Capitolul XVIII.

Cum a înfruntat Pantagruel o furtună cumplită.

A doua zi am întâlnit la tribord nouă corăbii mari, încărcate cu călugări iacobini, iezuiţi, capuţini, eremiţi, augustini, bernardini, celestini, cordelieri, carmeliţi şi alte cuvioase feţe, care plecau la conciliul din Chesil, să hotărască despre dreapta-credinţă împotriva unor eretici care se iviseră de curând.

Panurge s-a bucurat atât de mult văzându-i, ca şi cum ziua aceea (şi cele următoare) ar fi fost cele mai norocoase din viaţa lui. A dat bineţe sfinţilor părinţi, cerându-le să se roage pentru mântuirea sufletului său, apoi le-a azvârlit în corabie şaptezeci şi opt de duzini de şunci, mai multe grămezi de icre, câţiva stânjeni de caltaboşi, sute de tăvi cu plăcinte şi două mii de galbeni pentru sufletele celor răposaţi.

Văzându-l pe Pantagruel gânditor şi îngrijorat, fratele Ioan l-a întrebat despre pricina întristării sale neobişnuite. În clipa aceea, cârmaciul a băgat de seamă că vela mică din vârful catargului de la pupa se învârtea şi se răsucea, vestind volbură vrăjmaşă şi furtună mare. Toţi timonierii, vâslaşii, năierii şi ceilalţi călători de pe corabie se pregăteau să înfrunte primejdia. Au strâns pânzele, au întărit catargele, au coborât velele mari şi n-au lăsat decât săgeţile.

Pe negândite marea a început să fiarbă şi să se frământe din adânc. Mistralul s-a pornit să urle într-un vârtej dezlănţuit, valuri furioase loveau în coasta corăbiei şi pale înspăimântătoare de vânt şuierau peste vârfurile catargelor. Fulgere sfâşiau bolta cerului, umplând-o de tunet şi de lumină, Ploaia s-a pornit cu grindină, văzduhul întreg s-a întunecat şi, în noaptea care ne înfăşurase deodată cu umbrele ei, nu mai luminau decât suliţele frânte ale fulgerelor şi învolburarea norilor cuprinşi de flăcări. Trăsnetele se prăbuşeau în valuri, răscolind vârtejuri fierbinţi, aprinzând văzduhul şi abătând asupra noastră, de jur împrejur, săgeţi de foc şi cutremur. Toţi eram în picioare, zăpăciţi şi înspăimântaţi; vântul furios întorcea necontenit înapoi valurile care ne purtau. În preajma noastră stăpânea noianul fără margini de la începutul lumii. Văzduhul, focul, apa, pământul, toate elementele se amestecau şi se războiau între ele, într-o cumplită învălmăşeală.

Panurge, care trimisese înapoi, la mama lor, toţi peştii pe care îi avea în burtă, stătea pe vine la marginea punţii, pleoştit, prăpădit, pe jumătate mort, chemând în ajutor toţi sfinţii şi toate sfintele din calendar, făgăduind să se spovedească, de îndată ce se va potoli vremea. Apoi a pornit să strige:

— Hei, bucătar! Prietene, unchiule, tată, adu-mi oleacă de sărătură, rogu-te, că după cum văd, o să avem de băut. „Mâncarea e fudulie, băutura e ce e!” De-ar da Dumnezeu şi sfânta Fecioară curată şi binecuvântată să mă văd viu şi sănătos pe pământ, acum o dată şi cât mai repede! Ah! De o mie de ori sunt mai fericiţi cei care, la timpul ăsta, seamănă varză! O, ursitoare ale mele, de ce nu m-aţi făcut grădinar? Cât de puţini sunt cei aleşi, cărora le-a hărăzit Jupiter soarta să semene varză! Aceia stau cu un picior pe pământ, iar cu celălalt pe-aproape. Întrebe-se cine-o vrea, care-i mulţumirea şi binele cel mai mare pe lume; eu am zis şi am hotărât în clipa de faţă, că cele mai fericite vietăţi ale pământului sunt semănătorii de varză! Piron, aflându-se în aceeaşi primejdie de moarte ca şi noi, văzând pe ţărm un purcel care ronţăia orz dintr-o troacă, l-a fericit de două ori: mai întâi că avea înaintea lui grăunţe din belşug, şi în al doilea rând că nu călătorea pe mare.

Ah! Nu-i pe lume un palat mai domnesc şi mai binecuvântat de Dumnezeu decât grajdul vacilor! Ajută-mă, Doamne milostive, că mă duce valul! Daţi-mi o gură de oţet, fraţilor, nu mă lăsaţi! Sunt asudat leoarcă. Auleo! S-au rupt pânzele, parâmele sunt ferfeniţă, s-au desfăcut odgoanele, arborele mic a căzut în mare, carena e dezgolită, amarele sunt vraişte! Auleo! Auleo! Unde-s velele? Ne-am dus pe copcă! Catargul dinainte a intrat la apă! Auleo! A cui e gheata asta? Flăcăule, ţi-ai pierdut felinarul… Fraţilor, daţi-mi o apărătoare de valuri! Hei, ţine cârma bine! Nu lăsaţi să vă scape palancul! Pârâie catargul! S-a rupt? Bî, bî, bî! Uită-te la acul busolei, meştere cititor al stelelor, de unde s-a pornit furtuna asta năprasnică? Doamne-Dumnezeule, mă ia cu răcori! Brr, brr, brrr! Sunt un om mort! Mi s-au întors maţele pe dos! M-am scăpat pe mine de frică! Bî, bî, bî! Brrr! Brr! Brr! Mă înec, mă prăpădesc, oameni buni, m-am dus la fund! M-am înecat!