Capitolul V.

Cum a întâlnit Pantagruel o corabie care venea din ţara Luminilor.

În a cincea zi, pe când, depărtându-ne de echinox, începusem să facem înconjurul polului pământului, am zărit o corabie cu mărfuri, care trecea la stânga noastră. Ne-am bucurat şi unii şi alţii de această întâlnire. Negustorii au primit de la noi veşti de pe mare, iar ei ne-au adus ştiri de pe uscat. Stând de vorbă cu ei, am înţeles că sunt francezi din Saint-Orgeais. Pantagruel i-a întrebat despre drumul lor şi a aflat că vin din ţara Luminilor, ceea ce cu atât mai mult ne-a bucurat. Rugându-i să ne dea lămuriri despre rosturile ţării şi despre obiceiurile de-acolo, am aflat că pe la sfârşitul lunii iulie urma să se ţină soborul cel mare al Luminilor şi, sosind la vreme, vom avea prilejul să luăm parte la vesela şi frumoasa sărbătoare a felinarelor. Se făceau pregătiri mari pentru ziua în care toţi oamenii din partea locului aveau să fie luminaţi. Ne-au mai spus, că vom trece pe lângă marele regat Gebarim, unde vom fi primiţi cu mare alai de craiul Ohabe, stăpânul acelui ostrov, care, ca toţi ceilalţi supuşi ai săi, vorbeşte graiul din Tourraine.

În vreme ce culegeam aceste veşti, Panurge se luase la ceartă cu un negustor din Taillebourg, pe numele lui Dindenault. Acesta, văzându-l pe Panurge fără nădragi şi cu ochelarii prinşi de scufie, l-a arătat celorlalţi negustori, spunând: – „Ia uitaţi-vă, ce mutră de încornorat!” Panurge, care de când purta ochelari auzea mai bine decât de obicei, s-a mâniat şi de aici a început sfada.

— Cum naiba să fiu încornorat, câtă vreme nici însurat nu sunt, cum bănuiesc că eşti, judecând după mutra ta tâmpită?

— Ai ghicit, a răspuns negustorul. Sunt însurat, dar nici pentru toţi nădragii din Europa şi pentru toţi ochelarii din Africa n-aş vrea să nu fiu, căci nevastă-mea e femeia cea mai frumoasă, cea mai cinstită şi cea mai vrednică din tot ţinutul Saintonge, să nu se supere celelalte. Îi duc ca dar, de pe unde am umblat, o creangă minunată de mărgean roşu, lungă de unsprezece degete. Ce te bagi şi ce te amesteci? De unde eşti şi cum îţi zice? Diavol cu ochelari, răspunde: eşti omul lui Dumnezeu, sau sluga lui Anticrist?

— Ia ascultă, a spus Panurge, ce-ai face, dacă după toată rânduiala şi cu încuviinţarea cerului şi a pământului, aş fi înghesatingimierlit-o puţin pe frumoasa şi vrednica ta nevastă, şi i-ar fi rămas în carne o ţepuşă din grădina lui Priap? O s-o laşi acolo pentru totdeauna, sau ai s-o tragi afară cu dinţii? Răspunde, berbecul lui Mahomet, lua-te-ar dracul!

— Am să-ţi tai urechile cu ochelari cu tot şi am să te frig ca pe un berbec! a strigat negustorul, repezindu-se să tragă sabia. Dar sabia n-a ieşit din teacă, fiindcă, după cum bine ştiţi, armele ruginesc pe mare din pricina aerului umed şi sărat.

Panurge a chemat pe Pantagruel în ajutor. Fratele Ioan a pus mâna pe paloşul lui proaspăt ascuţit şi l-ar fi ucis pe negustor fără milă, dacă stăpânul corăbiei şi ceilalţi călători n-ar fi sărit de la locul lor, rugând pe Pantagruel să potolească lucrurile, să nu iasă încăierare cu zarvă şi ruşine. Până la urmă vrăjmaşii s-au împăcat, Panurge a dat mâna cu negustorul şi s-au aşezat să bea împreună în semn de pace şi prietenie.