Capitolul XXXVIII.

Cum era alcătuită pardoseala templului şi înstemată cu pietre rare.

După ce am citit acele pisanii ale măreţului templu, am stat şi am privit minunata întocmire a pardoselii, cu care nici o altă lucrare a mâinilor omeneşti nu se poate asemui; nici pavelele templului Fortunei din Perenesta, zidit pe vremea lui Sylla, nici podeaua pe care a aşternut-o Sosistrat la Pergam, şi căreia grecii îi spun Asarotum [294]. Era un mozaic îmbinat din lespezi de piatră rară, tăiate în patru muchii şi frumos lustruite, păstrând fiecare culoarea ei firească. Unele de jasp roşu, stropit cu felurite culori plăcute ochiului; altele de ofită; unele de porfir; altele de licoftalm, cu sclipiri de aur lucitor, mărunte ca firele de nisip; unele de agată cu râuri şerpuitoare de culoarea laptelui; altele de caledoniu, piatră de mare preţ; altele de matostat verde, cu vine galbene şi roşii. Se înşirau unele lângă altele şi se întretăiau în linii piezişe, îmbinate şi potrivite fiecare la locul ei.

În dreptul stâlpilor porţii se afla un alt mozaic, alcătuit din fărâme de piatră, adunate laolaltă cu atâta dibăcie, încât întocmeau împreună chipul pe care meşterul îl dorise. Ai fi zis, văzându-le, că o mână azvârlise pe pardoseală, în neorânduială, o risipă de frunze de viţă. În unele părţi căzuseră mai multe, în alte părţi mai puţine, dar aceeaşi podoabă de frunze se vedea pretutindeni.

În lumina scăzută se zăreau, ici şi colo, melci suindu-se pe ciorchini, şopârle alergând printre ramuri, struguri pe jumătate copţi şi alţii pârguiţi, potriviţi cu atâta iscusinţă de meşterul pietrar, încât graurii şi oricare alte păsări ale câmpului s-ar fi înşelat, tot atât de lesne ca şi surioarele lor, pe care le-au amăgit chipurile zugrăvite de Zeuxis din Heracleea. Noi înşine ne-am înşelat, căci ajungând pe locul unde pietrarul aşternuse frunze mai dese, temându-ne să nu le luăm în picioare, am început să facem paşii mari, cum am fi mers pe un drum desfundat de ploi şi semănat cu pietre. Am privit apoi bolta templului, ai cărui pereţi, împodobiţi cu mozaicuri de marmură şi porfir, înfăţişau un şirag întreg de chipuri minunate, începând din partea stângă a intrării. Aici era închipuită bătălia în care vrednicul Bachus i-a biruit pe indieni; şi anume în felul următor.