Capitolul LXV.

Cum îşi petreceau vremea Pantagruel şi însoţitorii săi

— În rândul căror jivine veninoase o punem pe viitoarea nevastă a lui Panurge? a întrebat fratele Ioan.

— Vorbeşti de rău femeile, ai? Javră călugărească! Maimuţoiule! a strigat Panurge.

— Euripide scrie, şi Andronache la fel, a spus Epistemon, că omul, cu ajutorul zeilor, a găsit leac împotriva tuturor fiarelor veninoase; numai împotriva femeii n-a născocit niciunul.

— Nerodul ăla de Euripide, a spus Panurge, a clevetit totdeauna împotriva femeilor. De-aceea l-a ajuns pedeapsa zeilor şi a fost mâncat de câini, cum îl ocărăşte Aristofan. Să pornim cu vorba mai departe. Al cui e rândul? Spune!

— De-acum încolo, voi da drumul udului oricând şi oriunde.

— Am un stomac pus pe cântar, a spus Xenoman. Nu atârnă mai greu în nici o parte.

Cu pâinea şi cu vinul n-am ce face;

Am pus, cu foamea şi cu setea, pace!

— Mulţumită lui Dumnezeu şi vouă, mi-a trecut supărarea, a spus Panurge. Sunt vesel ca un piţigoi.

Voios ca pasărea în zbor.

Ca fluturele de uşor.

— Euripide al vostru, drăguţul de el, scrie, iar Silen, băutorul băutorilor, aşa zice:

Îşi face sânge rău şi se prosteşte, Cel care bea şi nu se-nveseleşte.

Să preamărim deci pe Domnul, tatăl nostru, mântuitorul şi păzitorul vieţii noastre, care ne-a dat pâinea cea bună, vinul cel bun, mâncarea cea bună, ferind trupul şi sufletul nostru de orice tulburare; fără să mai punem la socoteală plăcerea şi bucuria pe care le simţim, bând şi mâncând. Dar n-aţi răspuns la întrebarea pe care a pus-o blajinul nostru frate Ioan: Ce-am putea să facem ca să ne treacă timpul mai lesne?

— Fiindcă v-aţi mulţumit atât de uşor cu răspunsul pe care l-am dat nedumeririlor voastre, a spus Pantagruel, nici eu nu voi merge mai departe. Altă dată şi aiurea vom vorbi mai pe larg, dacă veţi găsi cu cale. Aşadar, să dezlegăm întrebarea fratelui Ioan: Ce-am putea să facem ca să ne pară timpul mai lesne? Au trecut până acum zilele, după pofta inimii noastre, nu-i aşa? Priviţi mărul catargului! Priviţi unduirea pânzelor! Priviţi încordarea parâmelor! Priviţi cum străluceşte tambuchiul! Vinul curgea în pahare, iar timpul, printr-o tainică legătură a firii, făcea la fel. Nici Atlas şi nici Hercule nu şi-au petrecut vremea altminteri, dacă se cuvine să dăm crezare înţelepţilor care ne-au învăţat mitologia. Atât numai că ei au întrecut măsura cu o jumătate de treaptă: Atlas bea de dragul oaspelui său, iar Hercule din pricina setei pe care o îndurase în deşertul Libiei.

— Aia e! a spus fratele Ioan, tăindu-i vorba. Am auzit pe mai mulţi învăţaţi de seamă spunând că Sfredeluş, unul din pivnicerii bunului dumitaie părinte, pune deoparte an de an mai mult de opt sute de vedre de vin pentru a da de băut oaspeţilor lui şi slujitorilor, mai înainte de a li se face acelora sete.

— Cămilele, care duc în spatele lor povara caravanelor, beau pe seama setei lor de ieri, de azi şi de mâine, a spus Pantagruel. Aşa făcea şi Hercule. În felul acesta însă, printr-o depăşire a timpului, se stârneşte o mişcare nouă în lumea cerească, şovăiri şi cutremure, dând nebunilor de astrologi prilej de neînţelegere şi ceartă.

— Vorba cântecului, a spus Panurge:

Pe când golim la masă paharele cu vin, Trec vremurile grele şi vremuri bune vin.

— Dar nu ne-am trecut vremea numai bând şi mâncând, ci am uşurat într-un chip simţitor încărcătura corăbiei; nu cum şi-a descărcat panerul Esop, răsturnând pe jos merindele, ci, dimpotrivă, încetând de a mai ajuna.

Căci aşa după cum trupul omului mort e mai greu decât al celui viu, omul flămând trage la cântar mai mult decât cel sătul. Şi nu greşesc cei care, pornind la drum, încep să bea şi să mănânce dis-de-dimineaţă, „ca să tragă caii mai bine”.

Vă aduceţi aminte, că amicleienii de altădată preamăreau mai presus de toţi zeii pe tata Bachus, şi pe bună dreptate îl numeau Psila, ceea ce în limba dorică înseamnă aripi. Căci după cum păsările, slujindu-se de aripi, se ridică şi zboară în înaltul cerului, tot astfel pe aripile lui Bachus (vinul cel bun şi gustos) sufletele oamenilor se înalţă, trupurile lor se fac mai uşoare şi tot ceea ce e pământesc în ei se limpezeşte şi se mlădiază.