Capitolul XLVIII.

Cum arată Gargantua că nu li-e îngăduit copiilor să se însoare fără învoirea părinţilor.

Pătrunzând în sala cea mare a palatului părintesc, Pantagruel l-a întâlnit pe bătrânul Gargantua, care ieşea tocmai atunci de la un sfat al dregătorilor lui. Povestindu-i în puţine cuvinte întâmplările pe care le cunoaşteţi, i-a vorbit despre călătoria plănuită şi l-a rugat să le dea buna lui învoire. Unchiaşul purta pe braţe două maldăre de plângeri: unele la care dăduse răspuns, altele care aşteptau dezlegare. Le-a lăsat pe toate în grija lui Ulrich Gallet, vechiul sfetnic al jalbelor, şi luând la o parte pe Pantagruel, i-a vorbit cu mai multă voie bună ca oricând:

— Mulţumesc cerului, iubitul meu fiu, că Domnul ţi-a dăruit numai gânduri curate şi îţi urez noroc deplin în drumul pe care vrei să porneşti. Dar tot atât de mult m-aş fi bucurat să aflu că inima te îndeamnă şi doreşti să te însori. Socotesc, în adevăr, că ai ajuns în pragul vârstei când s-ar cuveni să-ţi iei soţie. Văd cu câtă osârdie se sileşte Panurge să înlăture piedicile care îl fac să mai stea la îndoială. Vorbeşte-mi despre tine.

— Preabunul meu părinte, a spus Pantagruel, adevărul e că nu m-am gândit până azi la însurătoare, dar oricând va fi, nu voi pregeta a mă supune voiei tale, urmând întru totul poruncile ce vei crede nimerit a mi le da. Mai bine să-mi ia Dumnezeu zilele şi să cad mort la picioarele tale, decât să fac un asemenea pas ieşind din cuvântul tău. Nu cunosc nici o lege, fie sfântă, lumească sau barbară, care să îngăduie copiilor să se însoare după capul lor, atunci când părinţii sau rudele nu le dau învoire. Nici un dătător de legi n-a lăsat dreptul acesta copiilor, ci l-au încredinţat pe de-a-ntregul părinţilor.

— Iubitul meu fiu, a spus Gargantua, cred în înţelepciunea cugetului tău şi-i sunt mulţumitor lui Dumnezeu că te-a învrednicit a-ţi însuşi numai lucruri drepte şi vrednice de laudă, iar poarta minţii tale nu se deschide să primească decât marile adevăruri ale ştiinţei despre oameni. Am cunoscut în zilele noastre o ţară unde nişte cârtiţe de popi, duşmani ai cununiei (ca şi pontifii frigieni ai Cibelei) au încercat să ţină sub porunca şi ascultarea lor pe cei uniţi laolaltă ca soţ şi soţie. N-aş putea să-ţi spun ce mă scârbeşte mai mult: îndrăzneala acelor şobolani, care în loc să stea ascunşi în vizuina altarului lor se amestecă în treburi care nu-i privesc, sau teama prostească a oamenilor care se învoiesc a primi şi a întări prin supunerea lor nişte legi pe cât de viclene pe atât de sălbatice! Ei nu văd, sărmanii, un lucru limpede ca lumina zilei, că toate câte le rânduiesc popii sunt numai întru folosul lor şi nicidecum spre binele şi mulţumirea obştii. Atât ar fi de ajuns, să le arate cât de necinstite şi de strâmbe sunt acele legi. N-ar fi, zic eu, mai puţin întemeiată îndrăzneala credincioşilor care s-ar apuca să poruncească şi ei, la rândul lor, popilor cum să-şi ţină slujbele şi cum să-şi săvârşească jertfele; căci guzganii aceştia nu fac decât să ronţăie bunurile pe care oamenii le câştigă cu sudoarea braţelor lor, ca să-i îngraşe pe ei şi să-i ţină în trândăvie. Legile lumeşti, care i-ar înstruni pe popi, n-ar fi, după judecata mea, nici mai rele şi nici mai deşănţate decât cele pe care credincioşii înşişi le îndură. Ai spus bine, că nici o lege din lume nu dă voie copiilor să se însoţească fără ştirea şi dezlegarea părinţilor. Dar după legea ţării aceleia, orice tâlhar, orice desfrânat, orice potlogar, orice răpănos, orice descreierat poate să pună ochii pe o fată frumoasă, cuminte, cinstită şi de neam bun, răpind-o prin silnicie de la casa părinţilor ei, de sub ochii tatălui şi din braţele mamei ei (oricât s-ar împotrivi neamurile), dacă la această ispravă îl ajută un popă, cu care după aceea nu pregetă să-şi împartă prada. Mai răi nu erau nici goţii, nici sciţii, nici masageţii, când se năpusteau să jefuiască cetatea pe care, după un război îndelungat, o cotropeau. Ce jale pe bieţii părinţi, care priveau cum un străin, un venetic, un barbar, un răpciugos, un hoit puturos, cu trupul bubos, un sărăntoc, un golan, se repezea să le smulgă din mâini fata lor gingaşă ca o floare şi cu zestre roditoare, pe care se pregăteau s-o mărite la vremea ei cu feciorul unui vecin cumsecade, prieten de-al lor, nădăjduind să aibă urmaşi care să moştenească nu numai numele lor cinstit, dar şi casa cu lucrurile din casă şi ogorul. Ce grozavă privelişte se arăta dintr-o dată ochilor lor înspăimântaţi! Nici romanii şi popoarele prietene lor n-au vărsat lacrimi mai amare la moartea lui Drusus Germanicus! Nici spartanii nu s-au simţit mai crunt loviţi, când desfrânatul din Troia a venit să le fure pe Elena, grecoaica cea frumoasă! Nici Ceres n-a rămas mai nemângâiată, când Pluto i-a răpit-o pe Prosperina! Nici Isis, când l-a pierdut pe Osiris, nici Venus la moartea lui Adonis, nici Hercule când a pierit Hilas, nici Hecuba la uciderea Polixeniei! Dar cei supuşi legilor despre care am pomenit, temându-se de afurisenie, de puterea diavolului şi de alte închipuiri, nu cutează a se împotrivi popilor părtaşi la răpire. Rămân nemângâiaţi, bieţii de ei, plângând pierderea copilei dragi; bărbatul blestemând ziua şi ceasul când şi-a luat soţie, femeia ocărându-şi pântecele şi strigând, că mai bine ar fi lepădat fătul sortit unei ruşini atât de cumplite! Jelesc şi bocesc amândoi până la sfârşitul vieţii, în loc să-şi trăiască zilele bătrâneţii în linişte, împăcare şi bucurie. Mulţi dintre aceia, cuprinşi de gânduri nebune, cu sufletul copleşit de tristeţe, pierzând dorinţa de viaţă, s-au aruncat în fântână ori şi-au pus ştreangul de gât. Alţii, mai bărbaţi, urmând pilda fiilor lui Iacob care au răzbunat răpirea surorii lor, Diana, au pornit în căutarea tâlharilor şi, prinzându-i în mârşavă cârdăşie cu popa, i-au tăiat şi i-au omorât pe toţi, aruncându-le stârvurile pe câmp să le mănânce lupii. Cucernicii guzgani au început să mişune şi să chiţcăie în vizuina lor, au pornit plângeri pline de spaimă şi au cerut ajutorul judecăţii lumeşti, strigând ca din gură de şarpe, că o asemenea fărădelege nu poate să rămână nepedepsită. Moarte în cazne grele să fie pedeapsa ucigaşilor! Dar nici în dreptul ginţilor, nici în hotărârile împărăteşti şi nici în legea sângelui nu s-a găsit un temei, un cuvânt scris sau un paragraf, care să osândească o faptă atât de tulburătoare şi de neobişnuită; căci nu-i pe lume nici un om cinstit, care să nu fie cuprins de-o mânie nestăpânită, văzându-şi fiica răpită, necinstită, pângărită; nici dacă ar fi fost ucisă înaintea ochilor lui n-ar fi încercat o durere mai cumplită! Socotind pe răpitor drept un ucigaş nelegiuit, care i-a pândit copila luându-i viaţa, părintele era îndrituit să-l omoare pe loc, fără ca judecata să-i poată cere socoteală pentru fapta sa. Aşadar, oricine pune mâna pe desfrânatul care, după îndemnul popii, i-a necinstit copila răpindu-i-o din casă, chiar de a fost cu învoirea ei, poate şi trebuie să-l dea unei morţi de mişel, azvârlindu-i leşul fiarelor sălbatice, ca nevrednic de a primi în mormânt dulcea îmbrăţişare a bunului nostru părinte, pământul. Iubitul meu fiu, când zilele mele se vor sfârşi, să ai toată grija ca asemenea legi să nu ia fiinţă în regatul meu; iar câtă vreme voi fi în viaţă, voi veghea eu însumi cu ajutorul lui Dumnezeu, ca bunele obiceiuri să nu se strice. Şi deoarece în privinţa însurătorii tale primeşti a te bizui pe îndrumările mele, aşa cum le doresc şi le voi îndeplini, poţi să te pregăteşti pentru călătoria plănuită de Panurge. Du cu tine pe Epistemon, pe fratele Ioan şi pe alţii pe care îi vei alege. Ia din visteria mea atât cât crezi că-ţi va fi de trebuinţă. Oricât va fi de mult, îţi voi da cu plăcere. În fortăreaţa Thalasei vei afla însoţitorii de care ai nevoie: cârmaci, năieri şi tălmaci, iar când vântul îţi va fi prielnic, întinde pânzele şi porneşte sub paza şi ocrotirea lui Dumnezeu cel atotputernic. În timpul lipsei tale îţi voi alege o soţie şi voi pregăti un ospăţ de nuntă, cum n-a mai fost altul pe lume nicicând.