Capitolul XIV.

Urmare la chelfăneala cârcotaşilor în casa lui Basche.

Patru zile după aceea, un alt cârcotaş, mai tânăr, lung şi deşirat, s-a înfăţişat să-i înmâneze lui Basche o chemare în judecată din partea aceluiaşi egumen borţos. Portarul l-a cunoscut numaidecât şi a tras clopotul. Toţi oamenii curţii au priceput ce se întâmplă. Loyre tocmai frământa aluatul, iar nevastă-sa cernea făina. Oudard şedea la masa lui de scris. Cavalerii băteau mingea. Seniorul Basche juca o sută-unu cu soţia lui; domniţele jucau arşice; căpitanii jucau taroc; pajii jucau fripta. Toţi au sărit de la locurile lor, când au aflat că intră pe poartă cârcotaşul. Oudard şi-a îmbrăcat în grabă anteriul, Loyre cu nevastă-sa au lăsat plămada în copaie şi şi-au pus hainele de sărbătoare. Trudon a pornit să bată toba şi să sufle în flaut. Toţi râdeau şi făceau haz, pregătindu-şi mănuşile.

Basche a coborât în curte cel dintâi. Cârcotaşul, zărindu-l, i-a ieşit în cale, a pus un genunchi la pământ şi i-a ţinut o frumoasă cuvântare, rugându-l să nu se supere, dar trebuie să îndeplinească porunca egumenului; spunea că el e un slujbaş al stăpânirii, împuternicit al cinului monahal, portărel al mitrei episcopeşti, gata oricând să-l slujească la fel, ca pe oricare din neamul lui, de câte ori seniorul va găsi cu cale să-l cheme. – „Nu face nimic, a răspuns Basche. Să nu ne despărţim însă, până nu vei gusta un pahar din vinul meu cel mai bun de Quinquenais, şi nu vei lua parte la nunta care se va săvârşi astăzi în casa mea. Părinte Oudard, dă-i oaspelui nostru să bea şi să mănânce, apoi vino cu el împreună în sala cea mare. Prietene, fii binecuvântat!”

Cârcotaşul, după ce şi-a udat bine gâtlejul şi s-a ghiftuit cu de-ale gurii, a intrat cu Oudard în sala cea mare, unde se aflau adunaţi nuntaşii. Ştia fiecare ce-avea de făcut, ca să iasă petrecerea cum se cuvine. Cârcotaşul a fost întâmpinat cu râsete şi glume, făcând şi el haz, în rând cu toţi ceilalţi. După ce Oudard a rostit ultimele cuvinte despre taina cununiei; după ce, aplecându-se asupra mirilor, le-a împreunat mâinile şi i-a stropit cu agheasmă, după ce mirele şi-a sărutat mireasa, iar slujitorii au adus tăvile cu vin şi cu dulciuri, au început să curgă pumnii din toate părţile. Cârcotaşul i-a tras câţiva ghionţi lui Oudard, dar părintele stătea pregătit cu mâna înmănuşată sub patrafir, şi când i-a venit bine, i-a răspuns cârcotaşului cu vârf şi îndesat. Ploua asupra lui pumnii din toate părţile, şi fiecare, cum îl încolţea şi îl atingea cu o mângâiere înzăuată, îi striga: – „Amintire de la nuntă! De la nuntă, de la nuntă! Să nu uiţi!”

L-au dichisit atât de bine, încât îi ţâşnise sângele din nas, din ochi şi din urechi.

S-a ales cu şalele frânte, cu umărul scrântit, cu spinarea cocoşată, cu ţeasta capului crăpată, cu ceafa zdrelită, cu pieptul sfărâmat, cu braţele rupte şi cu tot trupul făcut ferfeniţă. Vă rog să mă credeţi, că nici şcolarii din Avignon, în câşlegi, nu-şi cară, jucând leapşa, atâţi ghionţi, câţi a înghiţit la înghesuială bietul cârcotaş! În cele din urmă s-a prăbuşit la pământ. L-au stropit cu vin pe obraz, i-au legat la subsuoara pieptarului, ca amintire de la nuntă, câteva panglici galbene şi verzi, l-au proptit în şa pe-un cal răpciugos şi l-au trimis frumuşel acasă. Nu ştiu cum a ajuns în ostrovul Gâlcevilor şi cine l-a oblojit, nevasta sau felcerii din partea locului; nimic nu s-a mai pomenit de atunci despre numele lui.

A doua zi, altă poveste. Hârtia de chemare în judecată s-a găsit neatinsă în traista cârcotaşului chelfănit, aşa că egumenul cu burtă mare s-a văzut nevoit să trimită un al treilea cârcotaş, care să-i înmâneze seniorului Basche hârtia cu pricina. I-a mai dat şi doi aprozi să-l însoţească. Portarul a tras clopotul spre bucuria tuturor, care au înţeles că sosise cârcotaşul.

Basche stătea la masă cu soţia lui şi cu alţi cavaleri. A trimis să-l cheme pe cârcotaş şi l-a aşezat lângă el; aprozii au rămas cu domnişoarele. Au prânzit cu voie bună şi din belşug. La sfârşitul mesei, când s-au adus cofeturile, cârcotaşul s-a ridicat şi, în faţa celor doi aprozi, i-a înmânat lui Basche chemarea în judecată. Basche a primit-o şi a dat cârcotaşului şi fiecărui aprod câte patru scuzi însoriţi.

Apoi toţi s-au împrăştiat, aşteptând să înceapă comedia; Trudon pornise să bată din tobă. Basche l-a poftit pe cârcotaş să ia parte ca martor la logodna unuia din căpitanii castelului, pentru care va fi plătit spre deplina lui mulţumire. Cârcotaşul a primit cu plecăciune, şi-a scos călimara de la brâu, a cerut hârtie şi a chemat lângă el pe cei doi aprozi. Loyre a intrat în sala cea mare pe-o uşă, nevastă-sa şi domnişoarele pe-o alta, toţi în haine de nuntă. Oudard, înveşmântat în odăjdii, a dat binecuvântarea mirilor şi i-a stropit cu apă sfinţită. Învoiala cununiei s-a scris şi s-a iscălit. Dintr-o parte au sosit vinul şi dulciurile, de partea cealaltă mărturiile de logodnă, împletite din panglici albe şi cafenii; apoi mănuşile de fier au răsărit ca din pământ!