Capitolul XXXVIII.

Ce porecle i-au dat Pantagruel şi Panurge lui Tribulet [165]

— Pentru mântuirea sufletului meu, primesc, a spus Panurge. Aveam maţul încuiat; acum simt că mi s-a uşurat pântecele. Dar, după cum, pentru a le cere sfatul, am ales lamura înţelepţilor, tot astfel aş dori să găsim pe nebunul cel mai nebun dintre toţi nebunii.

— Tribulet îmi pare a fi nebunul care ne trebuie, şi-a dat cu părerea Pantagruel.

— E nebun sută-n sută! a încuviinţat Panurge.

PANTAGRUELPANURGE Nebun din născare, Nebun cântăreţ, fatal, cu bemol la cheie, ceresc, pământesc, voios, vesel, mercurial, drăgălaş, lunatic, cu nasul roşu, rătăcitor, pisălog, ciudat, cu clopoţei, eretic, veneric, eroic, de pripas, îngheţat, orfan, genial, clocit, predestinat, plimbăreţ, împărătesc, papal, regesc, consistorial, august, canonic, cezarian, aulic, patriarhal, sinodal, ducal, episcopesc, seniorial, doftoricesc, credincios, călugăresc, stegar, impunător, palatin, cu toane, principal, căptuşit, pretorial, la prima tunsoare, total, iubăreţ, înaripat, cu diplomă, curial, musafir, fruntaş, cu premiul întâi, biruitor, cu coadă, vulgar, cetlăiaş, casnic, lăturalnic, exemplar, însetat, rătăcitor şi rar, nerod, civil, trecător, popular, de pe cracă, familiar, haihui, de seamă, favorit, latinesc, de toate zilele, temut, filosof, metafizic, suveran, special, extatic, categoric, predicator, uriaş, oficial, cu perspectivă, aritmetic, algebric, cabalistic, talmudic, ermetic, explicativ, prescurtat, hiperbolic, antonomatic, alegoric, foarte logic, pleonasmic, princiar, cerebral, cordial, indestinal, hepatic, splenetic, cu vânturi, legiuit, la azimut, pe meridian, binefăcut, cu pervaz, pe piedestal, chibzuit, celebru, binecrescut, înzăuat, prădalnic, cu coadă-n sus, cenuşiu, aiurit, lovit cu leuca, bosumflat, superlativ, de dimineaţă, de mâna stângă, mătăsos, lână-n lână, cu picăţele, burghez, cu mătură, de batjocură, de toate felurile, cu zăbavă, taciturn, eteroclit, teologic, prescurtat, arăbesc, pecetluit, împuternicit, cu glugă, titular, ascuns, îndărătnic, zdravăn, jefuit, fudul, de mâna întâi, uşuratic, de bucătărie, de neam mare, la frigare, la tavă, la cuptor, cu guturai, de 24 de carate, sprinten, solemn, anual, sărbătoresc, distractiv, de la ţară, glumeţ, cu hrisov, necioplit, grosolan, de toate zilele, cu diapazon, hotărât, cu hieroglife, adevărat, de mare preţ, măsurat, fanatic, fantastic, limfatic, înfricoşat, distilat, nesupărător, întors pe dos, ciufut, cu moţ, cu cârje, cu paiaţă, pieziş, împiedicat, croit pe măsură, răscopt, necioplit, de ars pe rug, împăunat, împopoţonat, fără oprire, cu şaradă, după tipar, cu glugă, înţelept, încrustat, persan, baritonal, rău de muscă, cu pielea groasă.

Pantagruel – în Roma de altădată, quirinalele erau sărbătorile nebunilor. Am putea să întemeiem şi noi în Franţa: tribuletinalele [166].

Panurge – Dacă nebunii ar purta platoşe, ar umbla toţi cu bucile goale pe uliţe.

Pantagruel – Dacă el e Fatuel, zeul nebunilor despre care am pomenit, bărbatul Fatuei, zeiţa nebunelor, tatăl lui se chema Bunăziua, iar bunică-sa Ziuabună.

Panurge – Dacă toţi nebunii ar merge în buiestru, el le-ar lua-o înainte cu un stânjen, măcar că are picioarele strâmbe. Să mergem la Tribulet. Sunt încredinţat că-mi va da un sfat bun.

Pantagruel – Eu plec la Mirelingue. Vreau să fiu de faţă la judecata lui Bridoye. Între timp, voi trimite pe Carpalim la Blois să-l cheme aici pe Tribulet.

Carpalim a pornit la drum. Pantagruel, însoţit de slujitorii săi, de Panurge, Epistemon, Ponocrat, fratele Ioan, Gimnast, Rizotom şi ceilalţi, s-a îndreptat spre Mirelingue.

Share on Twitter Share on Facebook