Capitolul XXII.

Cu ce se îndeletniceau slujitorii Chintesenţei şi cum am fost primiţi în tagma abstractorilor.

Am văzut pe unii vraci cum albeau în câteva ceasuri pielea etiopienilor, frecându-i pe burtă cu fundul unui paner.

Alţii, cu trei perechi de vulpi în jug, arau nisipul de pe ţărm şi semănau fără să piardă nici un bob. Alţii spălau cărămizile şi le puneau la înălbit. Alţii scoteau apă din piatră seacă, pişând-o îndelung într-o piuă de marmură şi preschimbându-i substanţa. Alţii tundeau măgarii şi strângeau o lână destul de bună. Alţii culegeau struguri de pe scaieţi şi smochine de prin ciulini. Alţii mulgeau ţapii şi strângeau laptele într-un ciur, pentru trebuinţele gospodăriei. Alţii spălau în hârdău capete de măgari şi păstrau cu grijă lăturile. Alţii pescuiau cu năvodul pe undele vântului şi prindeau nişte raci cât toate zilele.

Am văzut un tânăr alchimist, care scotea pârţuri dintr-un măgar mort şi le vindea cu cinci gologani cotul.

Altul punea melci la putrezit. Ah! cât erau de fragezi!

Panurge a vărsat ca un porc, văzând pe un slujitor al Chintesenţei aşezând la dospit baligă de cal, într-o putină cu ud de creştin drept-credincios. Ptiu! Să-i fie ruşine golanului. Dar tot golanul ne-a spus că din acea licoare binecuvântată dădea de băut regilor şi prinţilor, lungindu-le viaţa cu cel puţin doi stânjeni.

Unii tundeau părul de pe broască şi prindeau peştii de călcâi. Alţii tăiau flacăra cu ferăstrăul şi cărau apă cu ciurul. Alţii împleteau site de mătase din coadă de câine şi topeau din nori zurgălăi de aramă. Am văzut doisprezece inşi care se desfătau la umbră, bând din cupe frumoase patru feluri de vin rece şi gustos în sănătatea cui se nimerea. Aşa îşi petreceau vremea, după obiceiul pământului, la fel ca Hercule când s-a întâlnit cu Atlas.

Unii dădeau cinstea pe ruşine; schimbul era bun şi le aducea folos.

Alţii făceau alchimie cu dinţii şi tot nu izbuteau să umple oalele de noapte.

Câţiva, pe cuprinsul unei pajişti, măsurau cât sare puricele. După spusa lor, această socoteală era de o mare însemnătate pentru buna cârmuire a împărăţiilor şi gospodărirea republicilor. Ei porneau de la învăţătura lui Socrate, care cel dintâi a coborât filosofia din cer pe pământ, dându-i un rost folositor, şi şi-a petrecut jumătate din viaţă măsurând săritura purecelui (după cum ne încredinţează chintesenţialul Aristotel).

Am văzut în vârful unui foişor doi vlăjgani care stăteau de strajă; ne-au spus că păzesc luna să n-o mănânce lupii.

Am întâlnit pe alţi patru într-un colţ al grădinii: se ciorovăiau de mama focului şi cât pe-aici să se încaiere. I-am întrebat din ce pricină se sfădeau? Mi-au răspuns că de patru zile încheiate vânturau trei mari întrebări, făgăduindu-şi unul altuia munţi de aur, dacă vor putea să le dezlege. Cea dintâi era o nedumerire cu privire la umbra măgarului. A doua privea fumul felinarului. A treia, dacă părul de capră se numeşte lână. Tot ei ne-au spus că două cugetări care par potrivnice, dacă sunt amândouă adevărate în timp şi în înţeles, ajung să se împace între ele foarte bine. Iată ceea ce sofiştii din Paris, decât să recunoască, mai bucuroşi s-ar răsboteza.