Capitolul IX.

Panurge întreabă pe Pantagruel dacă ar face bine să se însoare.

Pantagruel nedând nici un răspuns, Panurge a oftat o dată adânc şi a vorbit mai departe:

— Stăpâne, ţi-am mărturisit că vreau să mă însor, dacă n-oi găsi cumva toate porţile încuiate. Bizuindu-mă pe vechea dragoste ce-mi arăţi, aş vrea să-ţi cer sfatul în această privinţă.

— De vreme ce ai aruncat zarurile, ai chibzuit şi ai hotărât, să nu mai vorbim. Rămâne să îndeplineşti ce ţi-ai pus în gând.

— Da, a răspuns Panurge, dar aş dori mai întâi să ştiu, ce crezi şi ce mă sfătuieşti?

— Cred că faci bine şi te sfătuiesc să te însori.

— Dar, a spus din nou Panurge, dacă, totuşi socoteşti că ar fi bine să rămân aşa cum sunt şi rostul vieţii să nu mi-l schimb, bucuros nu m-aş mai însura.

— Nu te mai însura, a spus Pantagruel.

— Adevărat? Şi te-ai îndura să mă ştii singur-singurel, fără un suflet lângă sufleţelul meu? Aminteşte-ţi ce spune Scriptura: „Vae soli I” [138] Omul care trăieşte singur nu cunoaşte plăcerea îmbrăţişării.

— Atunci, însoară-te! a spus Pantagruel.

— Dar dacă nevastă-mea o să mă înşele? Ştii bine că se cam întâmplă, a spus Panurge. N-aş putea să rabd una ca asta şi mi-aş ieşi din fire. Nu zic, bărbaţii încornoraţi nu-mi displac şi îi cercetez bucuros, dar n-aş vrea o dată cu capul să mă prenumăr printre ei. Nu vreau nici mort, coarne să port!

— Dacă nu vrei să porţi coarne, nu te însura. Seneca spune foarte lămurit: „Ce-ai făcut tu altuia, şi altul ţie îţi va face!”

— Altminteri nu se întâmplă niciodată? a întrebat Panurge.

— Niciodată. Aşa spune Seneca.

— Ei, ei! s-a mirat Panurge. Dar vorba e: pe lumea aceasta sau pe lumea cealaltă? De femeie, oricum, nu mă pot lipsi, după cum orbul, ca să umble, nu se poate lipsi de băţ. Iar dacă stau pe loc mă prăpădesc! N-aş face mai bine să mă însoţesc cu o femeie cinstită şi cucernică decât să schimb în fiecare zi alta, trăind iepureşte, de frică să nu mănânc bătaie sau să mă ajungă sfrinţia? (Ceea ce e mai rău.) Căci, să nu se supere bărbaţii, femeie cuminte încă n-am întâlnit.

— Atunci însoară-te, omul lui Dumnezeu, a spus Pantagruel.

— Dar dacă, după voia aceluiaşi Dumnezeu, dau peste o femeie rea? a vorbit mai departe Panurge. O să mă bată, o să ajung mai becisnic decât Iov, sau o să mă apuce turbarea. Am auzit eu, că toate femeile cinstite se apucă din prima zi de-asemenea isprăvi; oţetul din cămara lor se acreşte repede! O să iasă rău, fiindcă o să-i stâlcesc trupuşorul (mâinile, picioarele, capul, ficaţii, rărunchii şi splina), şi-o să-i croiesc atâtea porţii de ciomag, până oi lăsa-o lată şi-oi vedea venind pe dracul să-i ducă sufletul blestemat! Aş vrea să mă feresc în ăst-an de asemenea gâlcevi şi aş fi prea mulţumit să n-am parte de ele.

— Nu te însura, a spus Pantagruel.

— Dacă voi rămâne aşa cum sunt, adică neînsurat şi plătindu-mi datoriile (rău voi face, căci împrumutătorii mei nu se vor mai ruga pentru mine), nimeni nu va mai avea grija mea şi nicăieri nu voi găsi dragostea pe care mi-ar purta-o nevasta. Iar de s-ar întâmpla să mă îmbolnăvesc, aş pieri ca un câine. O vorbă înţeleaptă spune că acolo unde lipseşte femeia (adică mama copiilor tăi şi nevasta ta după lege), omul bolnav n-are parte de-o mână care să-l îngrijească. Am văzut ce pătimesc papii, cardinalii, episcopii, egumenii, călugării şi popii; n-aş dori să am soarta lor.

— Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, însoară-te!

— Dar dacă, a spus din nou Panurge, fiind bolnav, nu voi putea să-mi îndeplinesc îndatoririle de soţ? Nevastă-mea, văzându-mi neputinţa, se va înhăita cu altul, şi nu numai că nu va sta lângă mine să mă ajute, dar îşi va bate joc de suferinţele mele şi, ceea ce e mai rău, mă va fura, cum mi s-a mai întâmplat să văd. Mi-aş face seama singur sau aş lua-o peste câmpi, numai în cămaşă.

— Nu te însura!

— Dar rămânând neînsurat, voi pierde nădejdea de a mai avea vreodată fii legiuiţi, cărora să le las numele şi stema casei mele, avutul şi toate bunurile ce voi dobândi de aici înainte (căci am de gând să mă îmbogăţesc zilele acestea şi să ajung cel mai mare strângător de câştiguri). Copiii mei mi-ar lumina viaţa, mi-ar mângâia ceasurile de întristare şi mi-aş petrece vremea aşa cum face bunul dumitale părinte şi atâţi oameni de ispravă, în sânul familiei lor. Căci altminteri, plătindu-mi datoriile şi rămânând neînsurat, când m-ar ajunge vreo supărare, mă tem că în loc de a-mi spune o vorbă bună, mă veţi lua în râs şi vă veţi bate joc de necazurile mele.

— Însoară-te, a spus Pantagruel, şi Domnul să fie cu tine!