Capitolul V.

Vorbe de pahar.

Au pornit să bea şi să se veselească, pe pajiştea unde se aflau. Şi numai ce începură butelcile să gonească, şuncile să dănţuiască, băutorii să se avânte şi paharele să cânte.

— Scoate vinul nou din bute şi toarnă-l în clondire, iute!

— Fără apă, fârtate, fără apă!

— Toarnă-aici, cu ochii-nchişi!

— Uite cum plânge paharul, lacrimă de porfiriu!

— Să cinstim sfânta Sete!

— Ce arşiţă!

— Aş vrea şi eu, cumătră, să-ncep odată să beau!

— Te cam ia cu frig, drăguţo?

— Puţintel.

— Sfântul Petru aşa zice: bea vinul, să nu se strice! Să cuvântăm despre băutură, fraţilor!

— Eu beau la ceasuri anumite, ca măgarul papei.

— Eu beau aghiasmă, ca părintele stariţ.

— Ce-a fost mai întâi: băutura sau setea?

— Setea! Nici copilul de ţâţă nu bea până nu-i e sete.

— Să vă spun eu, că sunt diac: „La început a fost Băutura!” Privatio praesupponit habitum [11]. Scrie la carte: Fecundi calices quem non fecere diser.

— Noi, cei fără prihană, bem numai când ni-e sete.

— Eu, păcătosul, fără. Dacă nu mi-e sete acum, mâine o să-mi fie. Beau, ca să mă feresc de setea ce m-aşteaptă. Beau pentru setea viitoare! Beau la nemurire! Beţia mea e veşnică şi veşnicia mea-i beţia.

— Să cântăm, să ne rugăm şi să bem. Domnul să ne ţină harul!

— Cine mi-a luat paharul? Dat-am împuternicire cuiva, să bea în locul meu?

— Udă-te şi te vei usca; usucă-te şi te vei uda!

— Eu nu mă pricep la vorbe; mă ajut cum pot cu fapta.

— Să nu pierdem vremea în zadar! Eu mă stropesc şi beau de frica morţii.

— Bea mereu şi n-ai să mori niciodată!

— Stropeşte-mă, că mă usuc şi mor cu zile! Iar duhul meu, după moarte, o să-şi caute mântuirea în balta broaştelor. Sufletul omului nu poate vieţui în uscăciune.

— Pivniceri şi voi chelari, dătători de viaţă vie! Veniţi-mi în ajutor, să pot să beau în veacul-veacurilor, amin!

— Vezi, să nu-ţi rămână maţele neudate!

— Cine nu simte că bea, degeaba bea.

— Vinul care îţi intră în sânge, nu se pierde în scăldătoare.

— Ia să clătim puţin măruntaiele viţelului pe care l-am încălţat azi-dimineaţă.

— Dacă hârtia zapiselor mele ar suge atât vin ca mine, zarafii care m-au împrumutat, tot ar mai stoarce ceva în ziua plăţii.

— Ai ridicat mereu mâna şi ţi s-a înroşit nasul.

— Cât vin o să mai încapă în mine, până îl voi da afară pe cel pe care l-am băut?

— Nu bea cu ţârâita, că-ţi face rău la lingurică! Parcă-ai trage vinul din butoi cu şipul!

— Ştii ce deosebire e între un şip şi un clondir?

— Mare deosebire! Clondirului îl pui dop, iar şipului, şurub.

— Bunicii noştri erau mai harnici: beau cu oala.

— A ieşit bine ce-a dat din tine. Hai să bem!

— Nu te duci să stai puţin de vorbă cu gârla? Vecinul meu a plecat să-şi spele maţele.

— Eu mai mult decât un burete nu sug.

— Eu ca un bun templier.

— Eu sorb tanquam sponsus [12].

— Eu, sicut terra sine aqua [13].

— Ce-i şunca?

— Un cărător de băutură. Cu scripetele cobori vinul în pivniţă, cu şunca îi dai drumul pe gât.

— Aia e! Toarnă să beau!

— Nu mai am încărcătură.

— Dacă aş putea să mă înalţ, aşa cum coboară vinul în mine, de mult aş pluti prin văzduh.

— Astfel câniva Jacques Coeur s-a-mbogăţit.

Astfel lăstarii-n crâng au înverzit, Astfel în Indii Bachus a pătruns.

Şi filosofi, melinzii au ajuns.”

— Ploaia mică goneşte vântul mare, iar băutura lungă trăsnetele-alungă.

— Ia vericule şi bea Cât mai e vin în ulcea!”

— Am să chem în judecată setea pentru silnicie şi prigoană. Să vie un copil de casă să-mi scrie plângerea după dreptul legii.

— Asta zic şi eu băutură! Mai demult goleam paharul întreg, acum nu mai las pe fund nici o picătură!

— S-o luăm cu chibzuială, nimic să nu se piardă.

— Uite colea în strachină, burtă drăgălaşă de bou gras şi măruntaie fripte după pofta inimii. Să le ţesălăm puţin, pentru bucuria pântecelui.

— Bea, sau te… Ia nu te mai codi şi bea…

— Nu, mulţumesc.

— Bea, când te rog!

— Păsările nu mănâncă până nu le mângâi pe coadă; eu nu beau până nu mă pofteşti: Lagona edatera [14]!

— Vinul ăsta îmi culege setea de prin toate încheieturile.

— Mie mi-o stârneşte, de mi-e mai mare dragul!

— Teamă mi-e, fraţilor, să nu rămân fără sete!

— Daţi de veste lumii, în sunet de şipuri şi clondire, să se ştie că cine şi-a pierdut setea să nu se ostenească s-o caute la noi: am dat-o afară cu clistirul băuturii!

— Dumnezeu a pus un soare pe cer, să lumineze pământul, iar mie pe gât unsoare, să alunece vinul!

— Eu port pe limbă cuvântul lui Dumnezeu: Sitio! Mi-e sete!

— Nici lava nu se stinge mai anevoie decât setea pe care am moştenit-o de la tata.

— Pofta vine mâncând, zicea popa Angest din Mans; setea o pui pe goană, bând.

— Cum scapi de sete?

— Ca de muşcătura câinelui. Dacă alergi în urma câinelui, câinele nu te muşcă; dacă bei înainte de a-ţi fi sete, setea nu te mai ajunge.

— Drept ai grăit! Spune mai departe. Adu vin, vierule, cât mai suntem vii. Argus avea o sută de ochi şi cu toţi vedea; chelarul ca să răzbească cu turnatul ar trebui să aibă o sută de mâini, ca Briareu.

— Ce plăcut lucru, să te zvânţi după ce te-ai udat!

— Mie dă-mi din cel alb. Toarnă, toarnă! Cu vârf, păcătosule, cu vârf! Simt că mi se jupoaie limba de arşiţă!

— Să bem, fraţilor! În sănătatea ta, prietene, din toată inima, tot paharul!

— Ha! Ha! Ha! Să bem pe săturate! O, lacrima Christi! îl cunosc. Ăsta-i vin de Deviniere, din struguri băşicaţi.

— E un vin ca o mângâiere. Catifea, nu altceva!

— Nu face nici o cută, e frumos ţesută, din lână bătută.

— Haide, prietene, eu joc cinstit: am toate cupele! Uitaţi-vă la mine, cum amestec paharele. Nu-i nici o scamatorie, e numai iuţeală de mână.

— Ce mai beţivi! Ce arşi de sete! Toarnă aici, paj drăgălaş!

— Cu vârf!

— Natura abhorret vacuum. [15]

— Cine-ar zice, că din vinul ăsta au băut şi muştele?

— Umple paharul şi dă-l pe gât. E doftorie!