Capitolul XXIII.

Cum a fost slujit ospăţul reginei şi ce bucate am mâncat.

Regina s-a întors către slujitorii ei şi le-a spus:

— Punga stomacului, care împarte hrana trebuincioasă tuturor mădularelor noastre, aşteaptă cu nerăbdare să-i dăm înapoi ceea ce prin ardere fără răgaz s-a istovit. Alchimişti! credincioşii mei slujitori, vouă vi se cuvine cinstea de a întinde cât mai repede mesele şi de a le încărca din belşug cu de-ale gurii. Voi aşijderea, iscusiţi gustători, mi-aţi arătat, cu ajutorul harnicilor sufragii, atâtea dovezi despre îndemânarea şi priceperea voastră, încât nu am nevoie a vă mai da porunci pentru îndeplinirea grijilor şi îndatoririlor ce aveţi. Urmaţi mai departe ca şi până acum.

Spunând acestea, s-a depărtat pentru câtăva vreme împreună cu celelalte domniţe. Am aflat că s-a dus să se îmbăieze. În vremurile mai vechi această deprindere era tot atât de răspândită cum e azi la noi obiceiul de a te spăla pe mâini înainte de a te aşeza la masă. Mesele s-au întins degrabă, iar sufragiii au aşternut deasupra pânzături scumpe şi frumos împodobite. Regina, lăsând la o parte celelalte feluri de bucate, n-a gustat decât puţină ambrozie zeiască şi n-a băut decât nectar ceresc. Cavalerii şi domniţele de la curte s-au ospătat ca şi noi, cu bucate alese, atât de gustoase, atât de bine potrivite, cum nici Apicius n-a visat.

La începutul prânzului ne-a fost pus dinainte un fel de ghiveci măreţ, cu feluri de bucate amestecate, pentru pofta de mâncare a celor flămânzi. Era o oală atât de cuprinzătoare, încât n-ar fi acoperit-o pe de-a-ntregul nici tava de aur pe care Pythius Bitynius o dăruise cândva regelui Darius. În oala aceea erau fel de fel de ciorbe, salate, tocane, fripturi de căprioară, carne fiartă, fleici la grătar, felii de muşchi afumat, şuncă fragedă, bucăţi alese de peşte prăjit, aluaturi, turte, cuşcuş, brânzeturi, dulciuri şi fructe de felurite soiuri. Toate mi s-au părut minunate. N-am mâncat prea mult, fiindcă eram şi-altminteri sătul şi îmbuibat. Trebuie să vă spun însă că am văzut ce nu mai văzusem: un aluat copt în alt aluat, din care bineînţeles că am luat. Pe fundul tăvii erau rânduite câteva perechi de zaruri, cărţi de joc şi de taroc, table de şah şi de ţintar, precum şi o câtime de farfurioare cu scuzi de aur însoriţi, pentru cei care voiau să-şi încerce norocul.

În acelaşi timp am zărit în curte un mare număr de catâri frumos înşăuaţi cu teltii de catifea, precum şi buiestraşi cu şei pentru bărbaţi şi femei; apoi nu mai ştiu câte lectice cu perne de mare preţ şi carete italieneşti, pentru cei care aveau poftă să se plimbe.

Toate acestea nu mi-au părut prea ciudate; m-a mirat numai felul cum se hrănea regina. Nu mesteca mâncarea: nu fiindcă n-ar fi avut dinţi buni, sau bucatele n-aveau nevoie să fie mestecate, ci fiindcă aşa îi era obiceiul. Gustătorii încercau bucatele şi le treceau căpitanilor. (Gâtul lor era înfăşurat în mătase roşie, ţesută cu fire de aur, iar în gură aveau dinţi albi şi strălucitori, de fildeş.) Căpitanii mestecau cu grijă mâncarea şi o turnau pe gâtlejul reginei printr-o pâlnie de aur, de-a dreptul în stomac. Am auzit de asemeni că regina nu se punea pe oală niciodată; se uşura printr-un împuternicit.