Capitolul LV.

Cum era împărţită clădirea mănăstirii din Telem.

În mijlocul curţii celei mari se ridica o minunată fântână de alabastra – trei zâne albe purtau pe braţe cornurile încărcate ale belşugului, iar apa le ţâşnea prin sâni, prin gura, prin urechi, prin ochi şi prin celelalte despicături ale trupului. Partea de clădire care dădea spre curtea cea mare era înălţată pe stâlpi groşi de casidoniu şi de porfir, alcătuind frumoase bolţi romane, înăuntru se despărţeau de-a lungul mai multe săli încăpătoare, zugrăvite cu picturi frumoase şi împodobite cu coarne de cerb, de inorog, de rinocer, de hipopotam, dinţi de elefant şi alte trofee rare.

Odăile femeilor cuprindeau aripa care se întindea de la turnul Arctic până la poarta Mesembrinei. Bărbaţii erau aşezaţi de cealaltă parte. Între cele două turnuri în faţa iatacurilor destinate femeilor, se afla, spre desfătarea lor, locul de alergare al cailor numit hipodrom; apoi un teatru şi un şir de minunate băi, înzestrate cu toate cele de trebuinţă; coborai în apă pe trei trepte, iar apa avea mireasmă de mirt.

Lângă ţărmul râului se întindea o pajişte pentru jocuri, brăzdată de cărări, pe care se pierdeau paşii trecătorului. Între celelalte două turnuri mai era un loc, dinadins potrivit pentru bătutul mingii. Înspre partea turnului Crier se afla o livadă plină cu pomi de tot felul, frumos rânduiţi în mănunchiuri de câte cinci. La capătul livezii începea un crâng, în care hălăduia o puzderie de vânat cu păr şi cu pene. Între celelalte turnuri erau aşezate ţinte pentru tragerea cu arcul, cu arbaleta şi cu archebuza. Cămările se aflau dincolo de turnul Hesperiei, la catul întâi; grajdurile, sub cămări; tot acolo se aflau, şoimii-vânători şi celelalte păsări de pradă: vultani, acvile, ulii şi ereţi, aduşi de departe, din Creta, din Veneţia şi din Sarmaţia, bine învăţaţi de meşteri pricepuţi, să se abată peste câmp şi să aducă la poruncă sălbăticiunile ce le ieşeau în cale. Odăile cu cele trebuincioase pentru vânătoare se găseau mai departe în drumul spre crâng.

Toate sălile, încăperile şi cămările aveau pereţii zugrăviţi cu felurite chipuri, înfăţişând timpurile anului. Podelele erau acoperite cu postav verde; aşternuturile minunat împodobite cu horbotă şi brodate pe mărgini cu igliţa. În fiecare odaie se afla o oglindă de cleştar, prinsă în chenar de aur curat cu mărgăritare, destul de înaltă ca un om stând în picioare să se privească în apa ei, întreg. La capătul sălilor ce duceau spre odăile femeilor, se găseau bărbierii, care pieptănau frumos şi stropeau cu parfumuri pe bărbaţii veniţi la taifas. Tot bărbierii aceia aduceau în fiecare dimineaţă la iatacul femeilor apă de trandafiri, de năramze şi de mirt, precum şi un vas de mare preţ, în care ardeau miresme îmbălsămate.