Capitolul XXVIII.

Cum l-a liniştit fratele loan pe Panurge în privinţa coarnelor

— Am înţeles, a spus fratele loan, dar timpul macină orice stâncă. Nici marmora şi nici porfirul nu dăinuiesc în veci. Dacă nu eşti până acum în scădere, va veni o zi şi nu-i departe, când singur va trebui să mărturiseşti că ţi-ai urcat sculele în pod. Ai început să încărunţeşti pe la tâmple. În barba ta e o amestecătură de alb, de cenuşiu, de negru şi de castaniu, care seamănă cu harta lumii. Uite-aici Asia, cu Tigrul şi Eufratul. Uite Africa şi muntele Lunii. Uite mlaştinile Nilului. Iar dincoace, Europa; uite Telemul! Şuviţa asta albă seamănă cu muntele Hiperboric. Să-mi piară setea dacă o fi altminteri; când cade zăpada pe creştet şi-n barbă, nu mai e cald nici în valea nădragilor.

— Hodoronc-tronc! a zis Panurge. Vorbeşti anapoda şi nu te pricepi să judeci. Când ninge pe culmile munţilor, toate fulgerele, toate furtunile, toate trăsnetele şi toţi dracii coboară şi se strâng în vale. Dacă vrei să te încredinţezi, du-te pe malul lacului Wunderblich, în Elveţia, pe drumul Sionului, la patru leghe de Berna. Te legi de părul meu cărunt? Dar ai uitat, că şi capul prazului e alb, dar coada e verde, fire-ar a dracului!

E adevărat, că eu însumi am băgat de seamă, la mine, unele semne de bătrâneţe. Bătrâneţe tânără, frate Ioane! Să rămână între noi şi să nu mai spui nimănui: am început să găsesc vinul mai gustos decât altădată. Nu numai atât, vinul acru nici nu-mi mai place! E un semn lămurit că mă apropii de asfinţit şi că amiaza, vieţii mele a trecut. Ei, dar ce-are a face! Ţiu pasul la pahar ca şi mai demult, ba chiar mai bine. Dinspre partea asta nu mă tem. S-ar putea, însă, ca plecând cu regele nostru Pantagruel, pe care m-am legat să-l întovărăşesc pretutindeni (şi la mama dracului, dacă i-o veni poftă să se ducă), în lipsa mea de acasă, să mă înşele nevasta! Aici e buba. Toţi cei cărora le-am cerut sfatul mi-au profeţit că aşa se va întâmpla, şi mi-au mai spus că de ce mi-e scris n-am să scap.

— Nu-i e dat oricui să poarte coarne! a răspuns fratele Ioan. Dacă nevasta te va înşela, înseamnă, ergo, că va fi frumoasă; ergo, cu tine drăgăstoasă; ergo, mulţi prieteni vei avea; ergo, te vei bucura. Aşa judecă mintea mea călugărească. Îţi va merge bine, păcătosule! Vei fi sănătos şi vesel. Cu nimic nu vei fi păgubit şi avutul tău va creşte. Dacă aşa ţi-a fost scris, ce poţi să faci? Spune, cocoşel bătrânel, puţintel, fleşcăit, mucegăit, plouat, scărmănat, încornorat, mofturos, urâcios, întors pe dos, fărâmat, bun de lepădat, olog, slăbănog, pisălog, prăpădit, claponit, istovit, bubos, râios, urduros, păduchios, cărpănos, străveziu, sanchiu, îngropat de viu, amărât, doborât, omorât, cu laţul de gât, pârţâit, rebegit, ruginit, curdegăină dat prin făină, îmbrobodit, blagoslovit, miruit, la faţă zbârcit, puturos, răpănos, pişăcios, friguros, neputincios, murat, tocat, împănat, furat, înşelat, scuturat, Panurge, cocoşelul naibii, dragă prietene, dacă aşa ţi-a fost menit, poţi tu mersul stelelor să-l schimbi? Să sfărâmi găoacea sferelor cereşti? Să întorci pe dos voinţa care pune lumea în mişcare? Să retezi vârful fusului cu care torc ursitoarele? Să alegi tu mosoarele? Să împiedici roţile? Să opreşti vârtelniţa? Să rupi firul de tort şi să strici sculurile? Nici pe la poarta minţii să nu-ţi treacă, bobocelule! N-au fost nici uriaşii în stare de o asemenea ispravă! Haide, puişorule, spune-mi mie, ce ţi-ar plăcea mai bine: să fii zuliar fără pricină, sau să porţi coarne fără să ştii?

— Niciuna, nici alta, a răspuns Panurge, şi întrucât ştiu ce mă aşteaptă, voi face rânduială la mine acasă, cât mai sunt pe lumea aceasta ciomege! Frate Ioane, aşa să mă ajute Dumnezeu, mi se pare că aş face mai bine să nu mă însor. Ia ascultă ce spun clopotele, când le aud mai de aproape: Nu te-nsu-ră, nu te-nsu-ră, nu te-nsu-ră, nu, nu, nu, daca te-nsori, nu te-n-su-ră, nu te-nsu-ră, dacă te-nsori, dacă te-nsori, rău ţi-o pă-re, nevastă-ta, ne-văstă-tă, te vă-nşelă, te vă-nşelă… hi, drăcie cu pălărie! Simt că încep să mă supăr. Voi, ăştia, capete mănăstireşti, nu cunoaşteţi nici un leac împotriva coarnelor? Astfel şi-a bătut joc firea de viaţa omului, încât n-a lăsat pe lume nici un bărbat însurat, pe care să nu-l pasca primejdia de a fi încornorat?

— Aş putea să-ţi arăt un mijloc, pe care, dacă-l vei folosi la vreme, nevastă-ta nu te va înşela niciodată, fără ştiinţa şi învoirea ta.

— Spune, cocoşel drăgălaş, iubite frate Ioane, spune!

— Foloseşte inelul lui Hans Carvel, a spus fratele Ioan. Hans Carvel, marele giuvaergiu al craiului melinzilor, era un bărbat învăţat, priceput în meşteşugul lui, om harnic şi de ispravă, chibzuit şi darnic, evlavios şi înţelept, glumeţ altminteri, prieten bun şi voios, rotunjor la trup, tremura puţin din cap, dar încolo bine făcut şi zdravăn. Spre amurgul zilelor sale s-a însurat cu fata judelui Concordat, o femeiuşcă tânără şi nurlie, fâşneaţă şi cam iute de piciorul stâng, care da cam prea mult de pomană vecinilor şi chiar slugilor din casă. Nu i-au trebuit bietului om nici două săptămâni ca să intre la bănuială, că nevastă-sa se zbenguieşte cu alţii. Se făcuse zuliar ca un tigru, iar ca să înlăture primejdia îi ţinea femeii tot felul de predici, arătându-i nenorocirile legate de păcatul preacurviei şi citindu-i pilde întru lauda femeilor cinstite şi ruşinoase. I-a împuiat capul cu poveşti despre credinţa în căsnicie, osândind cu vorbe de ocară răutatea muierilor desfrânate; iar ca să ţină mai bine minte, i-a dăruit un colan frumos de safire turceşti. Toate acestea n-au împiedicat-o să se întindă mai departe cu vecinii, iar bărbatul se făcea din zi în zi mai bănuitor. Într-o noapte ca toate celelalte, pe când stătea el alături de nevastă, muncit de aceleaşi gânduri duşmane, l-a furat somnul şi dormind a visat că stătea de vorbă cu Aghiuţă, căruia îi spunea păsul lui. Dracul l-a îmbărbătat şi i-a pus în degetul mijlociu un inel, zicându-i: – „Îţi dau acest inel. Cât timp îl vei avea în deget, femeia ta nu va fi a altuia, fără să ştii sau să-i dai învoire.” – „Mulţumesc frumos, domnule drac, a spus Hans Carvel, şi jur pe barba lui Mahomet, că nimeni nu-mi va scoate inelul din deget!” Aghiuţă s-a făcut nevăzut, iar Hans Carvel s-a trezit din vis foarte vesel. Dar, pasămite, pe când dormea, vârâse degetul în vorba-aia a nevestei! Femeia, speriată, a tresărit din somn şi l-a plesnit peste mână, spunând: – „Degetul ţi-ai găsit să-l bagi?” Iar lui i s-a părut că cineva încercase să-i şterpelească inelul. Iată, aşadar, un mijloc care nu dă greş. Ascultă pilda mea şi ai grijă să porţi veşnic inelul nevestei tale în deget. Aci s-a sfârşit şi vorba dintre ei, o dată cu drumul.