Capitolul XII.

Cuvântarea seniorului Soarbezeamă.

Seniorul Soarbezeamă şi-a început astfel cuvântarea sa:

— Domnule, domnilor, dacă dreptatea oamenilor ar ieşi la iveală într-o judecată cumpănită, tot atât de lesne precum musca se zăreşte în lapte, lumea – naiba să mă ia! – n-ar mai fi roasă de şoareci precum este, după cum mulţi care şi-au pierdut potcoavele în chip mişelesc ar fi fost feriţi de asemenea pacoste. Susţinerile părţii potrivnice ar putea să pară, pe deasupra, adevărate; în ceea ce priveşte însă temeiurile de jure şi de facto [104], înşelăciunea, viclenia şi tertipurile mărunte se ascund ca într-un ghiveci cu flori.

Pot oare să rămân nepăsător, când vine unul să-mi sufle în ciorba din care mă ospătez, să-mi tulbure liniştea şi să-mi zăpăcească mintea, făcând dragoste şi cântând:

Cine bea, mâncând din ciorbă, Nu mai suflă, mort, o vorbă!

Maica-precistă! câţi viteji căpitani de oaste n-am văzut pe câmpul de bătaie împărţind verilor lor ghionţi de apă sfinţită, ca să se fâţâie dumnealor mai în voie, cântând din lăută, trâmbiţând din şezut şi dându-se de-a tumba pe acoperiş în botfori noi, împodobiţi cu mustăţi de stacoji? Astăzi lumea s-a stricat la cap din pricina postavului englezesc de Leicester; unii cad în desfrâu, alţii se leagă la falcă de teama iernilor geroase. Iar dacă judecata nu va face dreptate, nimic nu vom mai secera în ăst-an!

De câte ori un om sărac se apropie de cazanul cu aburi să-şi spele gura de baliga vacii, sau porneşte la târg să-şi cumpere încălţări de iarnă, căprarii aflaţi în trecere sau armaşii de pază primesc pe de-a rândul câte o fiertură de clistir cu prisosuri de burtă, trecute printr-un scaun găurit, deasupra capului. Dar, pentru atât de puţin lucru, să se apuce unii să roadă ţâţele şi să facă tocană din linguri de lemn? Oamenii gândesc de multe ori într-un fel, iar Dumnezeu hotărăşte altminteri, căci după ce apune soarele, toate dobitoacele stau la umbră. Puteţi să mă credeţi pe cuvânt, fiindcă vă voi aduce în privinţa, aceasta dovezi temeinice şi limpezi ca lumina zilei.

În anul treizeci şi şase, am cumpărat un dulău nemţesc cu urechile tăiate, din lână bună, vopsit pestriţ, cum mă încredinţară toţi giuvaergiii. S-a întâmplat însă, că notarul a mai pus de la el un et-caetera. Nu sunt destul de învăţat ca să apuc soarele cu mâna, dar din strachina cu unt, în care se călesc uneltele vulcanului, am auzit că pastrama de vacă te-ar face să nimereşti butoiul cu vin noaptea fără lumânare, chiar de ar fi pitit în traista unui cărbunar încălţat cu cizme şi înveşmântat cu platoşa şi genunchierele ce-i trebuiesc pentru a rumeni capul de miel la tavă. De asemeni am auzit spunându-se, că e bine să te dai în dragoste într-o pădure care a ars de curând, şi e semn de noroc dacă îţi trece o vacă neagră pe dinainte.

Am întrebat pe dumnealor cărturarii, iar aceştia, adâncind lucrurile, m-au sfătuit să secer la vară într-o pivniţă cu hârtie, cerneală, pene şi bricege lioneze pescuite în Ron şi adunate talmeş-balmeş; fiindcă hamurile, dacă intră la apă, rugina le roade ficaţii, ca să nu mai pomenim despre cârceii care te-apucă uneori după masă, din care pricină zic unii că s-ar fi ridicat preţul la sare.

Să nu credeţi, domnilor, că în clipa când numita femeie îşi ungea buricul cu clei pentru a-l lăsa drept amintire ostaşului ce-şi alesese, şi pe când tocătura caltaboşului trecea în punga cămătarilor, ea n-avea altceva de făcut, pentru a scăpa de furia mâncătorilor de oameni, decât să lege un pumn de ceapă cu o sută de Ave Maria şi cu praporul unui viţel de soi, din crescătoria alchimiştilor; apoi să-şi scuture papucii şi să-i prăjească puţintel, târâş-grăpiş, cu sos de sfeclă, ascunzându-se în gaură de şarpe ca să ferească jumările. Dacă zarurile, cum vedeţi, nu vor să cadă decât la unu-unu, la trei-trei, şi iar la unu-unu, îi aştern iubitei culcuş într-un colţ al patului, o giugiulesc uite-aşa şi iar aşa, sorbind cu nesaţ din gavanosul coturnurilor frumos croiţi după măsură. Se vor bucura bobocii de gâscă ieşiţi din găoace, care joacă fripta aşteptând să bată fierul pe nicovală şi să pună ceara la fiert pe seama băutorilor de bere. E drept că, cei patru boi despre care e vorba aveau ţinerea-de-minte cam scurtă; totuşi, fiindcă doreau a învăţa să cânte, nu se temeau nici de cormorani, nici de raţele leşeşti, încât oamenii de pe moşia mea spuneau plini de nădejde: „Pruncii aceştia vor creşte mari şi vor fi cei dintâi în ştiinţa numerelor, ceea ce va întări cu prisosinţă drepturile noastre”.

Noi socotim că vom putea prinde lupul, ridicând gardurile peste moara de vânt de care pomenea partea protivnică. Dar diavolul-cel-mare s-a năpustit asupra noastră cu prigoană, a trimis pe nemţi pe dinapoi, din care pricină dracii toţi au început să cam bea. Şi mult mă minunez, văzând pe astrologi încurcându-se în astrobalurile şi almuncantaridele lor, din pricina dublelor care cad la jocul de table. Nimic nu ne îndreptăţeşte însă a spune, că pe Podul-cel-Mic, de găini împăiate, din Paris, ei s-ar fi înfoiat ca nişte păuni de baltă, afară dacă nu cumva n-au risipit, într-adevăr, stropii de cerneală roşie, căzuţi din literele mari sau aplecate, ceea ce pentru mine e acelaşi lucru, câtă vreme cotorul cărţilor nu s-a hotărât să scrie şi el stihuri. Şi în presupunerea că, la coţăitul câinilor de pe uliţă, codanele au sunat din trâmbiţe năvala cea mare, mai înainte ca notarul să-i fi trecut în catastif după ştiinţa Cabalei, nu urmează de aici (afară numai dacă judecata va hotărî altfel) că şase pogoane de livadă preţuiesc mai mult decât trei căldări de cerneală, fără să sufli în havuz, de vreme ce la îngropăciunea regelui Charles puteai.

La târg să cumperi stofă foarte bună, Cu cinci pitaci, pe cinstea mea, de lână.

Am văzut cu ochii mei, în cele mai de seamă case, gospodari de frunte, care, plecând la vânat de vrăbii, măturau hornul de trei ori şi, aşteptând să fie puşi în slujbă, îşi oblojeau zalele şi îşi făceau vânt din găoază, dacă le era prea cald.

Judecata de apoi, Să-i dea vacile-napoi!

Această hotărâre a fost dată la opritoarea anului al şaptesprezecelea de cârmuirea vitregă a lui Luzfoagerus, despre care judecata va binevoi sa ţină seama.

Nu vreau să spun că după dreptate s-ar cuveni să li se oprească bunurile băutorilor de aghiasmă, cum ai înghiţi undreaua din care se fac de obicei săpunelele pentru şezutul celor ce nu vor să se pocăiască şi să joace cu cărţile pe faţă. Tune quid juris pro minoribus [105]. Căci aşa spune Legea Salică, după cât ştiu, că cea dintâi feştilă făcută să pingelească vacile bolnave de răpciugă, care îşi suflă botul în muzicuţă fără să cânte după împunsăturile cizmarului, poate, cât e cu burta plină, să-şi aburească slăbiciunea mădularelor în timpul vecerniei cu muşchi cules în pădure pentru a spânzura vinurile de Anjou, care se apucă de ceafă şi îşi pun piedică, după obiceiul din Bretania.

Aceste zise, închei. Cu cheltuieli de judecată, despăgubiri şi dobânzi.

Seniorul de Soarbezeamă a tăcut. Pantagrue l-a întrebat pe seniorul de Pupăndos:

— Prietene, mai ai ceva de zis?

Pupăndos a răspuns:

— Nu, domnule, căci nu v-am arătat decât adevărul. În numele lui Dumnezeu, atotputernicul, vă rog să puneţi capăt neînţelegerii noastre, întrucât stăm aci pe bani grei.