Capitolul LI.

Cuvinte la ospăţ întru lauda canoanelor.

Trebuie să vă spun, cinstiţi băutori, că în timpul slujbei săvârşite de Homenas, trei epitropi ai bisericii, cu câte un taler în mână, au făcut ocolul credincioşilor, spunând: „în cinstea fericiţilor călători care i-au văzut chipul!” La ieşirea din biserică i-au adus lui Homenas talerele pline de bani papimani. Homenas ne-a spus că vom avea parte de un ospăţ îmbelşugat, hotărând ca jumătate din ce s-a strâns să meargă pe mâncare, iar cealaltă jumătate pe băutură (după cum stă scris într-o minunată însemnare pe marginea unei file a sfintelor canoane). După cum s-a şi făcut. Era acolo un han de toată frumuseţea, cam la fel ca al lui Guillet din Amiens. Vă rog să credeţi, că mâncarea a fost pe săturate, iar băutură de ajuns. Voi însemna aici două lucruri care mi-au rămas în minte. Mai întâi, că toate felurile de mâncare: căprioară, clapon, râmător (nicăieri n-am văzut atâţi porci ca în ţara papimanilor), porumbel, iepure, cocoş de India şi celelalte, erau puse pe masă dimpreună cu un adaos bogat de minciuni călugăreşti. Al doilea, că bucatele, ca şi plăcintele, ne-au fost aduse la masă de fete-mari, din partea locului, toate bune de măritat. Erau frumuşele, n-am ce zice, sprintene şi bălăioare, gingaşe şi săritoare, înveşmântate în rochii albe, lungi, cu mijlocul strâns în cingătoare şi cu capul gol, purtând pe creştet cununi împletite din panglici de mătase viorie, presărate cu flori plăcut mirositoare, trandafiri, garoafe şi maghiran. Cu mişcări mlădioase ne turnau în pahare şi ne îndemnau să bem, înclinându-se cu plecăciuni uşoare şi pline de cuviinţă, spre desfătarea ochilor şi încântarea inimii tuturor.

Fratele Ioan le privea pe sub sprânceană, cum adulmecă vulpea găinile. După cel dintâi fel de bucate, au cântat cu glasul lor dulce un psalm de preamărire a sfintelor canoane. La al doilea fel, Homenas, bucuros şi vesel, a chemat pe mai-marele pivnicerilor şi i-a spus:

— Luminăţia-ta, luminează-mă!

Una din fecioare i-a înfăţişat un potir plin cu vin minunat. Homenas l-a prins cu amândouă mâinile şi i-a spus lui Pantagruel:

— Monseniore şi iubiţi prieteni, beau în sănătatea dumneavoastră din adâncul inimii. Fiţi bineveniţi!

A golit paharul, apoi l-a înapoiat gingaşei copile, spunând cu glas puternic:

— O, sfinte şi dumnezeieşti canoane! Mulţumită vouă, vinul cel bun e atât de bun!

— Vinul nu e rău, a încuviinţat Panurge.

— Mai vrednice de laudă ar fi sfintele canoane, a spus Pantagruel, dacă ar preschimba vinul cel rău în vin bun.

— O, serafică şesime! [230] a spus Homenas. Cât eşti de trebuitoare pentru mântuirea sufletelor noastre! O, carte clementină [231], scrisă cu mâini de heruvim! În tine se cuprinde şi se lămureşte viaţa adevăratului creştin! O, minuni îngereşti! Fără voi s-ar pierde sărmanele suflete, pe care trupurile muritoare le poartă în rătăcire pe această vale a plângerii! Vai! Când le va fi dăruită oamenilor marea bucurie de a lăsa la o parte orice alte gânduri şi oricare altă îndeletnicire, pentru a vă citi, a vă învăţa, a vă cunoaşte, a vă folosi, a vă adânci şi a vă cuprinde, binecuvântându-vă şi umplând cu sfinţenia voastră adâncul creierului lor, măduva oaselor şi întortocheatul labirint al arterelor purtătoare de sânge! O, atunci, numai atunci şi numai astfel, lumea va fi cu adevărat fericită!

La aceste cuvinte, Epistemon s-a ridicat şi i-a mărturisit cinstit lui Panurge:

— Scaunul pe care stau n-are gaură şi trebuie să ies puţin până afară. Mi-am umplut burta cu gogoşi; nu pot să le mai ţin în mine!

— O! a vorbit mai departe Homenas, nu vor mai bântui atunci nici îngheţul, nici grindina, nici poleiul, nici alte nenorociri! Bunăstarea şi belşugul vor înflori pe pământ! Pretutindeni va domni pace statornică şi de neînfrânt. Vor înceta războaiele, prădăciunile, tâlhăriile. Nimeni nu va mai fi trimis la moarte, afară bineînţeles de eretici şi de răzvrătiţi. O, ce bucurie, ce voie-bună, ce petrecere şi ce desfătare vor fi în toată lumea! O, măreaţă şi binecuvântată învăţătură! Ştiinţă de nepreţuit! Dumnezeiască înţelepciune, dăruită nouă de sfintele cărţi ale veşnicelor canoane! Citiţi numai un sfert de canon, două şiruri dintr-un paragraf, un singur cuvânt, şi veţi simţi în inima voastră flacăra şi jarul iubirii dumnezeieşti; milă pentru aproapele vostru, dacă nu-i cumva eretic; dispreţ de neclintit pentru toate deşertăciunile lumeşti; înălţare suprapământească sufletelor voastre până în al nouălea cer şi deplină împăcare îndemnurilor inimii voastre!