Capitolul XXIV.

Cum îşi petrecea ziua Gargantua pe vreme de ploaie.

Dacă se întâmpla să plouă, sau să fie vreme rea, ceasurile dinaintea prânzului păstrau aceeaşi întrebuinţare ca de obicei, cu deosebirea că în cămin ardea un foc vesel, pentru a mai îmblânzi răceala aerului; după prânz, dascălul şi învăţăcelul rămâneau acasă.

Ca să le treacă de urât şi să înlocuiască jocurile de afară, împleteau mănunchiuri de paie, tăiau şi despicau lemne, băteau snopii în hambar, pictau pe pânză, ciopleau în piatră, sau încercau să reia vechiul şi frumosul joc de arşice, pe care îl descrie Leonicus şi pe care bunul nostru prieten Lascaris atât de bine îl cunoaşte. Iar în timp ce jucau, rosteau pe dinafară părţi din scrierile care pomeneau despre acest joc.

Se duceau să vadă cum se lucrează fierul, cum se toarnă puştile, cercetau pe şlefuitorii de pietre scumpe, pe giuvaergii, pe alchimişti, pe topitorii de bani, pe ţesătorii de covoare, de postavuri şi de catifea, pe ceasornicari, pe tăietorii de oglinzi, pe tipografi, pe organişti, pe vopsitori şi pe alţi lucrători, îmbiindu-i cu câte un pahar de vin. Se minunau de lucrurile frumoase care ieşeau din mâinile lor dibace şi căutau să deprindă taina fiecărui meşteşug.

Alteori mergeau să urmărească prelegerile cu lume multă, desfăşurarea adunărilor sărbătoreşti, pregătirea actorilor, declamările lor, cuvântările drăguţilor de advocaţi şi predicile propovăduitorilor Evangheliei. Trecând apoi în sălile de luptă cu sabia, Gargantua încerca pe rând toate loviturile isteţe împotriva celor mai faimoşi meşteri spadasini, dovedindu-le cu prisosinţă că ştia tot atât, dacă nu mai mult decât ei.

Neputând, pe vreme rea, să strângă ierburi şi flori, cercetau dughenile spiţerilor, ale băcanilor şi ale grădinarilor, privind cu luarea-aminte fructele, rădăcinile, frunzele şi seminţele, apoi alifiile şi unsorile de tot felul, precum şi cele cu care se pot înlocui. De acolo plecau să privească la scamatorii de bâlci şi la măscărici, urmărindu-le iuţeala mâinilor, şiretlicurile, tumbele şi felul lor dibaci de a învârti vorba. Le plăcea cu deosebire îndemânarea şarlatanilor din Picardia, care sunt buni de gură şi ştiu să spună câte-n lună şi în stele, despre câini cu covrigi în coadă şi cai verzi pe pereţi.

Întorcându-se la cină, se ospătau, mai cumpătat decât în celelalte zile, cu mâncăruri scăzute şi săţioase, pentru a lupta împotriva umezelii care îi pătrunsese şi îi împiedicase să facă obişnuitele lor mişcări de înviorare.

Astfel îndrumat şi mergând înainte pe calea cea bună, Gargantua s-a ales cu mult folos de pe urma învăţăturilor primite, aşa cum se cuvenea unui tânăr de vârsta şi de isteţimea lui. La început, lucrurile n-au mers atât de lesne, dar, cu răbdare şi cu stăruinţă, a ajuns să preţuiască plăcuta îndeletnicire a învăţăturii, părându-i a fi mai mult o petrecere regească, decât truda silnică a unui şcolar.

Totuşi, pentru a-l lăsa să se mai hodinească puţin după atâta încordare a minţii, Ponocrat alegea o dată pe lună o zi frumoasă, cu cer senin, şi porneau amândoi dis-de-dimineaţă afară din oraş, la Gentilly sau la Boulogne, la Montrouge, pe podul Charenton, la Vauvres sau la Saint-Cloud. Petreceau acolo ziua întreagă, ospătându-se bine, glumind, râzând, jucând, cântând (cu băutură din belşug), tăvălindu-se pe pajiştea unei livezi minunate, umblând după cuiburi de păsări, prinzând potârnichi, pescuind raci şi broaşte.

Deşi nu duceau cu ei cărţi în ziua aceea şi legaseră de gard învăţătura, ziua nu trecea fără folos, căci la umbra crângului cu iarbă verde rosteau pe dinafară plăcute versuri din Georgicele lui Virgiliu, din Hesiod şi din Rustica lui Poliţian. Îşi aminteau unul altuia epigrame latine, preschimbându-le în rondeluri şi balade franţuzeşti. În timpul ospăţului, din vinul amestecat cu apă scoteau afară apa cu o frunză de iederă – cum arată Pliniu şi Caton în De re rust [52]. Clăteau vinul într-un vas, de unde îl trăgeau cu pâlnia; apoi lăsau să curgă apa, dintr-un căuş în altul, pe spiţele unei maşinării care mergea singură, ca roata morii.