Capitolul L.

Cum ne-a arătat Homenas arhetipul unui papă.

Sfârşind slujba, Homenas a scos dintr-un sipet de lângă altarul cel mare o legătură de chei şi a descuiat pe rând treizeci şi două de broaşte şi paisprezece lacăte, care închideau, deasupra altarului, o fereastră oarbă cu zăbrele de fier; şi-a pus cu mare evlavie pe umeri un sac ud şi, dând la o parte o perdea: de mătase roşie, ne-a arătat o icoană (destul de stângaci zugrăvită, după cum mi s-a părut). A mângâiat-o uşor cu vârful unui băţ lung, şi ne-a dat să pupăm capătul care atinsese icoana. Apoi ne-a întrebat:

— Cu cine seamănă acest chip sfânt?

— E chipul unui papă, a răspuns Pantagruel. Îl cunosc după mitră, după haina ce poartă, după pelerină şi după papuc.

— Adevărat, a spus Homenas, e icoana bunului Dumnezeu de pe pământ, a cărui venire o aşteptăm cu smerenie, şi pe care nădăjduim să-l vedem într-o zi în ţara noastră. O! mult dorită zi şi binecuvântată! Voi, fericiţi muritori, v-aţi născut sub stea norocoasă: voi aţi văzut cu ochii voştri faţa bunului Dumnezeu de pe pământ! Noi privim numai chipul lui zugrăvit, spălându-ne pe de-a-ntregul de toate păcatele mărturisite, şi cam de-a treia parte din cele pe care le-am dat uitării. Nu venim să îngenunchem în faţa icoanei lui decât la marile sărbători de peste an.

Pantagruel spunea că e o lucrare vrednică de meşterul Dedal. Deşi nefirească şi rău-zugrăvită, avea totuşi în ea ceva ascuns şi vrăjit, ca o tainică putere dumnezeiască de a împărţi iertări.

— O droaie de cerşetori din Seuille, a spus fratele Ioan, se ospătau într-o zi de sărbătoare, în faţa bisericii. Unul se lăuda că în ziua aceea câştigase şase albi; altul doi gologani; al treilea, şapte pitaci. Un cerşetor rotofei se ţinea mândru, că partea lui fusese trei arginţi. „Ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap!” au spus ceilalţi, ca şi cum Dumnezeu ar fi putut să atingă, cu sfânta lui mână, o scăfârlie plină de păduchi şi de râie!

— Altă dată când vei avea de gând să mai spui asemenea snoave, s-a supărat Pantagruel, să vii şi cu un lighean. Îmi vine să vărs! Cine a mai pomenit să amesteci numele Domnului cu râia şi cu păduchii! Ptiu! n-am altceva de zis decât „ptiu!” Şi dacă voi, călugării, obişnuiţi să spuneţi vorbe spurcate, lăsaţi-vă năravul la mănăstire, nu-l mai purtaţi prin lume.

— Doftorii cred, a spus Epistemon, că în foarte multe boli se arată oarecum voinţa lui Dumnezeu. Neron avea o mare evlavie pentru ciuperci şi le numea pâinea zeilor, fiindcă otrăvise cu ajutorul lor pe tatăl lui vitreg, Claudiu, împăratul romanilor.

— Eu găsesc, a spus Panurge, că acest chip aici zugrăvit nu seamănă cu niciunul din papii vremii noastre, care, după cum i-am văzut eu, nu purtau scufie, ci coif oţelit, asemenea unei mitre persane; şi în vreme ce pacea şi buna-învoire domneau în toate celelalte ţări creştine, ei singuri purtau cu sabia în mână, un război sângeros şi mişelnic.

— Se războiau cu nesupuşii, cu ereticii, cu protestanţii dezmetici, cu răzvrătiţii care se împotrivesc voinţei sfinte a bunului Dumnezeu de pe pământ, a spus Homenas. Ceea ce era nu numai drept şi îngăduit, ci o îndatorire poruncită de înseşi sfintele canoane; căci papii sunt ţinuţi să treacă prin foc şi sabie pe toţi împăraţii, regii, ducii, principii, şi republicile care se abat măcar cu o iotă de la poruncile lui: să le ia pământurile, să-i izgonească din ţările lor, să-i afurisească şi să-i ucidă pe toţi, cu fiii şi cu neamurile lor, trimiţându-le blestem şi osândă, să fiarbă în cazanul cel mai încins din fundul iadului!

— Dracul să le poarte de grijă! a spus Panurge. După cum bag de seamă, pe la dumneavoastră nu se găsesc eretici de-alde Rimanogrobis, nici de soiul celor care s-au prăsit prin ţara nemţilor şi prin Anglia. Sunteţi toţi creştini cernuţi prin sită: bob numărat!

— Slavă Domnului! a răspuns Homenas. Drept aceea toţi vom fi mântuiţi. Veniţi să luaţi agheasmă, şi să ne aşezăm la masă.