Al cimbrilor îmblânzitor temut.
Veni în zbor, căci se ferea de roită;
Iar buţile deodată s-au umplut.
Vărsându-i unt în cismele-amândouă.
Iar altul, când văzu că valul creşte Răcni:
— Seniori, hai, scoateţi-l afară!
Păcat de barba lui, că se mânjeşte;
Sau cel puţin întindeţi-i o scară.”
Spun unii, că mai bine-ţi lingi papucul,
Decât să ceri iertare stând pe brânci.
Atunci în lacrimi s-a sculat flaimucul.
Ce pescuia obleţi în ape-adânci, Şi-a zis:
– „Cinstiţi boieri, nu vă lăsaţi!
Tipării sunt pe masă la casap,
Iar dacă mai cu grijă vă uitaţi,
O să vedeţi o pată pe potcap.”
Dar când a fost în cărţi să citească,
Găsiră numai coarne de viţel.
— Tiara a-nceput să se răcească,
Mi-a îngheţat creierul!” spuse el.
L-au încălzit cu iz de baraboi.
Şi l-au lăsat tihnit să stea pe vatră,
Punând bine-nţeles hulube noi.
Pizmaşilor ce la răspântii latră.
De gaura lui sân-Patriciu-au zis,
De Gibraltar şi alte borte-o mie;
Să fi putut, pe toate le-ar fi-nchis,
În lume guturai să nu mai fie.
Iar toţi spuneau: – „Auzi obrăznicie,
Să vrea să-ncuie vântul pintenog,
Să-l ţină strâns sub lăcat în robie,
Ba poate să-l mai pună şi zălog!”
Aici fu corbul jumulit în lege.
De Hercule din Lybia barbară.
— Cum? zise Miloşi, ce sunt eu? Nu-s rege?
De ce să mă lăsaţi pe dinafară?
Vreţi voi, să-mi uit durerea mea amară,
Să vă hrănesc cu broaşte pe curechi?
Mai bine mort, decât aşa ocară,
Să fiu vândut de voi la haine vechi!”
Veni atunci Q. B. şontâc şi hop!
Ca stihurile lui călcând cu pasul.
Morarul, văr de-al marelui Ciclop,
I-a măcinat pe toţi, suflându-şi nasul;
Căci tuturora le sosise ceasul.
Să se prefacă-n pulbere şi scrum.
Sunaţi din trâmbiţi şi vestiţi cu glasul,
Erau destui: sunt şi mai mulţi acum!
În scurtă vreme, pasărea lui Joe.
Făcu prinsoare c-o să fie rău;
Iar el rămase trist şi fără voe,
Văzând că-i fiert şi copt regatul său;
Şi s-a pornit s-aprindă focu-n hău,
Decât scrumbii să taie de nevoe,
Robind văzduhul, ca un nătărău,
Profeţilor corăbiei lui Noe.
Dar va veni o vreme-ncondeiată,
Cu şapte fusuri şi c-un arc turcesc;
Un rege cu spinarea pipărată.
Se va ivi în strai călugăresc.
Şi cum? Pentr-un făţarnic mişelesc,
Noi să lăsăm pogoanele să piară?
Ajunge! Măscăriciul boieresc.
În gaură de şarpe să dispară!
Apoi, un altu-n pace-o să domnească,
De bunii lui prieteni sfătuit,
Toţi cei curaţi vor şti să se-nsoţească,
Cu hulă nimeni nu va fi lovit;
Iar fericirea care s-a vestit.
Se va sui-n clopotniţa cea mare,
Când herghelia ce s-a răvăşit.
Va birui ca regele călare.
Cu hocus-pocus lumea va trăi,
Cu timp lui Marte piedică-i vor pune;
Dar unul fără seamăn va veni,
Voios, frumos, glumeţ, cu gânduri bune.
Sus inima! La masă să se-adune.
Flăcăii mei, că nu s-a mai văzut.
Să dai cu tifla la aşa minune.
Şi să nu blestemi vremea ce-a trecut.
Iar mai la urmă cel turnat în ceară.
Va fi-ncuiat sub clopotul din ornic;
Şi măre-măre, câţi o să mi-l ceară.
Pe clopotarul de ulcele dornic.
Ar ţine-n loc norocul nestatornic.
Cine-ar putea de limbă să mi-l prindă,
Înfăşurând cu brâu de mare vornic.
Hambarul plin de rele până-n grindă!