilă îi spune că după ce că cu atâta grâu nu e trecut la chiaburi, nici cotele nu vrea să le dea? Imediat să devină cap de coloană. Şi atunci Nae Marinescu i-a spus: „Du-te, măi Bilă, şi vezi dacă nu sunt pitit pe după grămezile alea de paie, nu sta aici pe capul meu, tu nu vezi că n-am terminat?” Asta a fost, şi Bilă odată a început să urle. Parcă nu era în firea lui, urla ca un zăltat, nici nu-l mai cunoşteai; alde Gheorghe Paţac spune că era beat… S-au adunat toţi ai lui Nae Marinescu, s-a oprit treieratul şi Bilă urla mereu că imediat să se formeze coloana că dacă nu, o să vedem noi pe mama dracului dacă nu ne satură el pe noi să mai punem grâul pe jos. Ai lui Marinescu s-au apropiat de el şi Nae i-a zis şi i-a făcut un semn cu mâna spre sat: „Du-te, mă Bilă, cu adusul tău şi lasă-ne pe noi în pace, ce cauţi tu aici, tu ţii legătura cu Uniunea Sovietică, du-te acolo şi nu mai face umbră p-acilea”. „Domnilor, a urlat atunci Bilă la noi cu gura de i se vedea omuşorul din gât, aţi auzit, domnilor, ce a zis acest spion anticomunist luând în derâdere lagărul. Eşti arestat, te arestez în numele comitetului executiv.” Şi s-a repezit în el, a ridicat goga şi i-a dat lui Nae Marinescu una în cap. Nae Marinescu a căzut jos plin de sânge şi atunci ai lui au sărit toţi şi au pus mâna pe Bilă. Erau să-l strângă de beregăţi, se făcuse vânăt, dacă nu săreau alţii să-l scape îl omorau. Şi au fugit pândarii şi s-au dus la miliţie. Când au văzut unii că pândarii fug, au început să încarce grâul în căruţe şi s-o ia la goană cu el spre case. Toată lumea încarcă! încheie omul cu o voce parcă deznădăjduită şi începu să strige pe cineva: Gheorghe, bă, Gheorghe, vino mă dracu încoace, că pe tine te caut. Pune grâul în căruţă şi du-l acasă.

— Nu se mai dă cote? întrebă nedumerit acel Gheorghe.

— Vedem noi mai pe urmă. Cât vreai să-l ţii aci? Vreai să vie o ploaie peste noi să stai pe urmă să-l întinzi la soare să se usuce?…

În clipa aceea se auziră dinspre pădurea Cotigeoaia ţipete ascuţite şi prelungi de femei parcă scoase din minţi, iar imediat după aceea două împuşcături de armă, una după alta, amplificate de ecoul pădurii. Un fior trecu cu repeziciunea unui circuit secret prin toată aria şi omenii o luară la fugă în toate părţile prin preajma batozelor. Se auzeau ordine scurte, încordate. La căruţă. Fuga şi înhamă caii. Aşterneţi cerga! Aduceţi sacii. Spune-i mă-tii să măture în odaie. Puneţi o parte în pod, o parte pitiţi-l în patul…

Cei doi activişti treceau de la unul la altul fără să-şi piardă calmul.

— Nu încălcaţi dispoziţiile, nimeni n-o să fie scutit de cotele datorate, avem tabele şi să nu credeţi că o să plătească alţii S. M. T.-ul pentru dumneavoastră. Degeaba îl duceţi acasă, moara are ordin să nu macine la nimeni fără chitanţă de predare, înţelegeţi omeneşte.

Păreau să înţeleagă, dar continuau să încarce cu o grabă liniştită, ca şi când tocmai asta li se cerea să facă. În acest timp, dinspre Cotigeoaia se mai auziră o dată ţipete de femei şi urmă iarăşi trosnetul amplificat de pădure a două împuşcături. Nu se ştia ce se petrece acolo, dar nici nu păreau curioşi să afle, şi după câtva timp se şi află, dar asta nu modifică absolut cu nimic activitatea febrilă de pe arie, încărcatul grâului şi dusul lui acasă. Bilă, povesti cineva, se întoarsese cu şeful postului de miliţie, tovarăşul plutonier Moise Ion, şi vruseseră să-l aresteze pe alde Nae Marinescu. Săriseră însă mai ales femeile, ţipând, şi şeful trăsese în aer să le împrăştie, dar fără să reuşească. Acuma cică a plecat şi Moise de-acolo şi au plecat şi toţi care mai erau de pe la sfat şi raion. Nu mai e nimeni pe arie, dar de treierat se treieră înainte fără ei.

Nae Cismaru nu treierase, n-avea ce duce acasă, dar îi străluceau ochii în cap şi îi îndemna pe alţii:

— Hai, mă, hai pe ei, hai să-i dăm jos de la primărie, să scăpăm de ei!

El credea că acum toată situaţia era în joc, îl apucase şi nu mai contenea:

— Hai, bă, hai, Ilie, hai să ne strângem toţi şi să ne ducem grămadă peste ei, peste Isosică şi toţi ăştia.

Trioarele fuseseră părăsite pe-acolo pe unde fuseseră aduse şi cei care îşi dădeau grâul lor cu neghină la ele încărcau totul în saci, care cu merticele, care cu pălăriile, iar alţii pur şi simplu cu braţele, puneau gura sacului jos la baza grămezii de grâu, ţineau cu dinţii de baiere şi cu amândouă palmele, cu coate cu tot, cu mişcări adânci şi repezi trăgeau grâul în el cu o veche pricepere… Tot aşa făceau ei şi în alte daţi cu alte treburi, cu aceeaşi pricepere şi grabă când venea o ploaie şi ceva trebuia cules de pe câmp, sau ceva trebuia strâns şi pus la adăpost sau învelit şi apărat de un vânt neaşteptat… Sau şi mai demult bunicii străbunicilor lor, când în zare apăreau caii armatei duşmanului, cu nevoia veşnică a tuturor năvălitorilor de aceleaşi cereale, acelaşi nutreţ şi aceeaşi nevoie de tot ceea ce în general numai la ei se găsea în cele din urmă mai lesne, vite de tăiat, păsări şi alimente de jefuit…

— Hai, mă! Hai, mă! se auzea din când în când glasul lui Nae Cismaru îndemnând. Puneţi mâna pe ei, care sunt comunişti! Arătaţi-i cu degetul, fraţilor, să se înveţe minte! Uite-o pe Ciulea lui Isosică.

Într-adevăr Ciulea era pe-acolo, stătea răzimată de o căruţă şi mânca liniştită seminţe cu fruntea puţin plecată. Se uita însă cu atenţie peste tot pe arie şi la auzul glasului lui Nae Cismaru nu se feri şi nu se sperie câtuşi de puţin.

— Ce e, nea Nae? zise ea cu un glas neaşteptat de ascuţit şi de calm, totuşi paşnic, mai mult curioasă, s-ar fi zis, să ştie cu adevărat ce vrea omul de la ea.

— Nu mi-a spus mie Vasile al lui Troscot?! strigă Nae Cismaru.

— Ei, ce ţi-a spus?

— Că venea într-o zi de la gară cu căruţa şi te-a luat şi pe tine şi tu pe drum l-ai oprit să mai ia doi!

— Şi ce dacă l-am oprit?

De furie că nevasta lui Isosică nu se speria deloc, Nae Cismaru îşi ieşi din pepeni:

— A început ea să dea ordine în sat, ie-te a dracului… Acuma s-a terminat cu tine… O să răspunzi tu pentru toate judecăţile care le-ai făcut la Pălămida, să nu crezi c-ai să scapi…

Ciulea nu-i mai răspunse, pieri de-acolo dar nici Nae Cismaru n-o mai urmări, alţi mesageri soseau neîncetat cu veşti de pe aria Cotigeoaia şi el se ducea să-i asculte ce spun…