Capitolul XVI.

Cum l-a sfătuit Pantagruel pe Panurge să întrebe pe ghicitoarea din Panzust.

După câtva timp, Pantagruel a chemat la el pe Panurge şi i-a spus:

— Dragostea pe care ţi-o port mai de mult, şi care de atunci a crescut, mă îndeamnă să mă gândesc la binele şi la folosul tău. Iată ce-am chibzuit. Am auzit vorbindu-se, că la Panzust, în apropiere de Croulay, s-ar afla o ghicitoare dibace, care prezice viitorul fără greş. Ia cu tine pe Epistemon şi du-te de vezi ce-ţi va spune.

— E, de bună seamă, o babă mincinoasă. O scorpie şi o strigoaică. Bănuiesc acest lucru, fiindcă prin partea locului, după câte ştiu, s-au ivit mai multe vrăjitoare decât au fost pe vremuri în Tesalia. Nu m-aş duce bucuros, căci e o faptă neîngăduită, pe care legea lui Moise o osândeşte.

— Noi nu suntem evrei, a răspuns Pantagruel, şi nici nu-i dovedit că baba aceea ar fi o vrăjitoare. Vom vorbi despre toate mai cu temei după întoarcerea voastră. Putem noi să ştim, dacă nu-i cumva a unsprezecea Sibilă sau o altă Casandră? Şi chiar de n-ar fi o Sibilă, nici vrednică de a purta acest nume, zic: ce vei pierde, sfătuindu-te cu ea despre nedumerirea în care te afli, câtă vreme, oricum, mai multe ştie şi înţelege decât alţii sau decât altele? Totdeauna ai de învăţat ceva.

Dintr-o oală, Dintr-o cizmă goală.

Şi-o vorbă cu rost.

De la unul prost.

Amintiţi-vă că Alexandru cel Mare, după ce biruise pe regele Darius, la Arabela, fiind de faţă toţi satrapii lui, n-a voit să asculte sfatul unuia, care ceruse să-i vorbească; iar după aceea nespus de rău i-a părut, dar zadarnic. Cuprinzând ţara Perşilor şi afându-se departe de Macedonia, regatul pe care îl moştenise, ar fi dorit să găsească un mijloc, prin care să primească veşti de-acasă; nu era uşor, atât din pricina drumului lung, cât şi a apelor, a munţilor şi a pustiurilor, pe care călătorul trebuia să le străbată. Pe când se frământa astfel, tulburat de acele gânduri şi griji însemnate – căci în lipsa lui se putea înstăpâni un alt rege dintr-un alt neam, fără ca el să prindă de veste şi să se apere – iată că s-a înfăţişat înaintea lui un om din Sidon, un negustor cu ştiinţă de carte şi chibzuit, dar cam ponosit şi nu prea arătos la chip, spunând că a găsit mijlocul şi calea, prin care vestea despre biruinţa lui Alexandru să ajungă în Macedonia şi Egipt, în trei zile. Regele a socotit această făgăduială atât de îndrăzneaţă şi lipsită de temei, încât nici nu l-a lăsat pe negustor să vorbească, dându-i poruncă să plece. Ce-ar fi pierdut, dacă l-ar fi ascultat, şi ascultându-l ar fi aflat ce născocise negustorul? Ce pagubă ar fi avut şi ce primejdie l-ar fi ameninţat, dacă ar fi stat să cunoască mijlocul pe care acela spunea că l-a găsit? Natura l-a înzestrat pe om cu urechi mereu deschise, cărora nu le-a pus dinainte perdele, cum le-a pus ochilor, şi nici nu i le-a ascuns, cum a ascuns limba şi alte părţi ale trupului. De ce? Pentru ca necontenit să fie în măsură de a auzi şi a cunoaşte ceea ce se petrece în jurul lui, fiind auzul dintre simţuri cel care ne serveşte cu mai multă credinţă. Mă întorc şi zic: poate că omul acela era un trimis al cerului, aşa cum fusese Rafael, care l-a vestit pe Tobie. Cu prea multă uşurătate l-a izgonit şi mult s-a căit după aceea.

— Frumos ai grăit, a răspuns Epistemon, dar eu unul nicicând nu mă voi îndupleca să cer sfat şi îndrumare de la o femeie, şi mai ales de la una trăitoare în acele locuri deocheate.

— Eu, dimpotrivă, a spus Panurge, bucuros cer sfatul femeilor, cu deosebire al celor bătrâne. De câte ori le-am ascultat, am avut un scaun minunat.

Eu nu spun că n-ar fi curate, ci sunt, ca Junona, preacurate; nu sunt neveste nevestitoare, ci bineprevestitoare, cu îndemnuri bune şi folositoare. Martor îmi sunt Pitagora, Socrate, Empedocle şi meşterul nostru Ortuinus. Nu găsesc destule cuvinte de laudă pentru vechea datină a germanilor, care preţuiau ca pe un altar şi primeau cu cinste mare povaţa bătrânelor; după sfaturile şi îndrumările lor bine primite, numai folos şi belşug culegeau. Aşa au fost, pe vremea lui Vespasian, bătrâna Aurinia şi buna maică Veleda. Vă rog să mă credeţi, că femeile bătrâne sunt pline de însuşiri prearăcitoare, vreau să spun prorocitoare. Să mergem! Dumnezeu să ne aibă în paza lui. Rămas bun, frate Ioane, şi să ai grijă de nădragii mei.

— Bine, s-a înduplecat Epistemon, te voi însoţi, dar te vestesc că dacă baba umblă cu vrăji şi cu descântece, acolo te las şi n-ai să mă mai vezi!