Capitolul XXXIII

Rondibilis cunoaşte un leac împotriva coarnelor

— Era pe vremea când Jupiter se apucase să pună rânduială în gospodăria lui din Olimp, a început Rondibilis povestea. Întocmise calendarul zeilor, pe zile şi anotimpuri, dând fiecăruia o sărbătoare a lui; hotărâse locurile lor de plimbare şi împărţise aşezarea oracolelor, arătând cu de-amănuntul ce jerfe vor primi.

— N-o fi făcut ca Tinteville, episcopul din Auxerre? a întrebat Panurge. Marele ierarh avea patima vinului – ca orice om de ispravă – dar mai cu seamă prinsese slăbiciune pentru un altoi de viţă bătrână, moştenit din moş-strămoşi, de la însuşi Bachus. S-a întâmplat însă, că după câţiva ani altoiul a degerat şi a pierit, iar coardele n-au mai dat muguri, pălite fiind de îngheţ, de brumă, de polei, de chiciură, de grindină şi alte pedepse ale cerului, care se abat pe rând, o dată cu sărbătorile cuprinse în zodia Taurului: sfântul Gheorghe, sfântul Marcu, sfântul Vital, sfântul Eutropiu, sfântul Filip, Ziua Crucii şi Înălţarea. Nemaiavând înaltul ierarh nici o îndoială că toţi aceşti sfinţi sunt aducători de grindină şi stricători de altoaie, s-a gândit să mute sărbătorile lor în lunile de iarnă, între Crăciun şi Bobotează (maica celor trei regi, cum o numea el), îngăduindu-le cu toată cinstea să aducă ger şi îngheţ la vremea aceea cât vor pofti: frigul n-o să facă viţei nici o pagubă, iar mugurii nu vor suferi. În locul acelora, a aşezat sărbătorile sfântului Cristofor, Tăierea capului sfântului Ioan, a sfintei Magdalena, a sfintei Ana, a sfântului Dominic, a sfântului Laurenţiu; iar pe sfânta Maria a mutat-o în luna mai.

— Jupiter, a vorbit mai departe Rondibilis, luând pe zei şi pe zeiţe la rând şi dând fiecăruia locul cuvenit, a uitat de sfintele Coarne, care din întâmplare nu se găseau de faţă, fiind plecate la Paris, cu o judecată pe care o aveau împotriva unor arendaşi de-ai lor. Nu mai ştiu după câtă vreme, Coarnele au aflat de nedreptatea pe care le-o făcuse Jupiter, dar n-au vrut să-şi strige prea tare supărarea, de teamă să nu-şi piardă dreptul de intrare în Olimp. S-au înfăţişat, amândouă, zeului zeilor, aducându-i aminte ajutorul prielnic pe care i l-au dat în atâtea rânduri şi cerându-i cu stăruinţă să nu le lase fără sărbătoare, fără slujbe şi fără jertfe. Jupiter le-a rugat să-l ierte, dar împărţeala se făcuse şi toate zilele din calendar erau date. Dar Coarnele exoflisite, atât de mult s-au rugat şi au stăruit, încât, până la urmă, Jupiter le-a trecut în condica Olimpului şi le-a dat în seamă un număr însemnat de capete bărbăteşti, cu toată cinstea cuvenită şi partea lor de jertfe. Cum însă nu mai rămăsese neîmplinit nici un loc pe răbojul anului, le-a rânduit aceeaşi zi de sărbătoare, ca şi potrivnica lor, zeiţa Gelozia.

De asemeni le-a lăsat stăpânire deplină asupra bărbaţilor însuraţi, îndeosebi asupra celor cu neveste frumoase, hotărând ca îndatoririle lor să fie bănuiala, neîncrederea, îndoiala, cearta, pânda şi iscodirea femeilor, cu poruncă pentru toţi să închine sfintelor Coarne slujbele ce li se cuvin şi să le aducă amintitele jertfe. Iar pe cei care nu vor ţine seama de acele rânduieli, Coarnele să-i ocolească şi să nu le intre în casă, oricât s-ar ruga. Să-i lase să tânjească singuri cu nevestele lor, fără ajutorul unui al treilea, ca nişte pângăritori şi eretici. (Aşa se răzbună zeii asupra celor care nu le dau cinstea cuvenită: Bachus asupra podgorenilor, Ceres asupra plugarilor, Pomona asupra grădinarilor, Neptun asupra corăbierilor, Vulcan asupra fierarilor şi aşa mai departe.) După cum, dimpotrivă, cei care vor ţine toate sărbătorile, lăsând în părăsire lucrul lor şi orice altă îndeletnicire pentru a-şi pândi nevestele, a le închide în casă şi a le hărţui cu bănuieli, să aibă parte necontenit de podoaba sfintelor Coarne, să se bucure de răsfăţul lor, să le aibă în casă zi şi noapte şi să nu fie lipsiţi de ele niciodată. Am zis!

— Ah, ah, ah! a spus Carpalim. Iată un leac mai lesnicios decât chiar inelul lui Hans Carvel. Naiba să mă ia, dacă nu spun ce gândesc. Aşa e firea femeilor. Nici trăsnetul nu arde şi nu fărâmă decât ceea ce e tare şi se împotriveşte, ocolind ce-i moale, puhav şi deşert; frânge în două sabia de oţel, dar nu atinge catifeaua care înfăşoară teaca; zdrobeşte oasele trupului, fără să atingă carnea. Tot astfel, femeia nu se răzvrăteşte decât împotriva celor ce-i sunt oprite.

— Fără îndoială, a spus Hipotadeu. Mulţi din învăţaţii noştri cred, că cea dintâi femeie care a fost pe lume – Eva, cum o numesc evreii – n-ar fi muşcat nicicând din fructul păcatului, dacă Vicleanul care a dus-o în ispită nu i-ar fi spus că n-are voie să-l guste. Ca şi cum ar fi voit s-o îndemne: – „E fruct oprit: mănâncă-l! Altminteri n-ai mai fi femeie.”