Capitolul XXIX.

De ce lui Epistemon nu-i plac posturile

— L-aţi auzit pe acest mârlan de frate, că luna martie e cea mai prielnică destrăbălării?

— Da, a spus Pantagruel, deşi martie nu lipseşte niciodată din post, iar postul a fost rânduit tocmai pentru a potoli poftele trupului, a pune stavilă simţurilor şi a înfrâna pornirile cărnii.

— Aşadar, poţi să-ţi dai seama ce anapoda a judecat papa care cel dintâi ne-a poruncit să postim, deoarece acest prăpădit de călugăr mărturiseşte că în nici un alt timp al anului nu se simte mai îmboldit de ispita plăcerilor trupeşti. Şi e firesc să fie aşa întrucât, după cum toţi bunii şi pricepuţii doftori spun, bucatele cele mai aţâţătoare la dragoste trupească se mănâncă tocmai în timpul săptămânilor postului, precum mazărea, fasolea, ceapa, scoicile, scrumbiile, sălăţile şi toate celelalte verdeţuri, prielnice împreunării, ca varza creaţă, lăptuca, tarhonul, loboda, macul, untişorul, păpădia; de asemeni, hameiul, smochinele, orezul şi strugurii.

— Te va cuprinde mirarea aflând, a spus Pantagruel, că bunul nostru papă a aşezat dinadins postul cel mare în acel timp al anului, când căldura păstrată în sânul pământului de-a lungul lunilor îngheţate ale iernii iese la iveală şi se răspândeşte în toate mădularele odată cu sucul care musteşte în carnea copacilor; astfel, el a poruncit credincioşilor să mănânce în post tocmai acele bucate care, cum spuneai, ajută la înmulţirea neamului omenesc. Acum îmi amintesc că în catastiful de botezuri din Thouars, după cum am văzut cu ochii, numărul celor nou-născuţi e mai mare în octombrie şi în noiembrie decât în toate celelalte zece luni ale anului. Socotind vremea înapoi, înseamnă că au fost zămisliţi în timpul postului!

— Am ascultat cu multă plăcere vorbele ce-ai rostit, a spus fratele Ioan, dar popa din Jambert credea altminteri. El zicea că femeile sunt mai puioase la vremea aceea, nu din pricina mâncărurilor amintite, ci numai şi numai fiindcă toţi duhovnicii răpănoşi, predicatorii încălţaţi şi alţi pleşcari mai mărunţi ameninţă cu blestemul iadului şi cu ghearele lui Scaraoţchi pe bărbaţii însuraţi care săvârşesc în post păcatul preacurviei, iar aceştia, neîndrăznind să se mai întindă cu slujnicele, sunt nevoiţi a rămâne pe lângă muierile lor. Am zis!

— Tălmăciţi fiecare aşezarea postului după cum vă trăsneşte prin cap, a spus Epistemon, născocind tot felul de pilde în sprijinul susţinerilor dumneavoastră. Adevărul e că dacă s-ar şterge posturile, ceea ce găsesc că ar fi cu cale, cei dintâi care s-ar împotrivi ar fi, după cât cunosc, tocmai doftorii. Fiindcă oamenii nemaipostind nu s-ar mai îmbolnăvi, iar doftoricescul meşteşug nemaifiind la preţ, felcerii ar muri de foame. Toate bolile se prăsesc în timpul postului. Postul e răsadniţa şi patul prielnic, în care încolţesc toate racilele! Nu numai atât. Ajunarea nu slăbeşte numai sănătatea trupului, dar mai ales tulbură liniştea sufletelor. Diavolii îşi găsesc de lucru, habotnicii scot capul şi popii îşi fac mendrele cu puzderia lor de sinoade, predici, spovediri, iertări, canoane, afurisenii. Nu vreau să spun că arismaspienii [289] ar fi în privinţa aceasta mai buni decât noi. Vorbesc numai ce e drept.

— Ascultă, cocoşel cocoşat, fredonel fredonat, omul acesta nu ţi se pare că e un eretic?

Fratele – E!

Panurge – Şi pentru a-şi primi pedeapsa ce-ar trebui să fie?

Fratele – Ars!

Panurge – Şi cât mai repede?

Fratele – Cât.

Panurge – Fără să-l mai fierbem?

Fratele – Da.

Panurge – Şi cum să-l punem pe foc?

Fratele – Viu.

Panurge – Şi cum să-l scoatem?

Fratele – Mort.

Panurge – Te-a supărat rău?

Fratele – Rău.

Panurge – Şi ce ţi se pare a fi?

Fratele – Drac.

Panurge – Mai rău decât nebun?

Fratele – Mai.

Parurgc – Cum trebuie să piară, aşadar?

Fratele – Fript.

Panurge – Au mai fost şi alţii ca el?

Fratele – Mulţi.

Panurge – Şi au fost arşi?

Fratele – Toţi.

— Nu pricep ce plăcere îţi face, a spus Epistemon, să stai la sfat cu acest călugăr janghinos, şi te-aş ţine de rău dacă nu te-aş cunoaşte.

— Ba nu, zău, a spus Panurge, flăcăul îmi place şi bucuros l-aş duce să i-l arăt lui Gargantua. Când mă voi însura îl voi da nevestei mele să-l ţină pe lângă ea.

— Adică să se ţină cu ea, a spus Epistemon.

— Panurge, iubitule, ce-ai căutat ai găsit, a spus fratele Ioan. De ce ţi-a fost scris n-ai să scapi. Ai să porţi coarne până şi-n călcâie!