Capitolul LXIII.

Cum a adormit Pantagruel în apropiere de ostrovul Şanefului şi ce întrebări şi-a pus, trezindu-se din vis.

În ziua următoare, pornind mai departe, am ajuns la ostrovul Şanefului [245]. Corabia lui Pantagruel n-a putut să tragă la ţărm, fiindcă vântul stătuse. Marea era liniştită. Înaintam foarte încet, când de la tribord spre babord, când de la babord spre tribord, cu toate că înălţasem săgeţile velelor. Rămăseserăm toţi pe gânduri, pleoştiţi şi supăraţi, fără să spunem unul altuia vreo vorbă. Pantagruel aţipise pe un scăunel lângă tambuchiu, ţinând între degete un Eliodor scris în limba greacă. Acesta era obiceiul lui: adormea mai uşor citind, decât spunând pe dinafară. Epistemon, cu astrobalul în mână, cerceta pe care cerc al pământului ne aflăm. Fratele Ioan o luase spre bucătărie şi socotea, după zodia frigăruilor şi cu horoscopul tocanei, câte ceasuri mai puteau să fie până la prânz.

Panurge sufla printr-o tulpină de pantagruelion şi făcea pungi şi băşici în aer. Gimnast tăia scobitori dintr-un lemn de mastic. Ponocrat, cu gândul departe, se gâdila ca să râdă şi se scărpina după ceafă cu degetul cel mic. Carpalim înjghebase dintr-o coajă de nucă o morişcă pitică, potrivindu-i patru aripioare din aşchii de anin. Eusten îşi plimba buricele degetelor pe ţeava unei flinte, ca şi cum ar fi cântat pe strunele lăutei. Rizotom meşterea la un capac de broască ţestoasă, încercând să-şi facă din ea un căuş. Xenoman cârpea cu undreaua un felinar ponosit. Căpitanul corăbiei trăgea de limbă pe năierii lui.

Întorcându-se de la bucătărie, fratele Ioan l-a zărit pe Pantagruel, care se trezise din somn. Rupând tăcerea care se lăsase peste noi, a întrebat cu tot glasul şi foarte vesel, ce-am putea să facem ca să ne treacă timpul mai uşor? Panurge l-a întrebat: care e leacul împotriva ciumei? Epistemon, mai glumeţ, voia să ştie cum poate să dea drumul udului, unul care nu simte nevoia. Gimnast, ridicându-se de la locul lui, a cerut un leac împotriva ameţelii. Ponocrat, frecându-şi uşor fruntea şi ciulind urechile, a întrebat ce-ar trebui să facă pentru a nu mai dormi câineşte.

— Aşteaptă puţin, a spus Pantagruel. Iscusiţii filosofi peripatetici ne învaţă, că orice întrebare trebuie să fie limpede, lămurită şi bine înţeleasă. Ce înseamnă: a dormi câineşte?

— Adică: la soare şi cu burta goală, cum dorm câinii, a răspuns Ponocrat.

Rizotom stătea pe vine lângă pupă. A ridicat capul şi a căscat. Unul de la altul molipsindu-se, au început să caşte toţi. Rizotom a întrebat, care-i leacul împotriva căscatului? Xenoman, slab şi jigărit ca felinarul pe care îl ţinea în mână, a întrebat dacă s-a născocit vreun mijloc pentru a ţine în cumpănă cimpoiul pântecului, oprindu-l să se aplece prea mult într-o parte sau alta. Carpalim, jucându-se cu morişca, a întrebat care sunt semnele care îl vestesc pe om că începe să-i fie foame. Eusten, auzind larma glasurilor, a venit pe punte şi, din dreptul cabestanului, a întrebat de ce omul flămând muşcat de un şarpe nemâncat, e într-o primejdie mai mare de moarte, decât un om bine-hrănit muşcat de un şarpe sătul; apoi, de ce scuipatul unui om cu burta goală otrăveşte şerpii veninoşi?

— Prieteni, a spus Pantagruel, la toate întrebările voastre nu-i decât un singur răspuns, iar la toate bolile un singur leac. Iată dezlegarea, fără vorbă multă şi tocmeală: burta flămândă n-are urechi s-audă! Mulţumiţi-vă să-i înţelegeţi semnele, pentru a fi pe deplin lămuriţi. în Roma de altădată, (începând Pantagruel să povestească, a sunat clopotul şi fratele Ioan a zbughit-o la bucătărie), Tarquiniu cel Trufaş, ultimul ei rege, a răspuns printr-un singur semn fiului său Sextus, care, aflându-se în cetatea gabinilor, a trimis un călăreţ să-l întrebe, ce să facă pentru a ţine sub ascultarea lui pe vrăjmaşii învinşi. Regele, având îndoieli despre credinţa ostaşului trimis de fiul său, nu i-a dat nici un răspuns. L-a dus în grădina palatului şi, în văzul lui, a început să reteze cu sabia capetele macilor care se înălţau în mijlocul pajiştii înflorite. Trimisul s-a întors aşa-zicând fără răspuns, dar povestind lui Sextus toată întâmplarea, acesta a înţeles că tatăl său îl sfătuise să taie capetele fruntaşilor cetăţii, pentru a înspăimânta poporul şi a-l sili să i se supună.