Capitolul X.
Cum îi arată Pantagruel lui Panurge că nu-i uşor să dai sfaturi despre însurătoare, şi ce prevestiri pot face Homer şi Virgiliu
— Sfaturile ce-mi dai, a spus Panurge, sunt ca basmul cu cocoşul roşu. Îţi baţi joc de mine. O dată spui una, o dată alta, le suceşti, le învârteşti, le întorci când pe faţă, când pe dos, că nici eu nu ştiu ce să mai aleg din toate.
— Tu vorbeşti? s-a supărat Pantagruel. În judecăţile pe care mi le vânturi sunt atâţi „dacă” şi atâţi „însă”, încât nu mai pricep nimic şi nici a te sfătui nu mai sunt în stare. Lucrul de căpetenie e să ştii ce vrei: restul rămâne la voia întâmplării şi în cereasca putere a destinului. Am cunoscut unii oameni, atât de norocoşi în soarta lor, încât viaţa pe care au dus-o în căsnicie părea a fi o răsfrângere a bucuriilor raiului; în vreme ce pe alţii i-am văzut mai amărâţi decât diavolii care umblă să ducă în ispită pe pustnicii din deşertul Tebaidei şi al Monserratului. Porneşte cu ochii închişi, la noroc; pleacă-ţi fruntea şi roagă-te lui Dumnezeu s-o păzească. Altă nădejde n-aş putea să-ţi dau. Iată ce cred c-ar fi cu cale să faci, dacă bineînţeles vei găsi de cuviinţă. Du-te şi adu-mi scrierile lui Virgil. Vom cerceta cuprinsul lor, despărţind filele cu unghia în trei locuri; după alegerea pe care vom hotărî-o împreună, vom citi în hexametri soarta însurătorii tale. Mulţi şi-au cunoscut astfel destinul din cuvintele lui Homer. Ascultând Socrate în închisoare acel vers din Iliada (IX, 362) în care vorbeşte Ahile: „Voi fi, fără popas, peste trei zile, în Ftia mândră, cu câmpii fertile…” a prevăzut că va muri a treia zi şi i-a spus-o lui Eschine, după cum ne încredinţează Plato în Criton, Cicero în De Divinatione şi Diogene Laertius. Tot astfel, dorind Opilius Macrinus să ştie, dacă va ajunge împărat al Romei, a găsit în Iliada (VIII, 102) această prevestire:
Vezi, omule bătrân, soldaţii tăi.
Sunt tineri, sunt puternici şi sunt răi;
Puterile, din zi în zi te lasă, Şi anii, cu povara lor, te-apasă.
Adevărul, e că Opilius trecuse pragul bătrâneţii şi ajungând împărat, după un an şi cinci luni, a fost răsturnat şi ucis de Heliogabal, care era tânăr şi voinic. Astfel Brutus, voind să cunoască de mai înainte soarta bătăliei de ia Pharsale, în care a pierit, citise în Iliada (XVI, 849) aceste vorbe ale lui Patrocle:
Ursita rea m-a osândit, o ştiu, Să fiu ucis de al Latonei fiu.
Iar parola în ziua luptei de la Pharsale a fost: „Apolo I”. Aşijderea, multe alte întâmplări mărunte ca şi fapte de mare însemnătate au fost profeţite după tâlcul dactililor lui Virgil. Alexandru Sever, înainte de a fi împărat al Romei, şi-a văzut soarta scrisă în această prorocire a Eneidei (VI, 851): „Vei stăpâni, tu fiu al Romei, lumea-ntreagă!” Ceea ce s-a îndeplinit după câţiva ani. Împăratul Adrian, doritor a şti ce gânduri îi nutreşte Traian şi câtă dragoste îi poartă, s-a lămurit din stihurile Eneidei (VI, 809) care spun:
Cine-i acel bărbat, ales de soartă, Ce creanga de măslin în mână poartă?
Căruntul păr şi haina lui arată.
A fi un rege-al Romei de-altădată.
. Nu mult după aceea Traian l-a înfiat, lăsându-i moştenire împărăţia Romei. Claudiu al II-lea, multlăudatul împărat al romanilor, şi-a citit destinul în Eneida (I, 269): Trei veri în Roma vei domni… Şi în adevăr, n-a domnit decât doi ani… Tot acela, voind să cunoască soarta fratelui său Quintilius, căruia ar fi dorit să-i lase stăpânirea Romei, a fost prevestit de un alt hexametru al Eneidei (VI, 869): Pământurile sale abia le va vedea… Ceea ce s-a şi întâmplat. Ajungând Quintilius împărat, a fost omorât după şapte sau zece zile. Acelaşi sfârşit l-a avut şi Gordian cel tânăr. Claudiu Albin, dorind să ştie ce soartă îl aşteaptă, a citit în Eneida (VI, 858):
Un cavaler, domnind cu zarvă mare, În Roma va aduce tulburare;
Cartagina sub arme-o va zdrobi, Ca şi pe gali, de se vor răzvrăti.
Tot Claudiu al II-lea, împăratul după care a venit la domnie Aurelian, arătându-se îngrijorat de soarta urmaşilor săi, a aflat în Eneida (I, 278) această prevestire:
Ascultă glasul meu şi nu te teme, Ei vor domni îndelungată vreme.
Aşa s-a întâmplat. Urmaşii lui au fost mulţi, iar şirul lor a dăinuit până târziu. Pierre Amy, căutând să ştie dacă va scăpa cu viaţă din ghearele popilor, a găsit în Eneida sfatul priincios (III, 44):
Să părăseşti acest ţinut barbar, Departe de pustiul lor hotar.
Şi astfel a fugit de prigoana lor… Aş pierde prea multă vreme arătându-ţi cu de-amănuntul atâtea alte întâmplări, ale celor care şi-au citit soarta în stihurile Eneidei. Dar nu mă încumet să spun că aceste prevestiri sunt fără greş. Ar însemna să te amăgesc.
