Capitolul XIV.

Cum a învăţat carte Gargantua de la un teolog care ştia latineşte.

Auzind acestea, tata-Grandgousier a rămas uimit de judecata sănătoasă şi de mintea ageră a fiului său. El a vorbit slujitoarelor astfel:

— Filip, regele Macedoniei, şi-a dat seama de isteţimea fiului său Alexandru, după îndemânarea pe care a dovedit-o izbutind să îmblânzească un cal neînvăţat. Era un fugar atât de aprins şi de sălbatic, încât nimeni nu îndrăznea să-l încalece. Pe toţi călăreţii îi trântise, zdrobindu-i unuia grumazul, altuia picioarele, unuia fălcile, altuia ţeasta capului. Alexandru, privindu-l cu luare-aminte cum se încura pe câmpul de alergare, a înţeles că acel cal nărăvaş se speria de umbra lui. Încălecându-l, l-a îndreptat cu ochii spre soare, în aşa fel ca umbra să-i rămână în urmă, şi a izbutit să-l stăpânească. Văzând tatăl lui Alexandru dumnezeiasca înţelepciune care îi lumina mintea, l-a încredinţat învăţăturii lui Aristotel, filosoful cel mai preţuit din toată Ţara Grecească, pe timpul acela. Iar eu vă voi spune, că cele câteva cuvinte ce-am schimbat cu fiul meu Gargantua, mi-au fost de ajuns să înţeleg, că mintea lui i-a fost dăruită de-o zeiţă a cerului, atât mi s-a arătat de ageră, de iscoditoare, de limpede şi de adâncă. Sunt pe deplin încredinţat, că având parte de o bună îndrumare se va ridica până la cea mai înaltă treaptă a înţelepciunii. Iată pentru ce voiesc a-l da în grija unui învăţat, care să-l crească potrivit însuşirilor pe care le arată. Pentru aceasta nu voi cruţa din partea mea nici o osteneală.

I-a adus, într-adevăr, un dascăl vestit, pe magistrul Thumbal Holofern, doctor în teologie, care l-a învăţat atât de bine abecedarul, încât ştia să-l spună întreg pe de rost, de la început până la sfârşit, şi de-a-ndoaselea. Pentru aceasta i-au trebuit cinci ani şi trei luni. I-a dat apoi să citească pe Donatus şi pe Facetus, Teodoletul şi Alanus în Parabolis (Gâlceava în Parabole), ceea ce i-a mai luat treisprezece ani, şase luni şi două săptămâni.

Să ţineţi seama, că în acest răstimp a mai învăţat şi scrierea gotică, copiindu-şi singur toate cărţile, fiindcă pe vremea aceea tiparul nu fusese născocit încă.

Purta cu el o călimară cântărind peste şapte mii de chintale; condeiul cu care scria era mai gros decât stâlpii cei mari ai cupolei de la Enay, iar sticla cu cerneală îi atârna legată în lanţuri grele de fier, cuprinzând mai bine de două mii de livre.

A citit după aceea Modis significandi (Cum să cugeţi), cu toate însemnările lui Hurtebise, Fasquin, Troptideux, Gualehaul, Jehan zis Viţelul, Billonic, Brelinguandus şi mulţi alţii; învăţătura aceasta i-a mai luat încă optsprezece ani şi şase luni, la capătul cărora ştia cartea atât de bine, încât o spunea pe deasupra, de-a-ndăratelea, cu ochii închişi, dovedind maică-si, pe degete, că „De modis significandi non erat scientia” [28].

După aceea a venit la rând Compostul [29], pentru care i-au mai trebuit încă şaisprezece ani şi două luni; până când, prin anii o mie patru sute douăzeci, magistrul s-a molipsit de vărsat şi-n scurt timp a răposat.

Murindu-i dascălul, Gargantua a încăput pe mâna unui bătrân răpciugos, meşterul Jobelin Bride, care i-a dat să citească pe Hugutio; Grecismele lui Hebrard; Doctrinalul; Părţile; Quid est [30] şi Supplementum; pe Marmotrat: De moribus în mensa servandis [31]; pe Seneca: De quattuor virtutibus cardinalibus [32]; pe Passavantus cum commento, Dormi secure [33], cu toate sărbătorile; şi altele, plămădite din acelaşi aluat. Învăţându-le din doască în doască pe dinafară, a ajuns cu mintea mai răscoaptă decât a tuturor învăţaţilor din lume.