Capitolul XXVI.

Cum a cerut Panurge sfatul fratelui Ioan.

Foarte supărat de vorbele lui Herr Trippa, trecând prin târgul Huymes, Panurge i-a spus fratelui Ioan, bâlbâindu-se puţin şi scărpinându-se după urechea stângă:

— Înveseleşte-mă, rotofeiule, să-mi mai treacă necazul. Nebunul ăla, lua-l-ar dracul, m-a întors pe dos cu aiurelile lui. Sunt, cum să zic? Matagrabolizat! Ascultă, cocoşel frumuşel, tinerel, tras ca prin inel, crestat, înaripat, împintenat, bătăios, caraghios, smolit, plumbuit, văruit, cântăreţ, iubăreţ, certăreţ, urcat pe coteţ, micuţ, grăsuţ, târgoveţ, la coadă creţ, turcesc, arăpesc, călugăresc, călit, păcălit, frumos, lucios, cu dos de abanos, pântecos, piele şi os, răsfăţat, îndopat, găinăţat, tare în târtiţă, cu ochi de cârtiţă, lustruit, dichisit, ferchezuit, uşure şi sprinten, înfipt în pinten, călăraş, nărăvaş, cu ciocul de caş, voinicos, arţăgos, năbădăios, mic şi hotărât, cu trâmbiţă-n gât, glumeţ, descurcăreţ, ştiutor de carte, cu creasta-ntr-o parte, paşă năzdrăvan, sultan otoman, de puicuţe dornic, la prăsilă spornic, cocoşel mititel, mânca-l-ar neică pe el, spune-mi, frate Ioane, spune, sfatul tău cu vorbe bune. Viu la tine încrezător: ce să fac? Să mă însor?

Fratele Ioan i-a răspuns foarte vesel:

— Însoară-te, prietene, nu mai sta pe gânduri. Sună clopoţeii! Trage limba clopotului cel mare! Scoate praporul, cât mai mult şi cât mai des! Să sune de leturghie, din zori până în asfinţit. Pentru numele lui Dumnezeu, ce mai aştepţi? Grăbeşte-te, că ne ajunge sfârşitul lumii! Suntem cu doi stânjeni şi un cot mai aproape de pieire, decât alaltăieri. Anticrist s-a şi născut, după câte aud. Până una-alta îşi face de cap cu doica şi cu slugile care îl îngrijesc, şi nu-şi arată încă toată puterea, că e mic. Crescite. Nos qui vivimus, multiplicamini [154]. Stă scris în cartea de rugăciuni. Dă-i zor, câtă vreme se mai vinde sacul de grâu cu trei lăscaie şi vadra de vin cu şase pitaci. Vrei să te găsească judecata de apoi flămând, dum venerit judicare [155]!

— Frate Ioane, iubitul meu cocoşel mănăstiresc, a spus Panurge, ai capul limpede şi judeci bine. Când Leandru pornea din Abyda, de pe ţărmul Asiei, să treacă Helespontul înot la iubita lui Hero, astfel se ruga lui Neptun, zeul mării:

S-ajung cu bine pân-la ea mă lasă;

De voi pieri la-ntoarcere, nu-mi pasă!

Voia să moară sătul, ştrengarul! De aceea mă gândesc, că de aici înainte, pe pământurile mele din Salmigondin, de câte ori judecata va osândi un tâlhar la spânzurătoare, cu o zi-două înainte de a-i pune ştreangul de gât am să-l împerechez ca pe-un bâtlan, să nu mai rămână în el picătură de sămânţă, nici cât să torni un Y grec. Şi dacă se va întâmpla să i se nască după moarte un urmaş, cu atât mai bine. Va muri cu mângâierea, că a lăsat un om în loc.