Capitolul XXXV.

Cum priveşte filosoful Gaurigan însurătoarea.

După acest schimb de vorbe, Pantagruel i-a spus lui Gaurigan, filosoful:

— Făclia luminii, prietene de credinţă, trecând din mână în mână a ajuns la dumneata, înţeleptule! Ţi-a venit, adică, rândul să răspunzi la întrebare: Să se însoare Panurge ori să nu se însoare?

— Şi una şi alta, a răspuns Gaurigan.

— Ce-ai spus? a întrebat Panurge.

— Ce-ai auzit.

— Şi ce-am auzit?

— Ce-am spus.

— Aşa ţi-e vorba? Ia scurteaz-o şi spune lămurit: Să mă însor sau să nu mă însor?

— Niciuna, nici alta.

— Naiba să mă ia, dacă pricep. Stai să-mi pun ochelarii la urechea stângă, să te-aud mai bine.

În clipa aceea, Pantagruel a zărit în pragul uşii pe Kyn, căţelul lui Gargantua, şi a spus celor de faţă:

— Regele trebuie să fie pe aproape. Să ne ridicăm în picioare.

Nici n-a apucat să sfârşească vorba şi Gargantua a intrat în odaia unde se ţinea ospăţul. Toţi s-au sculat de la locurile lor şi l-au întâmpinat cu plecăciuni, după cum se cuvenea. Gargantua le-a răspuns tuturor cu bunătate şi a spus:

— Iubiţi prieteni, dacă voiţi să-mi fiţi pe plac, nu vă părăsiţi nici locurile, nici vorba. Aduceţi-mi un jeţ în capul mesei şi daţi-mi să beau în sănătatea voastră. Fiţi bineveniţi în casa mea. Despre ce vorbeaţi?

Pantagruel i-a spus, că la al doilea fel de mâncare, Panurge pusese întrebarea, dacă ar face bine să se însoare sau nu. Părintele Hipotadeu şi meşterul Rondibilis vorbiseră fiecare în felul lui, iar în clipa când regele se pregătea să intre, înţeleptul Gaurigan începuse să răspundă la rândul său. Panurge l-a întrebat: – „Să mă însor sau să nu mă însor?”. „Şi una şi alta”, i-a spus la început, apoi: – „Niciuna, nici alta”. Panurge s-a arătat nemulţumit de aceste răspunsuri care, zice el, se bat cap în cap.

— După înţelegerea mea, a spus Gargantua, aceste răspunsuri seamănă aidoma cu vorba filosofului din vechime, care, fiind întrebat dacă e însurat cu o anumită femeie, a spus: „Am soţie, alţii s-o ţie; trăiesc cu ea, dar şi fără ea”.

— Tot cam aşa a răspuns şi o slujnică din Sparta, care, fiind întrebată dacă s-a dat vreodată un bărbat la ea, a răspuns: „Niciodată!”, fiindcă ea se dădea la ei.

— Aşadar, a spus Rondibilis, în filosofie ca şi în medicină să păstrăm calea de mijloc, amestecând laolaltă nepotrivirile şi punându-le în cumpănire.

— Trimisul cel sfânt, a spus părintele Hipotadeu, astfel ne-a învăţat, ca cei ce au femeie să trăiască precum n-ar avea, iar cei ce nu sunt însuraţi, ca şi cum ar fi.

— Eu tălmăcesc astfel vorbele: „Să ai şi să nu ai femeie”, a spus Panurge. Să ai femeie la treburile pentru care a înzestrat-o firea, adică pentru ajutorul, plăcerea şi tovărăşia bărbatului. Să n-ai femeie, dacă-i vorba să te ţii după fustele ei, să uiţi a te ruga lui Dumnezeu, să nu-ţi mai îndeplineşti îndatoririle tale faţă de ţară, de republică şi de prieteni, să-ţi laşi în părăsire cărţile şi alte folositoare treburi, numai ca să-i faci muierii pe plac. Astfel înţelegând: „Să ai şi să nu ai femeie”, eu nu văd nici o nepotrivire, nici îndemnuri care nu s-ar împăca laolaltă.