Capitolul LIII.

Cum a fost zidită şi înzestrată mănăstirea telemiţilor.

Pentru zidirea şi înzestrarea mănăstirii, Gargantua a dat, bine număraţi, douăzeci şi şapte de sute şi opt mii treizeci de miei cu lână creaţă, plătiţi în fiecare an până ce întreaga lucrare va fi sfârşită; a mai pus la o parte, din dările de la Divemille, şase sate şaizeci şi nouă de mii de scuzi însoriţi şi tot atâţia înstelaţi.

Pentru a întregi avutul şi gospodăria mănăstirii, i-a dăruit de veci douăzeci şi trei de sute nouă mii cinci sute paisprezece roze de aur englezeşti în scrisuri de pământ, fără nici o sarcină şi pe de-a întregul răscumpărate, urmând ca dobânzile să fie numărate în fiecare an, la poarta mănăstirii. A iscălit şi a întărit cu pecetea lui toate aceste danii.

Mănăstirea era o zidire în şase laturi. La cele şase unghiuri ale ei se ridicau şase turnuri înalte şi rotunde, întru totul asemenea, având fiecare o grosime de şaizeci de paşi.

Apa Loarei curgea pe lângă turnul numit Arctic. Spre răsărit se înălţa turnul Calear, apoi celelalte patru: Anatol, Mesembrin, Hesper şi Crier. Depărtarea de la un turn la altul era de o sută de paşi. Clădirea întreagă avea şase caturi, socotind şi pivniţele. Catul al doilea era boltit ca o toartă de paner, iar celelalte caturi se arcuiau în brâuri de piatră, cioplite după chipul unor crengi de vâsc, cu sprâncene încondeiate deasupra ferestrelor. Acoperişul era din ţigle arse, îmbrăcate în cămaşă de plumb, iar sub marginea lui erau rânduite tot felul de chipuri bine potrivite şi frumos aurite. Olanele pentru scurgerea ploii, zugrăvite cu aur şi în albastru, erau prinse de zid între ferestre şi dădeau în şanţurile care purtau apa pe sub temeliile casei până la râu.

Clădirea se ridica de o sută de ori mai măreaţă decât castelele din Bonivet, Chambord sau Chantilly, căci cuprindea nu mai puţin de nouă mii trei sute treizeci şi două de locuinţe, având fiecare iatac, cămară, odaie de lucru, altar de rugăciune şi ieşire spre sala cea mare. Înăuntrul clădirii, străbătând fiecare turn, suia o scară răsucită în chip de melc, cu trepte tăiate în porfir, piatră arabă şi marmură însângerată; lungimea fiecărei trepte era de douăsprezece picioare, iar grosimea ei de trei degete. Doisprezece stâlpi sprijineau scara de la un cat la altul.

Lumina pătrundea pe locurile de odihnă ale scării prin două arcade frumoase de templu vechi, care mărgineau o încăpere cu ferestre înalte, de aceeaşi lărgime ca şi scara. Treptele urcau până sub aripa acoperişului, răspunzând, de fiecare parte, într-o sală mare de unde se despărţeau celelalte odăi.

De la turnul Arctic pornind şi până la Crier se înşirau rafturi mari cu felurite cărţi în limba greacă, latină, ebraică, franceză, toscană şi spaniolă, rânduite după cuprinsul lor.

Drept la mijloc se desfăcea o scară minunată, prin care, intrând de-afară, treceai pe sub o boltă largă de treizeci şi şase de coţi. Scara era atât de cuprinzătoare, încât şase ostaşi înarmaţi cu suliţele în cumpănire puteau să urce, umăr la umăr, până în vârful ei.

Turnul Anatol era legat de Mesembrin prin mai multe săli mari şi frumoase, pe care se vedeau zugrăvite fapte de vitejie din vremurile vechi, întâmplări deosebite şi privelişti din toate ţinuturile lumii. De aici pornea altă scară, asemenea celor care coborau până pe ţărmul râului. Pe uşa de la intrare se aflau scrise, cu slove vechi, cele ce urmează: