Capitolul XXXVIII.

Cum se dovedeşte că scrumbiile nu sunt de dispreţuit.

Veţi râde de mine, beţivilor, şi nu veţi da crezare spuselor mele. N-am ce să vă fac. Dacă mă veţi crede, cu atât mai bine; dacă nu, duceţi-vă şi vă încredinţaţi singuri. Eu spun ce-am văzut. Lucrurile s-au petrecut în ostrovul Sălbatic. Vi l-am numit. Şi mi-aţi adus aminte, fără să vreţi, de puterea neasemuită a uriaşilor care au pornit o dată să ridice muntele Pelion peste muntele Ossa, iar pe-acesta să arunce adumbritul Olimp, războindu-se cu zeii şi izgonindu-i din înaltul cerului. Pentru asemenea ispravă nu era de ajuns o putere obişnuită; dar uriaşii aceia, prin o jumătate a trupului lor, erau peşti, sau ca să nu mint: şerpi.

Şarpele care a ispitit pe Eva ţinea de neamul peştilor şi se spune, că era cel mai şiret şi mai isteţ dintre toate dobitoacele.

Unii învăţaţi mai cred şi astăzi că vicleanul ispititor era un ţipar, numit itiphel, în care se întrupase preacinstitul messer Priap, mare ademenitor de femei prin toate paradisurile (paradis, pe greceşte, înseamnă grădină). Cine ştie dacă boşii, poporul atât de războinic astăzi, n-au fost odinioară caltaboşi? Eu unul nu pun mâna în foc. Himantopozii, un neam de frunte al Etiopiei, aşa cum îi zugrăveşte Pliniu, sunt – nici mai mult, nici mai puţin – decât ţipari.

Dacă spusele mele n-au darul să vă risipească îndoiala (nici după câteva pahare), veniţi cu mine la Lusignas, Parthenay, Vovant, Mervant sau Ponseuges în Poitou. Veţi culege acolo mărturii vechi şi de toată încrederea ale unor oameni de vază, care, jurând pe braţul sfântului Rigomeu, vă vor spune că Mieluzina, cea dintâi descălecătoare a ţării lor, avea trup de femeie până la buric, iar de acolo în jos era peşte cu coadă, adică avea coadă de peşte. Mişcările îi erau legănate şi domoale, cum vor să fie astăzi ale saltimbancilor bretoni, când se pornesc deodată să cânte şi să dănţuiască.

Pentru ce credeţi că a născocit Erehteu targa, carul şi căruţa? Fiindcă Vulcan îl zămislise cu picioare de scrumbie, şi voind a le ascunde nu umbla călare, ci în caleaşca. (Pe vremea aceea, pasămite, scrumbiile n-aveau căutare.) Zâna sciţilor Ora avea trupul jumătate femeie, jumătate scrumbie. Dar era atât de frumoasă, încât Jupiter s-a culcat cu ea şi i-a făcut un băiat numit Colaxes. Aşadar, nu mă mai luaţi peste picior şi dezvăţaţi-vă de a crede numai ce-i scris în Evanghelie.