Capitolul XXX.

Ce sfaturi i-a dat părintele Hipotadeu lui Panurge în privinţa însurătorii.

Nici nu se rumeniseră bine fripturile, când oaspeţii de duminică au sosit, afară de Bridoye, care mai avea oarecare treburi la Fonsbeton.

După cel de-al doilea fel de mâncare, Panurge a făcut o adâncă plecăciune şi a spus:

— Domnilor, nu-i vorba decât de-o singură întrebare: Să mă însor sau să nu mă însor? Dacă dumneavoastră, aici de faţă, mă veţi lăsa fără răspuns, nimeni pe lumea aceasta nu va izbuti să mă dumirească, după cum de nedezlegat au rămas Insolubilia [156] de Ailyaco. Căci dumneavoastră sunteţi cei mai vrednici ai tagmei din care faceţi parte, aleşi şi vânturaţi, ca făina trecută prin ciur şi prin dârmon.

Părintele Hipotadeu, la rugămintea lui Panurge, închinându-se celor de faţă, a vorbit cu o neasemănată smerenie:

— Ai cerut sfatul nostru, fiule, dar mai înainte de toate ar trebui să te lămureşti cu tine însuţi. Te simţi îmboldit de poftele trupului?

— Foarte, a răspuns Panurge, să fie cu iertare, sfinţia ta.

— Nu face nimic, fiule, a răspuns Hipotadeu. Datu-ţi-a Dumnezeu, stăpânul nostru, puterea de a-ţi înfrâna pornirea simţurilor?

— Mărturisesc că nu, a răspuns Panurge.

— Atunci însoară-te, fiule, căci tot e mai bine să-ţi iei femeie, decât să suferi şi să te chinuieşti, ars de pârjolul dorinţei.

— Iată o vorbă limpede; fără să mai tai firul de păr în patru, a spus Panurge. Mulţumesc, domnule părinte. Am să mă însor fără să mai stau pe gânduri şi foarte curând. Să pofteşti şi dumneata la nuntă. Corpo di gallina! [157]. Are să fie un ospăţ, să se ducă vestea! Am să-ţi prind beteală în piept cu mâna mea şi o să mâncăm împreună gâsca pe care o s-o frigă nevastă-mea.

Ai să-mi faci plăcerea să joci cu surorile miresei. Mulţumesc, asemenea… Mai am numai o singură grijă. Una mică şi neînsemnată. O nimica toată. Ce crezi, părinte, o să mă înşele nevasta?

— Ei, fiule, ce să zic? a răspuns Hipotadeu. Cum o fi voia Celui-de-sus!

— Ah! a strigat Panurge. Voia Celui-de-sus! Ce faceţi cu mine, oameni buni? Mă luaţi cu dacă şi cu poate, care în filosofie înseamnă de toate şi nimic. Dacă măgarul meu ar fi făcut să zboare, ar avea aripi. Dacă o vrea Dumnezeu, voi purta coarne. Dacă n-o vrea, n-am să le port. Scârţ! Dacă aş putea să mă feresc de ce mi-e frică, nu m-aş prăpădi cu firea. Dar dumneata, părinte, mă trimiţi la chibzuinţa lui Dumnezeu, în odăile Domnului! Voi, francezii, pe ce drum o luaţi, să ajungeţi până acolo? Sfinţia-ta cred că ar fi mai bine să nu vii la nuntă. Sfinţiei-tale îi place liniştea, odihna şi tăcerea; chiotul şi larma nuntaşilor n-o să-ţi priască. N-ai să vii, nu-i aşa? De altminteri, nici să dănţuieşti nu prea ştii, şi o să te simţi stingherit între fete. O să-ţi trimit acasă un copan de gâscă şi panglica cu beteală. O să ne faci plăcerea să bei, singur-singurel, un pahar în sănătatea miresei.

— Fiule, a spus Hipotadeu, să nu înţelegi greşit cuvintele mele. Te-am supărat când am zis: cum va voi Cel-de-sus? E ceva rău într-aceasta? E blestem şi ocară? Nicidecum! Am cinstit numele lui Dumnezeu, tatăl şi ocrotitorul zilelor noastre, care ne apără şi ne păzeşte pe toţi. Nu-i el singurul ziditor şi păstrător al bunurilor lumii? Nu atârnă toate de voinţa şi de dărnicia lui? Noi nu preţuim nimic, nu suntem nimic şi nu săvârşim nimic, fără sfânta lui milostivire. Nu hotărăşte el despre faptele noastre? Tot ce ne punem noi în gând să îndeplinim, nu-i oare supus voinţei lui, atât în cer cât şi pre pământ? Şi gândind în acest fel, nu înseamnă că slăvim numele lui binecuvântat? Nevastă-ta, fiule, nu te va înşela, dacă aşa va voi Dumnezeu. Şi dorind a cunoaşte voia lui, nu se cade să-ţi pierzi nădejdea, ca şi cum ar fi la mijloc o taină ascunsă, pentru a cărei ştiinţă ar trebui să pătrunzi în odăile Domnului, până la scaunul lui de judecată. Pe toate acestea Dumnezeu însuşi ni le-a lămurit şi ni le-a arătat în sfintele Scripturi. De-acolo vei afla, că nu vei fi nicicând înşelat, iar nevasta ta nu va fi rea, dacă vei şti să ţi-o alegi dintr-un neam de oameni cumsecade, crescută în cinste şi curăţie, departe de pilda stricăciunii, iubind pe Dumnezeu şi temându-se de el, plăcându-i să asculte cu credinţă sfintele lui porunci, temându-se de a-l mânia şi de a pierde îndurarea lui prin călcarea legilor care osândesc preacurvia şi cer femeii să stea lângă bărbatul ei, iubindu-l şi slujindu-l pe el cel dintâi şi pe nimeni altul în afară de Dumnezeu. Iar pentru a o sprijini pe calea ei dreaptă, te vei purta frumos cu ea, îi vei pune în faţă numai pilde bune, vei trăi în cinste şi fără păcat, credincios soţiei tale aşa cum doreşti ca ea însăşi să-ţi fie; căci după cum cea mai bună oglindă nu e aceea înrămată în aur şi împodobită cu pietre scumpe, ci aceea care răsfrânge mai limpede chipul din faţa ei, tot astfel femeia nu se cuvine a fi preţuită nici după bogăţia ei, nici după neamul din care se trage, nici după frumuseţea ei, nici după hainele scumpe pe care le poartă, ci după râvna cu care năzuieşte cu ajutorul lui Dumnezeu să aibă o purtare curată şi potrivită cu aceea a bărbatului ei; aşa după cum luna nu-şi primeşte lumina nici de la Mercur, nici de la Jupiter, nici de la Marte, nici de la alta din stelele de pe cer, ci de la soţul ei, Soarele, mulţu-mindu-se cu atâta, cât acesta găseşte de cuviinţă să-i dea. Fiind astfel sprijinul şi îndrumătorul femeii tale, îi vei da pilda cinstei şi a credinţei. Şi necontenit să te rogi lui Dumnezeu, cerându-i ajutor şi milostivire.

— Aşadar, a spus Panurge, numărându-şi firele din barbă, sfinţia-ta ai dori să mă-nsor cu femeia cea bună, pe care o preamăreşte Solomon. Atât numai, că aceea, fără îndoială, e moartă demult; iar o a doua ca ea, Dumnezeu să mă ierte, n-am văzut şi nu văd. Oricum ar fi, eu îţi mulţumesc, părinte. Ia şi gustă o bucată de turtă dulce: ajută la mistuit. După aceea bea un pahar de porfiriu, e gustos şi face bine jos. Să trecem mai departe.