Capitolul LI.

Cum au fost răsplătiţi luptătorii după biruinţă.

Aceasta a fost cuvântarea lui Gargantua, după care i s-au adus toţi răsculaţii ce-i ceruse, afară de Baltag, Ceapămică şi Baligă, care, cu şase ceasuri înainte de luptă, se făcuseră nevăzuţi, fugind val-vârtej, fără să mai privească înapoi şi fără să răsufle, unul până pe valea Laignal-ului, altul până la pasul Vyre, iar al treilea până în Longroine. Mai lipseau doi plăcintari, care între timp muriseră. Celorlalţi nu le-a făcut Gargantua nici un rău, ci i-a trimis să învârtească la teascurile tiparniţei, pe care tocmai în zilele acelea o pornise. Pe cei căzuţi în luptă i-a îngropat cu toată cinstea cuvenită; pe unii în valea Noirette-i, pe ceilalţi în câmpul de la Bruleveille. Răniţii au fost adăpostiţi în Spitalul cel Mare. Socotind pagubele pricinuite oraşului şi locuitorilor lui, le-a plătit pe toate cu bani număraţi, după mărturia făcută sub jurământ de fiecare. Apoi a întărit cetatea, punând străji pretutindeni, pentru a feri oraşul de alte tulburări.

Despărţindu-se de oştenii lui, a mulţumit tuturor celor care luaseră parte la luptă, trimiţându-i să ierneze în taberele lor. A oprit numai pe câţiva din Legiunea de Fier, a X-a, precum şi pe căpitanii de steag, ducându-i laolaltă în faţa lui Grandgousier. La vederea lor, unchiaşul s-a bucurat cum nu se poate spune şi i-a adunat pe toţi la un mare ospăţ; cel mai minunat din câte s-au pomenit de pe vremea regelui Assur. Ridicându-se de la masă, Grandgousier a împărţit vitejilor întreaga zestre a sufrageriei sale, în greutate de opt sute de mii paisprezece bizanţi de aur: tăvi mari, castroane, talere întinse şi talere adânci, potire, căni, sfeşnice, pocaluri, blide şi căldări de argint, cutii pentru cofeturi şi alte vase, numai de aur curat şi de argint, nemaipunând la socoteală pietrele nestemate, giuvaierurile smălţuite şi alte podoabe, preţuind prin frumuseţea lor mai mult decât aurul şi argintul din care erau lucrate. Nu numai atât. A numărat în mâna fiecăruia, din visteria lui, câte douăsprezece sute de mii de scuzi, iar pe deasupra le-a dăruit pe veci (dacă nu mureau fără urmaşi) pământurile şi castelele vecine, după cum le era mai la îndemână. Pe Ponocrat l-a aşezat la Roche-Clermaud, pe Gimnast la Couldray, pe Eudemon la Montpensier, pe Tolmer la Rivau, pe Ithybol la Montsoreau, pe Acames la Cande, pe Sabast la Gravot, pe Alexandru la Quinquenais, pe Sofronie la Ligre şi aşa mai departe.