Capitolul XXXII.

Cum am nimerit în ţara Luminilor.

Răuprimiţi şi prosthrăniţi în ţara Mătăsurilor, am pornit mai departe pe mare şi am mers astfel vreme de trei zile. A patra zi, dis-de-dimineaţă, ajungând în apropiere de ostrovul Luminilor, am zărit pe deasupra valurilor un joc uşor de focuri zburătoare. În ceea ce mă priveşte, mi-am închipuit că sunt nu felinare, ci peşti, ale căror cozi înflăcărate se zbăteau peste ape; sau poate licurici care scânteiau de departe, cum lucesc către asfinţit, la noi în ţară, boabele de orz când dau în pârg. Cârmaciul ne-a spus însă că erau felinare de strajă. Întreg ţinutul era luminat de jur împrejur de aceste felinare din partea locului, care călăuzeau alte felinare străine, de cordelieri şi iacobini, venite să ia parte la conciliul ce se ţinea acolo.

Ne-am temut să nu fie vreun semn de furtună; dar cârmaciul ne-a liniştit, spunându-ne să n-avem nici o grijă.