Capitolul XX.

Cum i-a răspuns Nasdecapră lui Panurge, prin semne.

Au trimis, aşadar, după Nasdecapră, care a sosit a doua zi. Panurge l-a întâmpinat cu un viţel gras, o jumătate de porc, două butoaie de vin, un car de grâu şi treizeci de şfanţi mărunţiş. Apoi l-a dus înaintea lui Pantagruel, fiind de faţă toţi slujitorii acestuia.

Panurge i-a făcut surdomutului următorul semn:

A căscat o dată prelung şi, căscând, a făcut cu degetul cel mare al mâinii drepte la gură forma literii care se cheamă în greceşte Tau; aceasta de mai multe ori. Apoi a ridicat privirea spre cer şi a început să învârtească ochii, ca o capră când o apucă durerile facerii. Tuşea şi răsufla adânc. A arătat că-i lipsesc nădragii, a băgat mâna pe sub cămaşă şi s-a plesnit peste coapse, după care a pus genunchiul stâng la pământ şi a rămas cu braţele încrucişate peste piept.

Nasdecapră l-a privit cu luare-aminte, a ridicat mâna stângă cu degetele strânse pumn, lăsând afară degetul cel mare şi arătătorul, apoi a culcat încet o unghie peste cealaltă.

Pantagruel a tălmăcit astfel:

— Am înţeles. Semnul pe care l-a făcut înseamnă căsătorie şi numărul treizeci după tabla lui Pitagora. Te vei însura.

Întorcându-se către Nasdecapră, Panurge i-a spus:

— Iubitul meu temnicer, mâna mea cea dreaptă, zbirule, îţi mulţumesc!

Nasdecapră a ridicat din nou în sus mâna stângă, cu palma întinsă, răsfirând degetele cât putea mai mult. Pantagruel a spus:

— Vrea să arate şi mai lămurit că te vei însura. Acesta e înţelesul numărului cinci. Nu numai că te vei logodi şi te vei cununa, dar vei trăi cu femeia ta înainte de nuntă. Pitagora spune că numărul 5 însemnează căsătorie, cununie şi împerechere săvârşită, fiind alcătuit din 3 care e număr-prim nepereche şi din 2, care e număr-prim pereche, cum sunt femeia şi bărbatul împreunaţi unul cu altul. În Roma de altădată se aprindeau de ziua nunţii cinci lumânări de ceară, şi nu era îngăduit a aprinde mai multe, oricât de bogat ar fi fost neamul celor căsătoriţi. În vremile mai vechi, păgânii chemau asupra celor care se însoţeau ocrotirea a cinci zei sau a unui zeu cu cinci întruchipări deosebite: pe Jupiter, tatăl, pe Junona, ocrotitoarea nunţilor, pe Venus cea frumoasă, pe Pytho, zeiţa vorbirii alese şi pe Diana, pentru uşurarea durerilor facerii.

— Ce băiat de ispravă e Nasdecapră al meu, a spus Panurge. Am să-i dăruiesc o moşie lângă Cinais şi o moară de vânt la Mirebalais.

Mutul s-a întors spre stânga şi a strănutat o dată cu atâta putere, încât tot trupul i s-a cutremurat.

— Ei drăcia dracului! a strigat Pantagruel. Asta ce mai vrea să zică? E semn rău! Nefericit vei fi în căsnicie! Strănutul (cum ne arată Terpsion) e unul din demonii lui Socrate. Dacă strănuţi spre dreapta, se cheamă că vei izbuti în cele hotărâte, iar ceea ce vei întreprinde, cu bine vei începe şi vei duce la bun sfârşit. Dacă strănuţi spre stânga, va fi dimpotrivă.

— De ce alegi totdeauna faţa cea rea a lucrurilor? a spus Panurge. Le vezi pe toate de-a-ndoaselea, ca Davus. Eu unul nu mă las amăgit şi nu cred nici o iotă din acea scriere învechită a prea puţin cititului Terpsion.

— Cu toate acestea, undeva în Cartea a doua Despre Zei, Cicero spune la fel, a răspuns Pantagruel.

Panurge s-a întors spre Nasdecapră şi i-a făcut acest semn: Şi-a întors pe dos amândouă pleoapele, a început să mestece din fălci la stânga şi la dreapta, scoţând limba afară pe jumătate. Apoi, deschizând palma mâinii stângi, cu degetul mijlociu în palmă, a aşezat-o la despicătura nădragilor; iar mâna dreaptă strânsă pumn, cu degetul cel mare în afară, a trecut-o pe subsuoară, până deasupra bucilor, pe locul căruia arabii îi spun al katim [148]. A făcut această mişcare de nouă ori. A noua oară şi-a îndreptat pleoapele, a contenit cu mestecatul fălcilor, a băgat limba în gură şi, uitându-se cruciş spre Nasdecapră, a început să bată din buze ca maimuţele sau ca iepurii când mănâncă ovăz înspicat.

Nasdecapră, la rândul lui, a ridicat palma dreaptă deschisă, a vârât degetul cel mare, pe jumătate, între degetul mijlociu şi arătător, a întins degetul cel mic şi arătătorul ca pe două coarne şi le-a proptit pe buricul lui Panurge, mişcând necontenit degetul cel mare. Şi-a plimbat mâna, rând pe rând, peste pântecele, pieptul şi grumazul lui Panurge, apoi pe sub bărbie. I-a băgat degetul cel mare în gură, i-a frecat cu el nasul şi trecând spre frunte l-a împuns, ca şi cum ar fi voit să-i scoată ochii. Panurge s-a supărat şi a încercat să-l dea la o parte, îmbrâncindu-l. Dar mutul şi-a văzut de treabă, pipăind cu degetul ochii, fruntea şi moţul scufiei lui Panurge. Panurge a strigat:

— Ei, nebunule, dă-mi pace, că te snopesc! Dacă mă mai necăjeşti mult, o să-ţi mut fălcile, mutule!

— Degeaba te răsteşti la el, trandafirule, că e surd, a spus fratele loan. Fă-i semn cu o ploaie de pumni în spinare.

— Ce naiba vrea să spună meşterul Aliboron? Mi-a învineţit ochiul, lua-l-ar mama dracului! O să-i dau o porţie de scatoalce cu umplutură de ghionţi, să se sature!

Apoi i-a întors spatele, trimiţându-i în semn de rămas bun câteva pârţuri. Mutul văzând pe Panurge că vrea să plece, l-a oprit în loc şi i-a făcut semnul acesta:

A lăsat braţul drept cât a putut mai jos, până aproape de genunchi şi a închis pumnul, băgând degetul cel mare între degetul arătător şi cel mijlociu. Şi-a frecat cotul drept cu mâna stângă şi tot frecându-l a ridicat mâna până peste cot; apoi a lăsat-o în jos şi iar a ridicat-o de mai multe ori, până când i-a pus-o lui Panurge sub ochi.

Panurge, ieşindu-şi din fire, s-a repezit cu pumnii asupra mutului, dar dând cu ochii de Pantagruel, s-a oprit. Pantagruel a spus:

— Dacă numai aceste semne te-au supărat, ce vei face atunci când prezicerea lor se va îndeplini? Adevărul iese totdeauna la iveală, ca untdelemnul deasupra apei. Mutul arată şi spune, că te vei însura, vei fi înşelat, bătut şi jefuit.

— De însurat mă voi însura. Atât. Celelalte sunt nişte născociri, pe care nici nu vreau să le iau în seamă. Fă-mi, rogu-te, plăcerea şi crede că n-a fost nicicând om pe lume, care să aibă la cai şi la femei mai mult noroc decât mi-a fost hărăzit mie.