Capitolul XXVI.

Cum au năvălit fără veste locuitorii din Lerne asupra ciobanilor lui Grandgousier, la porunca regelui Picrocol.

Făcând cale-întoarsă la Lerne, şi nemaigândindu-se la mâncare ori la băutură, plăcintarii au dat buzna în palat, unde faţă de regele lor, Picrocol, al treilea cu acest nume, au povestit ce-au păţit, arătând panerele rupte, scufiile boţite, hainele sfârtecate, plăcintele lipsă şi, mai cu seamă pe Marquet, care avea o rană cumplită la cap. Vinovaţii, după spusa lor, erau ciobanii şi zilerii lui Grandgousier, iar ticăloşia se săvârşise pe drumul de ţară care duce la Seuille.

Auzind cele petrecute, Picrocol a fost cuprins de o vajnică mânie şi, fără a mai căuta să afle pricina sfadei, a poruncit să se strângă gloatele din toată ţara, dând de ştire ca fiecare să se găsească înarmat, la ceasul prânzului, în piaţa cea mare din faţa palatului: cine va lipsi va fi spânzurat! Pentru a întări porunca a pus să bată toba la toate răspmtiile cetăţii, iar el însuşi, lăsând bucatele să se răcească, s-a dus să aşeze tunurile pe roate, şi să desfăşoare steagurile, supraveghind cum se încarcă ghiulelele, armele, hamurile şi merindea.

Întorcându-se la masă, a împărţit cuvenitele porunci pentru pornirea războiului. Cavalerul Trepăduş avea să ducă la luptă vârful armiei, care număra nu mai puţin de şaisprezece mii paisprezece arcaşi şi treizeci şi cinci de mii optsprezece ostaşi de strânsură. Marele spătar Taielemne a luat pe seama lui tunurile cu o ţeava şi cu două ţevi, şoimii, bombardierele, şopârlele şi celelalte guri de foc, fiecare după mărimea şi denumirea ei. Călărimea era sub porunca ducelui de Labălungă, iar regele şi prinţii se păstrau pentru toiul luptei.

Astfel pregătiţi în mare grabă, înainte de a se urni la drum, au trimis trei sute de iscoade, călări, sub ascultarea căpitanului Păpăludă, spre a cerceta drumurile, nu cumva să fie, pe undeva, vreo capcană. Cercetând împrejurimile cu de-amănuntul, s-au încredinţat că pretutindeni era linişte şi nu se arătau semne de primejdie de nicăieri. În aşteptarea bătăliei, Picrocol a poruncit ostaşilor lui să pornească înainte cu toată graba, fiecare lângă steagul cetei sale. Astfel, fără nici o împiedicare, gloatele au luat-o de-a valma peste câmp, prădând şi jefuind în calea lor, necruţând nici pe cel avut, nici pe cel sărac, nici casele oamenilor, nici locaşurile sfinte, luând cu ei boi, cai, vaci, tauri, iepe, viţei, oi, miei, capre, ţapi, găini, claponi, pui de găină, gâşte, gânsaci, raţe, porci, scroafe, godaci. Au scuturat nucii, au dijmuit viile, au retezat butucii, au despuiat pomii de fructe, pricinuind pretutindeni o învălmăşeală cum nu se poate spune.

Nimeni nu se încumeta să le stea împotrivă. Cei prădaţi se rugau de jefuitori să se poarte mai omeneşte, ţinând seama că trăiseră până atunci în bună vecinătate şi niciodată nu se întâmplase să le pricinuiască vreun rău sau să le aducă vreo ocară, ca să se răzbune acum cu atâta urgie şi prăpăd. Dumnezeu care le vede pe toate o să-i pedepsească într-o zi pentru fapta lor.

La toate aceste rugăminţi şi dojeni, năvălitorii răspundeau că au venit să-i înveţe cum se mănâncă plăcintele.