Capitolul VI.

Cum se hrănesc păsările din ostrovul Clopotelor.

Pantagruel se întunecase la faţă şi nu părea de fel împăcat cu acel ospăţ de patru zile, la care ne osândise Aeditus. Acesta a cam băgat de seamă şi i-a spus:

— Înălţimea-ta, precum bine ştii, şapte zile înainte şi şapte zile după ceaţă, nu-i niciodată furtună pe mare. Aceasta e o înlesnire, pe care văzduhul o dăruieşte alcionilor, păsările închinate lui Thetis. În timpul de faţă ele îşi clocesc ouăle pe ţărm şi puii lor ies din găoace. Apoi marea se răzbună după o linişte atât de lungă, şi patru zile în şir se frământă amarnic, ori de câte ori sosesc pe ţărmul nostru călători străini. Iar aceştia sunt nevoiţi să rămână în mijlocul nostru, fiind bine găzduiţi şi înfruptându-se din bunurile ostrovului Clopotelor. Să nu vă temeţi însă că veţi fi siliţi a pierde vremea fără folos. Veţi rămâne vrând-nevrând, dacă nu doriţi să vă războiţi pe apă cu Junona, Neptun, Doris, Eol şi ceilalţi zei răzbunători. Hotărâţi-vă, aşadar, să beţi şi să mâncaţi din plin.

După cele dintâi îmbucături, fratele Ioan l-a întrebat pe paracliser:

— N-am văzut pe acest ostrov decât păsări şi colivii. Nici o pasăre nu ară, niciuna nu seamănă; zburdă, ciripesc şi cântă. De unde se revarsă asupra lor, acest corn al belşugului, încărcat cu atâtea bunătăţi de soi?

— De pe tărâmul celălalt, a răspuns paracliserul; numai unele ţinuturi de la miazănoapte ne pun, de câţiva ani, beţe în roate.

— Mac, mac! a spus fratele Ioan. Ce-or să se mai căiască, şi pe dinainte şi pe dinapoi. Să bem, fraţilor!

— Dumneavoastră din care ţară sunteţi? a întrebat paracliserul.

— Din Tourraine, a răspuns Panurge.

— Bună cloşcă aţi avut, dacă-n Tourraine v-aţi născut! Binecuvântată ţară! Ne trimite în fiecare an atâtea bogăţii! Am auzit de la un om din partea locului, călător pe-aici, că ducele de Tourraine s-a văzut nevoit să-şi mai strângă brăcinarul, în urma darurilor pe care le-au trimis înaintaşii lui acestor sfinte păsări, îndopându-le cu fazani, potârnichi, prepeliţe, găini de India, claponi graşi, vânat de toate felurile, cu pene şi cu păr.

Să bem, prieteni! Priviţi această mulţime de păsări dolofane şi grăsuţe; din daniile primite s-au îngrăşat şi în cinstea celor care le-au trimis cântă atât de frumos. Nici privighetorile nu ronţăie mai dulce mâncarea lor ca aceste cântăreţe, când trag clopotul cel mare din turla coliviei! Să bem, prieteni! Ziua de azi e prielnică băuturii ca şi toate celelalte. Să bem! Beau în sănătatea dumneavoastră din toată inima. Bine-aţi venit!

— Să nu vă fie teamă că vor lipsi bucatele şi vinul. Chiar de s-ar fereca bolta cerului şi s-ar preface pământul în aramă, suntem îndestulaţi pentru un şir lung de ani, de-ar fi şapte, de-ar fi opt, mai mult decât a ţinut pe vremuri foametea în Egipt. Să bem împreună şi iubirea de oameni să ne ţinăstrânşi laolaltă.

— Ei, drăcia dracului, bine o mai duceţi pe lumea asta! a spus Panurge.

— Pe lumea cealaltă va fi şi mai bine, a răspuns paracliserul. Câmpiile elizee ne-aşteaptă. Să bem, prieteni! Închin paharul în sănătatea voastră!

— Duhul cel sfânt a coborât asupra strămoşilor voştri, bocitorii, dezvăluindu-le mijlocul de a avea din belşug tot ceea ce, îndeobşte, oamenii doresc. Această înlesnire n-a fost dată multora; sau, ca să vorbim drept, nimănui. O, fericiţi muritori! O, zei din oameni născuţi! Al vostru e raiul pe pământ şi va fi şi pe lumea cealaltă. Să-mi dea şi mie Dumnezeu la fel.