Capitolul LIX.

Despre chipul cioplit al Gămanului şi jertfele pe care i le aduc gastrolatrii.

Pe când priveam mutrele şi portul acestor gastrolatri lacomi şi temători, am auzit spre marea noastră uimire, un puternic glas de clopot. Toţi s-au înşiruit ca pentru luptă, fiecare după treapta, rostul şi vechimea lui. Unul după altul au ieşit întru întâmpinarea domnului Gaster, care venea urmat de un flăcău gras şi burtos, purtând în vârful unui băţ lung, suflat cu aur, un chip de lemn, cioplit grosolan şi zugrăvit fără îndemânare, aşa cum ni l-au înfăţişat în scrierile lor Plaut, Juvenal şi P. Fertus, numindu-l Gămanul (La Lyon, în sărbătorile câşlegilor, îi zice Linge-Blide). Era un chip caraghios, schimonosit şi hidos, sperietoare pentru copiii mici, cu ochii mai umflaţi decât burta, cu capul mai mare decât restul trupului, cu fălci uriaşe şi două rânduri de dinţi ascuţiţi. Prin lăuntrul prăjinii aurite trecea o sfoară, care mişca fălcile, făcându-le să clănţănească din dinţi, ca balaurul sfântului Clement din Metz.

M-am apropiat de gastrolatri şi i-am văzut înconjuraţi de o mulţime de slujitori, care purtau cu ei panere, lăzi, oale, traiste şi cratiţe. Având în fruntea lor pe marele Găman, deschideau mereu panerele şi cratiţele, cântând un soi de psalmi, imnuri de slavă în cinstea lui Bachus şi alte cântece de laudă. Aduceau dinaintea zeului lor bunătăţi felurite, caracatiţă fragedă şi bine friptă, pâine albă, pâine poaspătă, pâine de secară, chifle, cărnuri la grătar, muşchi de căprioară, capac de viţel rece cu sos de ienupăr, cuşcuş, măruntaie, nouă feluri de tocană, plăcintă la tavă, trufandale în zeama lor, ciorbă de dafin, varză umplută cu măduvă, clapon cu castane şi ghiveci la cuptor.

Toate aceste mâncăruri soseau însoţite de vinuri fără istov; la început un vin alb, plăcut şi uşor, apoi un porfiriu rece ca gheaţa turnat în ceşti mari de argint. După care au urmat: ţipari tăvăliţi în muştar, cu tarhon, cârnaţi, limbi de viţel afumate, pastramă, muşchi de porc pe mazăre, pulpă de viţel împănată, caltaboşi, tobă de creier, salamuri, şuncă, cap de mistreţ cu verdeţuri, vânat cu sos de napi, ficat de gâscă, măsline murate.

Alte băuturi de viaţă lungă urmau. Apoi au început să-i vâre zeului pe gât: spinare de berbec cu mujdei de usturoi; aluaturi în sos fierbinte; costiţe de purcel cu ceapă prăjită; claponi îndopaţi şi fripţi în sucul lor; ştiuci umplute; friptură de căprioară, de cerb şi de ied; iepuri şi şoldani, prepeliţe, fazani şi făzăniţe; stârci şi cocostârci; becaţe şi becaţine; granguri; cocoşi, găini şi pui de India; porumbei şi porumbiţe; purcei la tavă; raţe cu sosuri felurite; mierle; găinuşe; raţe sălbatice; pescăruşi albi; lişiţe; cufundari; bâtlani; pescăruşi; ciocârlii; bursuci; spinare de miel; fleici de vacă; piept de viţel; rasol de găină şi piftii de clapon; bibilici; pui de găină; potârnichi; iepuri de casă; berze; dropii; ciute; turturele; porumbei; gâşte şi gâscani; boboci de raţă sălbatică; lopătari; flamanzi şi lebede; vrăbii; cocori; stăncuţe; cormorani; sitari; melci; arici bine stropiţi cu oţet.

La sfârşit veneau plăcintele: cu carne de vânat, de ciocârlie, de căprioară, de porumbel, de clapon, gogoşi cu jumări, picioare de porc în grăsimea lor, claponi întregi, piersici de Corbeil, brânzeturi, anghinare, plăcintă în foaie, măruntaie de viţel, clătite, şaisprezece feluri de turte, colaci, plăcintă cu miere, gutui coapte, lapte covăsit, smântână dulce, fructe zaharisite, peltele şi magiunuri, siropuri albe şi roşii, minciuni, douăzeci de soiuri de torturi, dulceţuri de şaptezeci de feluri, cofeturi în o sută de culori, caşcaval, uscăţele cu praf de zahăr.

La urmă de tot veneau vinurile care sunt bune împotriva gâlcilor; idem [243] fripturile.