Capitolul III.

Cum a primit Pantagruel veşti de la tatăl său şi despre felul minunat cum se pot trimite scrisori în ţări depărtate.

Pantagruel îşi petrecea timpul cumpărând aceste vietăţi ciudate, când deodată a auzit de departe zece lovituri de tun, apoi strigăte de bucurie pornind de pe puntea tuturor corăbiilor. Întorcându-se la ţărm, a zărit una din corăbiile uşoare ale tatălui său, numită Chelidonia, fiindcă purta la pupă un peşte zburător, turnat în aramă de Corint. Acest peşte, căruia i se spune rândunica mării, seamănă cu o scrumbie de Loara, cărnos şi lipsit de solzi, având înotătoare osoase ca aripile liliacului, foarte lungi şi destul de largi, cu ajutorul cărora poate să zboare, cum l-am văzut adesea, la o palmă deasupra apei, într-un salt cât o bătaie a arcului. Marsiliezii îl numesc: landol. Corabia era mică, iute ea însăşi ca o rândunică, şi părea mai mult că zboară decât că pluteşte. Pe puntea ei se afla Malicorn, scutierul lui Gargantua, trimis anume pentru a întreba despre sănătatea lui Pantagruel şi a-i aduce scrisori de la tatăl său.

Pantagruel l-a întâmpinat cu vorbe prieteneşti, l-a îmbrăţişat şi l-a întrebat:

— Ai adus cu dumneata pe Gozal, ştafeta văzduhurilor?

— Da, a răspuns Malicorn, e închis în acest paner.

Era o porumbiţă din hulubăria lui Gargantua. Când a pornit Malicorn cu Chelidonia la drum, porumbiţa tocmai scosese pui, şi era nerăbdătoare să revină la cuibul ei. Ea urma să se întoarcă acasă cu un semn de la cei aflaţi departe; o panglică neagră la un picior, dacă i s-ar fi întâmplat lui Pantagruel vreun rău. Dar, fiindcă toate erau bune, Pantagruel a dezlegat porumbiţa, i-a prins la picior o fâşie de mătase albă şi, fără să mai întârzie, i-a dat drumul să plece în drumul ei. Porumbiţa a ţâşnit în văzduh, cu acea repeziciune a păsării clocitoare căreia îi e dor de puii ei, purtată în zbor zorit de grija pentru cuibul ce-o aşteaptă. În mai puţin de două ore, Gozal a străbătut o depărtare pe care, cu cea mai mare silinţă, corăbierii abia o călcaseră în trei zile şi trei nopţi, întinzând toate pânzele şi vâslind fără răgaz cu vântul în spate.

Ajungând acasă, porumbiţa a coborât de-a dreptul la hulubărie, îndreptându-se ca o săgeată spre cuibul unde şi-a regăsit puii ei. Vrednicul Gargantua, văzând că poartă la picior o panglică albă, s-a liniştit în inima lui şi s-a bucurat de sănătatea fiului său. Acest mijloc îl foloseau preacinstiţii Gargantua şi Pantagruel, de câte ori voiau să afle o veste cu nerăbdare aşteptată şi multdorită, cum ar fi sfârşitul unei bătălii pe mare sau pe uscat, căderea sau împotrivirea unei cetăţi, înfăţişarea vreunei neînţelegeri, fericita uşurare sau facerea grea a cine ştie cărei regine, moartea sau însănătoşirea unor prieteni bolnavi şi aşa mai departe.

Alegeau un porumbel călător şi, din mână în mână, de la o poştă la alta, îl trimiteau până la locul de unde aşteptau ştiri. Porumbelul se întorcea cu o panglică albă sau neagră la picior, după împrejurare, străbătând pe aripile văzduhului, într-un ceas, cale mai lungă decât făceau, pe pământ, treizeci de poşte într-o zi. În felul acesta primeau veştile mai degrabă şi câştigau timp. Şi nu-i un lucru de mirare, că în fiecare lună a anului se aflau în cuiburile lor mulţime de porumbei având pui mici sau stând să clocească. (La aceasta ajută, în orice gospodărie, praful de salpetru şi florile făcătoare de minuni ale verbinei.)

Dând drumul porumbelului să-şi ia zborul, Pantagruel a desfăcut şi a citit scrisoarea primită de la tatăl său. Iată ce scria Gargantua: „Fiul meu multiubit, dragostea pe care în chip firesc orice părinte o poartă copilului său, a crescut cu atât mai puternică în inima mea, văzând şi preţuind alesele însuşiri cu care darul cerului te-a înzestrat; şi din clipa plecării tale gândul meu te-a însoţit necontenit, stăpânit de-o singură grijă, ca nu cumva să ţi se întâmple pe drum vreun rău. Căci, după cum ştii, iubirea cea adevărată e întotdeauna temătoare. Hesiod ne arată că orice lucru început e pe jumătate îndeplinit, iar o veche zicătoare ne învaţă că până nu porneşti, nu ajungi; de aceea, pentru a-mi potoli frământarea gândurilor, l-am trimis spre tine pe Malicorn, dorind a afla ştiri liniştitoare despre sănătatea ta şi despre întâmplările primelor zile ale călătoriei tale. Căci, dacă până acum drumul tău s-a îndeplinit cu noroc, ceea ce nădăjduiesc a fi, lesne voi putea să înţeleg şi să prevăd cum se va desfăşura mai departe.

Ţi-am ales aici câteva cărţi vesele, pe care ţi le va înmâna purtătorul acestora. Le vei citi când vei avea câtva clipe de răgaz în şirul altor îndeletniciri mai de seamă. Trimisul meu îţi va împărtăşi pe larg veşti de la curtea noastră. Pacea celui veşnic să fie cu tine!

Salută pe Panurge, pe fratele Ioan, pe Epistetnon, pe Xenoman, pe Gimnast şi pe ceilalţi slujitori ai tăi, bunii mei prieteni.

Din casa părintească, în a treisprezecea zi a lunii iunie.

Al tău părinte şi prieten.

GARGANTUA”