Capitolul XX.

Cum părăsesc năierii corabia în toiul furtunii

— Vai, a oftat Panurge, păcătuieşti cu vorba, scumpul meu fost prieten, frate Ioane! Zic că ai fost, fiindcă în clipa de faţă nimic nu mai suntem, nici eu, nici tu. Mă doare în inimă că trebuie să ţi-o spun. Ştiu că înjurând ţi se uşurează pipota, aşa cum îl ajută, pe tăietorul de lemne, unul care stă pe-aproape şi face „hâc!” de câte ori îl vede că trage cu toporul; sau cum se simte îndemnat jucătorul de popice, când după ce a azvârlit bila greşit, vede lângă el pe unul deştept, care se apleacă uşurel spre partea unde ar fi trebuit s-o apuce ghiuleaua ca să lovească popicul. Dar e păcat să înjuri, cuvioase! Nu crezi, că dacă am gusta dintr-o pulpă de căprioară, bine friptă, am înfrunta mai lesne furtuna? Am citit undeva, că slujitorii zeilor cabiri, slăviţi de Orfeu, de Apollonius, de Ferecyde, de Strabon, de Pausanias şi de Herodot, nu ştiau ce-i frica şi nici primejduiţi nu erau.

— Vorbeşti într-aiurea, diavole, a spus fratele Ioan. O mie de milioane de draci împieliţaţi să te găsească, încornoratul naibii! Hai şi ne ajută! Hu! Hu! Tigrule! Vii ori nu vii? Ia-o la stânga! Pocitură de sfânt mucenic, ce maimuţăreală de rugăciune bolboroseşti între dinţi? Numai din pricina nebunului ăsta, ucigă-l toaca! s-a pornit toată furtuna, şi acum nu vrea, păcătosul, să dea o mână de ajutor la vâsle! Doamne, Doamne! Dacă mi-aş pune mintea cu tine, te-aş face ferfeniţă, diavol vântos! (Ţin-te bine, micuţule, stai să fac aici un nod grecesc.) De i-ar da lui Dumnezeu în gând, stareţ al Pesmeţilor te-ar pune, iar pe cel de acum l-ar trimite să păzească vacile la Croullay! (Ponocrat, frăţioare, ai să-ţi rupi degetele… Epistemon, nu sta sub uşă, că te trăsneşte!)

— Strângeţi pânzele!

— Comanda e bună! Strângeţi pânzele! Luntrea sus! Sus! Sfinte Dumnezeule, ce-i asta? Toată partea din faţă a corăbiei s-a făcut zdrob! Urlaţi, diavolilor! Tunaţi! Pârţâiţi-vă şi băligaţi-vă, val-vârtej! Ca m-aş în el de val, era să mă răstoarne! Toţi dracii s-au adunat în sobor, ca la o alegere de stareţ!

— Stânga!

— Bine! Hei, flăcăule, păzeşte-ţi dovleacul! Stânga! Stânga!

— Bî, bî, bî! s-a bâlbâit Panurge. Bî, bî, hî, hî! Hu, hu, hu, mă înec! Nu mai văd nici cer, nici pământ! Au! Au! Din cele patru elemente, n-au mai rămas decât două: focul şi apa! Aş binecuvânta numele Domnului, dacă m-aş găsi acum în via de la Seuille sau la plăcintăria lui Inocenţiu din Chinon, lângă gârliciul beciului, anevoindu-mă cu mânecile suflecate să scot plăcintele din cuptor. Băiete dragă, n-ai putea să mă arunci dincolo de ţărm, pe pământ sănătos? Eşti priceput la toate, după câte am auzit. îţi dăruiesc moşia mea de la Salmigondinois, cu toate acareturile, dacă mă scoţi la mal. Auleu! Auleu!. Mă înec! Dragii şi iubiţii mei prieteni, să nu mai alegem locul, să aruncăm ancora unde o fi! Coboară greutatea, meştere, să măsurăm adâncimea apei. Dă drumul firului cu plumb, prietene, pentru numele lui Dumnezeu cel sfânt, mai repede… O să bem apă de-a-n-picioarele! Nu mai avem mult…

— Hei, uretac! La catargul mare! a strigat cârmaciul. Uretac! Ţineţi cârma! Puneţi corabia în pană! Prova în vânt! Jos pânzele! Hei! Uretac! Dezlegaţi parâmele! Corabia în pană! Jos gabia! Ţineţi bine cârma!

— Nu mai e nici o nădejde? a întrebat Pantagruel. Bunul Dumnezeu să ne aibă în paza lui!

— Ei, puneţi corabia în pană! a strigat Jamet Brayer, cârmaciul corăbiei. Jos pânzele! Prova în vânt! Aveţi grija sufletelor voastre şi rugaţi-vă lui Dumnezeu să se întâmple o minune!

— Să ne rugăm, a bâlbâit Panurge. Vai şi iar vai! Auleo! Bî, bî, bî! Valeu! Să ne pocăim, fraţilor, să dăm de pomană, hai, hai, scoateţi fiecare ce aveţi în pungă…

— Ei, mişcă, lua-te-ar o mie de draci! a spus fratele Ioan. La tribord! Dezlegaţi parâmele, pentru numele lui Dumnezeu! Strângeţi pânzele! Puneţi corabia în pană! O să avem ce bea! Apa sărată face bine la burtă. Ascultă, bucătarule, ia spune ce-ai gătit pentru azi? Ne-am dus dracului! Copilaşule, adu-mi tu cartea mea de rugăciuni… Aşa, deschide-o aici. A plouat-o şi a bătut-o grindina. Ţine-o mai sus. Când o fi căzând ziua celor patruzeci de sfinţi? Azi e sărbătoarea a patruzeci de milioane de draci!

— Frate Ioane, iar înjuri! Îţi vinzi sufletul iadului pe nimic. Ce prieten bun mi se duce! Valeu, valeu, se îngroaşă gluma! Am căzut din Scila în Caribda! Vai! Vai! Frate Ioane, părintele meu, prietene, meştere filosof, neostenitule călător, Achate al sufletului meu, viaţa mea! Mă înec, mor! Aşteaptă puţin, să-mi fac diata, două vorbe şi un cuvânt: Confiteor… Stai colea pe scăunel, lângă mine!