Capitolul XLVI.

Cum a fost păcălit diavolul cel mic de plugarul smochinit.

La mijlocul lunii iulie, diavolul cel mic s-a înfăţişat la locul ştiut, însoţit de un pâlc de drăcuşori din stranele iadului. Întâlnind pe plugar i-a spus:

— Ei, mârlanule, purtatu-te-ai bine de când nu ne-am văzut? A sosit vremea să facem împărţeala.

— E drept, a răspuns plugarul.

Plugarul cu oamenii lui au secerat spicele de grâu; drăcuşorii smulgeau din pământ paiele rămase pe mirişte. Plugarul a dus grâul la arie, l-a treierat, l-a pus în saci şi l-a cărat la târg. Drăcuşorii, socotind că fac la fel, s-au aşezat în obor alături de plugar, să-şi vândă şi ei paiele. Plugarul a dat grâul lui pe preţ bun, iar cu banii primiţi şi-a umplut vechea pungă ce-o purta la brâu. Drăcuşorii au rămas cu paiele nevândute, alegându-se pe deasupra cu batjocura ţăranilor, care râdeau de ei în mijlocul oborului.

După ce s-a spart târgul, diavolul cel mic a spus plugarului:

— Mârlanule, m-ai înşelat de data aceasta, dar a doua oară n-ai să mă mai păcăleşti.

— Domnişorule drac, cum aş fi putut să te înşel, când dumneata singur ai hotărât partea care ţi se cuvine? E adevărat, că ţi-a fost în gând să mă tragi pe sfoară, crezând că pentru mine nu va răsări nimic din pământ, iar ţie îţi vor rămâne boabele pe care tot eu le-am semănat. Voiai să ispiteşti cu ele pe cei nevoiaşi, pe popi şi pe zgârciţi, ademenindu-i în capcanele tale! Eşti cam prea tinerel pentru un asemenea meşteşug. Sămânţa pe care am azvârlit-o în pământ a putrezit, dar din inima ei au răsărit grăunţele noi, pe care ai văzut că le-am cules. Tu ai ales ce-a fost mai rău, pentru că eşti blestemat de cuvântul Evangheliei.

— Să sfârşim vorba, a spus puiul de drac. Ce vei semăna la anul pe moşia noastră?

— Pentru a scoate un câştig mai bun, m-am gândit să semăn sfeclă.

— Foarte bine, a răspuns drăcuşorul, eşti un mârlan de ispravă. Seamănă sfeclă multă, iar eu voi avea grijă s-o păzesc de furtuni şi de grindină. Dar, să ne înţelegem. Eu voi culege ce creşte deasupra; partea ta va fi ce rămâne în pământ. Munceşte, mârlane, munceşte! Mă duc să ispitesc pe eretici; sunt suflete dornice de prăjeală. Pe măria-sa Lucifer îl cam doare burta: o să-i prindă bine o zeamă caldă.

Venind din nou timpul culesului, puiul de diavol s-a înfăţişat însoţit de-o altă ceată de drăcuşori de-acasă. A chemat la împărţeală pe plugar, iar el s-a apucat să taie şi să culeagă frunzele de sfeclă. În urma lui, plugarul cu oamenii lui au săpat pământul, au scos sfeclele una câte una şi le-au pus în saci. Apoi au plecat amândoi la târg.

Plugarul şi-a dat sfeclele pe preţ bun. Diavolul cel mic n-a vândut nimic şi a rămas de râsul târgului.

— Văd, mârlane, că m-ai înşelat şi a doua oară, a spus drăcuşorul. Desfacem învoiala şi vom vedea al cui va fi pământul. Ne vom lupta cu ghearele, şi care din noi va birui, va rămâne stăpân pe toată holda. Mă întorc peste o săptămână. Pregăteşte-ţi pielea, mârlane, că ai să vezi pe dracul! Acum mă duc să ispitesc pe nişte împricinaţi cârcotaşi, măsluitori de pricini, notari scamatori şi advocaţi hoţomani, care mi-au trimis vorbă că mă aşteaptă cu braţele deschise. Sunt oamenii mei. Cum Lucifer nu mistuie uşor sufletele lor, mai ales când nu sunt îndeajuns de sărate, le trimite de obicei la bucătărie dracilor spălători de vase.

Am auzit spunându-se între oameni, că Lucifer mănâncă dimineaţa şcolari, la prânz advocaţi, la urmă podgoreni, la cină negustori şi înainte de culcare vistiernici; cât despre popi, aceştia nu lipsesc niciodată de la masa lui. E cât se poate de adevărat. Domnul Lucifer gustă câţiva popi la începutul fiecărei mese, iar dimineaţa ia totdeauna o tocăniţă de şcolari. Dar vai! nu ştiu pentru care nefericită pricină şcolarii au început să înveţe din Evanghelie şi nu putem să mai prindem niciunul. Cred că dacă popii nu ne vor ajuta, smulgând prin ameninţări, prin silă şi prin ardere pe sfântul Pavel din mâinile lor, nu vom avea multă vreme ce ronţăi. La prânz mănâncă advocaţi coţcari şi jefuitori de săraci, din care totdeauna găseşte cât îi place. Dar ţi-e lehamite să te hrăneşti numai cu pâine! Ne spunea o dată, în plin sinod, că s-ar înfrupta bucuros din sufletul unui fariseu care a uitat într-o zi să se roage. Ne-a făgăduit răsplată bună şi simbrie îndoită, dacă îi vom aduce în dinţi unul din aceştia. Am căutat şi am răscolit peste tot, dar degeaba. Ei sunt de-altminteri atât de vicleni, încât toate doamnele fac danii pentru mănăstirea lor. Domnul Lucifer mănâncă la cină cu nespusă plăcere cămătari, spiţeri, plăsmuitori de bani răi şi negustori de marfă stricată. Dacă se simte în voia lui, seara, înainte de culcare, gustă dintr-un pivnicer, care, după ce-a băut vinul stăpânului, umple butoiul cu apă de ploaie. Dă-i zor, mârlane, dă-i zor! Mă duc să ispitesc pe seminariştii din Trebizunda, să-şi părăsească părinţii, să se despartă de orice legătură obştească, să nu se mai supună poruncilor regelui, să trăiască în libertate sub pământ, să privească lumea cu dispreţ, să-şi bată joc de toţi, şi, îmbrăcând haina veselă a nevinovăţiei, să se preschimbe toţi în gingaşi călugări-cerşetori.