Capitolul LIV.

Cum a dat Homenas lui Pantagruel perele bunului creştin.

Văzând această întorsătură jalnică, Epistemon, fratele Ioan şi Panurge şi-au ascuns faţa sub şervete şi au început să strige: „Miau! miau! miau!” ştergându-şi ochii ca şi cum ar plânge. Fetele, dinadins învăţate, le-au pus dinainte câte o cupă cu vin de-al papei Clement şi belşug de cofeturi. Ospăţul s-a însufleţit din nou.

La sfârşitul mesei, Homenas ne-a dăruit mai multe pere mari şi frumoase, zicând:

— Luaţi, prieteni! Perele acestea sunt fără asemănare. Nu veţi mai afla altele la fel în toată lumea, căci nu se coc în orice livadă. Fiecare pământ are rodul lui. Abanosul cel negru ne soseşte din India. Tămâia cea bună ne-o dăruieşte Saba. Insula Lemnos ne dă lutul sfragitid al sigiliilor. Aceste pere minunate nu se coc decât pe ostrovul nostru. Ar trebui să duceţi altoi la voi acasă.

— Cum le spuneţi? a întrebat Pantagruel. Sunt foarte bune şi zemoase. Tăiate în patru, coapte la tavă cu puţin zahăr şi oleacă de vin, sunt priincioase atât bolnavilor cât şi celor sănătoşi.

— Le spunem pere, ceea ce sunt, a răspuns Homenas. Noi suntem săraci cu duhul, aşa cum a vrut Dumnezeu. Smochinelor le spunem smochine, prunelor, prune, şi perelor, pere.

— Într-adevăr, a spus Pantagruel, când mă voi întoarce acasă – cât mai curând să dea Dumnezeu – le voi altoi în grădina mea din Tourraine, pe marginea Loarei, şi le voi numi perele „Bunului Creştin”, căci nicăieri n-am întâlnit oameni mai drept-credincioşi decât voi, papimanii.

— N-ar fi rău, a spus fratele Ioan, să luăm cu noi şi vreo două-trei căruţe cu fete.

— Ce să faceţi cu ele? a întrebat Homenas.

— Să le altoim între degetele mari ale picioarelor cu nişte puşcaşi de soi. Vom odrăsli astfel urmaşi de buni creştini, iar neamul lor se va înmulţi în ţara noastră, unde bunii creştini au ajuns cam rari.

— Nici pomeneală! a răspuns Homenas. Nu vi le dăm, fiindcă pruncii lor or să iasă nişte deşucheaţi. Te cunosc după nas, deşi nu te-am văzut niciodată. Vai, fiule, ai putea să fii un om cumsecade! De ce îţi vinzi sufletul? De ce nesocoteşti canoanele? De ce nu încerci să le pătrunzi mai bine?

— Ai răbdare, a spus fratele Ioan. Eu nu mă tem de omul cu barbă, chiar de-ar fi doftor de cucoane ori de canoane, cu trei scufii una peste alta.

Sfârşindu-se ospăţul, ne-am luat rămas bun de la Homenas şi de la toţi ceilalţi, mulţumindu-le cu smerenie şi făgăduind drept răsplată pentru buna primire, că o dată ajunşi la Roma vom stărui pe lângă sfântul-părinte să cerceteze ţara lor cât mai degrabă. Apoi ne-am întors la corăbii. Pantagruel, pentru a cinsti chipul papei şi drept recunoştinţă că l-a fost văzut, i-a dăruit lui Homenas nouă valuri de postav întreţesut cu fire de aur, să facă din el perdea la fereastra cu zăbrele. A umplut trunchiul iertărilor cu scuzi mari de aur şi a lăsat pentru fiecare fată care ne-a slujit la masă câte nouă sute paisprezece mii de ducaţi, ca zestre pentru ziua când i-o fi dat să se mărite.