Capitolul XXXIII

Cum a întâlnit Pantagruel lângă ostrovul Sălbatic un chit uriaş.

Spre miezul zilei, pe când ne apropiam de ţărmul ostrovului Sălbatic, Pantagruel a zărit de departe un chit uriaş, care se îndrepta spre noi, pufnind şi sforăind. Era o namilă mai înaltă decât catargul corăbiei, azvârlind înaintea ei cu gura plină o trâmbă de apă, care se vărsa în mare ca un puhoi rostogolit din vârful muntelui.

Pantagruel a arătat-o lui Xenoman şi căpitanului corăbiei. Căpitanul a poruncit să sune trâmbiţele, şi toţi corăbierii au fost în picioare, pregătiţi pentru luptă. Corăbiile, galioanele, caravelele s-au înşiruit în linie de bătaie, aşezându-se, după rânduiala războiului pe mare, în chip de Y, semnul lui Pitagora. (Tot astfel zboară şi cocorii: în unghi ascuţit.)

Oamenii se pregăteau să înfrunte primejdia, vitejeşte. Fratele Ioan stătea lângă tunuri la marginea corăbiei în rând cu puşcaşii, cutezător şi hotărât. Panurge a pornit din nou să se vaite, mai înfricoşat ca oricând.

— Bî-bî-bî! se bâlbâia voinicul, acum o dată am păţit-o! Să fugim! Oameni buni, ăsta e Leviatanul de care pomeneşte marele profet Moise în cartea despre viaţa sfântului Iov. O să ne înghită pe toţi ca pe-un hap, cum ar lua măgarul pe limbă un bob de muştar. Uite-l cum vine! Să ne grăbim! Să tragem la mal! E zeul mărilor, pe care îl trimisese Neptun să sfâşie pe Andromeda. Suntem pierduţi! Unde e Perseu, să ucidă fiara?

— Perseu sunt eu! a spus Pantagruel. Să n-aveţi teamă!

— Doamne-ajută! a strigat Panurge. Scapă-ne de primejdie şi ai să vezi cum o să-mi treacă frica.

— Dacă soarta ţi-e aceea despre care vorbea fratele Ioan, nu ai a te teme decât de Pyreis, de Heous, de Aethon şi de Phlegon, faimoşii telegari ai soarelui, care varsă foc pe nări. Chitul, care azvârlă pe gură şi pe urechi numai apă, nu poate să-ţi primejduiască viaţa. Tu nu de apă vei pieri; apa te apără şi te păzeşte, apa nu ţi-e vrăjmaşă.

— Vorbă să fie! a spus Panurge. S-o spui la alţii! Nu v-am arătat destul de lămurit cum se preschimbă elementele între ele şi cât de puţină deosebire e să fii fript sau fiert, fiert sau fript? Aoleo! Uite-l! Unde să mă ascund? O să pierim cu toţii! O văd sus, în vârful catargului, pe ticăloasa de Atropos, cum îşi ascute foarfecele şi stă gata să ne reteze firul vieţii! Păzea! Uite chitul! Ah, că urât şi groaznic mai eşti! Pe mulţi i-ai înghiţit, şi niciunul nu s-a mai întors să se laude! Măcar de-ar ţâşni din tine un vin bun, alb ori porfiriu, plăcut şi gustos, nu apă sărată, amară şi puturoasă! Ptiu! Aş îndura moartea mai uşor, ca acel milord englez, care, fiind osândit la moarte pentru fărădelegile lui şi îngăduindu-i-se a-şi alege singur felul morţii, a cerut să fie înecat într-un butoi cu vin grecesc. Uite-l! Vai! Vai! E Satan! Leviatan! Nu pot să-l privesc în faţă, prea e pocit şi hidos! Pleacă de te judecă, urâtule! Du-te la cârcotaşi!