Capitolul XXXIII.

Cum unii din sfetnicii lui Picrocol l-au adus în mare primejdie prin îndemnuri necugetate.

După ce au luat în primire plăcintele lui Grandgousier, trei cavaleri: ducele de Ceapămică, contele de Baltag şi căpitanul Baligă s-au înfăţişat lui Picrocol şi i-au spus:

— Măria ta, te recunoaştem şi te slăvim ca pe cel mai viteaz şi mai înţelept dintre toţi regii care au fost pe lume de la Alexandru Machedon până în zilele noastre.

— Pune-ţi pălăria în cap, a spus Picrocol.

— Mulţumesc. Îţi aducem închinarea noastră, stăpâne, şi iată ce zicem noi. Să laşi aici un căpitan cu un pâlc de ostaşi să păzească cetatea, pe care o socotim destul de tare, atât prin aşezarea ei, cât şi prin întăriturile pe care le-ai ridicat. Oastea să se împartă în două. Jumătate să pornească fără zăbavă asupra lui Grandgousier şi a oamenilor lui, pe care, cu putere lovindu-i, îi va răpune lesne. Vei găsi la el bani destui, fiindcă bădăranul e putred de bogat. Bădăran îi zicem, fiindcă un prinţ adevărat n-are niciodată o lescaie; numai bădăranii pun bani la ciorap. În vremea aceasta, cealaltă jumătate a oastei se va îndrepta spre Aunis, Saintonge, Angoumoys şi Ţara Gasconiei; iar de aici, spre Perigord, Medoc şi Lande. Vei cuprinde fără împotrivire toate oraşele, castelele şi cetăţile. Ajungând la Baiona, la Saint-Jean-de-Luz şi la Fontarbie, vei pune mâna pe toate corăbiile aflate acolo; urmând apoi ţărmul Spaniei şi al Portugaliei, vei prăda toate porturile până la Lisabona, unde vei găsi marinari destui ca să-ţi duci cuceririle mai departe. Nici o grijă să nu-ţi faci. Vei cuprinde Spania lesne, fiindcă spaniolii sunt nişte pierde-vară. Vei trece prin strâmtoarea Gibraltarului, unde vei ridica două columne mai măreţe decât ale lui Hercule, ca să rămână în veacul veacurilor faima numelui tău şi a strălucitelor tale fapte. Strâmtoarea se va numi de-aici înainte Marea Picrocolină. Trecem dincolo de Marea Picrocolină şi iată-l pe Kair-Edin, Barbăroşie, care vine să ţi se închine.

— Voi lua sub ocrotirea mea pe Barbăroşie, a spus Picrocol.

— Mai întâi să se boteze! Urmându-ţi cuceririle începute, vei lovi pe regii Tunisului, Hiponiei, Algerului, Bonului, Cyrenei şi ai întregii Ţări a Berberilor. Trecând mai departe, vei lua în stăpânire ostroavele Majorca, Minorca, Sardinia, Corsica, Balearele şi toate celelalte din cotul Genovei. Vei domni peste Galia narboneză, Provenţa, Genova, Florenţa, Luca, şi vei intra triumfător în Roma. Bietul domnu' papă tremură de frică de pe-acum!

— Vă dau cuvântul meu că n-am să-i pup papucul!

— După ce vei cuprinde toată Italia, vei lovi cu folos Neapolul, Calabria, Apulia şi Sicilia, cu Malta dimpreună. Vreau să-i văd pe-acei cavaleri caraghioşi, pe unde vor scoate cămaşa?

— Mai bucuros aş fi luat-o spre Loretta, a spus Picrocol.

— Nu, nu, las-o la întoarcere, au spus aceia. Trebuie să cuprindem mai întâi Candia, Cipru, Rhodosul şi Cicladele, după care vom trece în Moreea. E în mâna noastră! Sfinte Anton, Dumnezeu să ocrotească Ierusalimul! Sultanul nu-şi poate măsura puterile cu tine.

— Voi ridica un templu mai măreţ decât al lui Solomon, le-a făgăduit Picrocol.

— Aşteaptă puţin. Nu te pripi. „Festina lente”, „grăbeşte-te agale”, a spus Octavian August. Trebuie să cuprindem mai întâi Asia Mică şi ţările până la apa Eufratului.

— Vedea-voi Babilonul şi Muntele Sinai? a întrebat Picrocol.

— Nu-i nevoie deocamdată, au răspuns sfetnicii. E de ajuns să străbatem Marea Hircană, cele două Armenii şi Ţările Arabe, care sunt în număr de trei.

— Dumnezeule, Doamne, sunteţi nebuni? Vreţi să-mi pierd ostaşii?

— Cum adică?

— Unde vom găsi apă de băut, în mijlocul deşertului? N-a murit Iuliu August de sete în pustie cu oastea lui întreagă?

— Am avut grijă. În Marea Siriei ne aşteaptă nouă mii paisprezece corăbii, încărcate cu cele mai bune vinuri care se află, iar la Iafa vom găsi două milioane două sute de mii de cămile, afară de cei o mie şase sute de elefanţi pe care i-ai vânat în Libia. Vom avea băutură îndeajuns.

— Fără îndoială, numai atât că vinul n-o să fie tocmai rece.

— Un viteaz cuceritor – împăratul lumii! – nu trăieşte numai în huzur. Mulţumeşte lui Dumnezeu că vei ajunge teafăr la apa Tigrului.

— Şi ce va face în timpul acesta cealaltă jumătate de oaste, care a rămas să-i vie de hac mârlanului, beţivului de Grandgousier?

— Nu-ţi fie teamă, că n-o să stea cu mâinile în sân! Ne vom întâlni cu ea în curând. Căpitanii tăi vor cuprinde Bretania, Normandia, Flandra, Brabantul, Artois, Olanda şi Noua Zeelandă. Vor trece Rinul, zdrobind pe nemţi şi pe elveţieni; o parte din ei vor supune Luxemburgul, Lorena, Cliampagne şi Savoia, până la Lyon, unde se vor întâlni cu cei întorşi după cucerirea Mării-de-Mijloc. Se vor aduna din nou laolaltă în Boemia, după ce au trecut prin foc şi sabie ţinuturile Suabiei, ale Wiirtembergului, ale Bavariei, Austriei, Moraviei şi Ştiriei. De-aici, fără nici o împiedicare, se vor îndrepta spre Liibeck, Norvegia, Suedia, Dania, Ţara Goţilor, Groenlanda, Estonia, până la Oceanul îngheţat. După care vor cuceri Scoţia, Anglia, Irlanda şi, străbătând Marea Nisipoasă şi Marea Sarmată, vor cuprinde Prusia, Polonia, Lituania, Rusia, Valahia, Transilvania, Ungaria, Bulgaria şi Turcia. Iată-i la Constantinopol!

— Să mergem întru întâmpinarea lor, a spus Picrocol. Voi fi împăratul Trebizundei! Nu mai încape vorbă ca pe toţi câinii de turci şi de musulmani îi vom tăia!

— Dar ce nu vom face? Pământurile necredincioşilor le vei împărţi celor care te-au slujit cu credinţă.

— Aşa spune mintea înţeleaptă şi aşa cere buna dreptate. Îţi dăruiesc Siria, Carmania şi toată Palestina.

— Măria ta, ce darnic eşti! Îţi mulţumesc din toată inima. Dumnezeu să te ţină.

La acest schimb de cuvinte înflăcărate mai era de faţă şi un bătrân cavaler hârşit în lupte, anume Echefron, care păţise în viaţă multe şi adunase oarecare brumă de înţelepciune. Auzind acele planuri măreţe a spus:

— Teamă mi-e ca toate aceste isprăvi de vitejie să nu semene cu povestea cizmarului care se îmbogăţise, în vis, dintr-o oală cu lapte, iar când s-a trezit din somn a găsit oala spartă, şi a rămas flămând. Ce aveţi de gând să faceţi cu atâtea ţări cucerite? Care va fi răsplata atâtor osteneli şi atâtor căi umblate?

— Întorcându-ne acasă, a răspuns Picrocol, ne vom putea odihni în voie. Echefron a întrebat din nou:

— Şi dacă n-o să vă mai întoarceţi nicicând? Drumurile sunt anevoioase şi pline de primejdii. N-ar fi mai bine să treceţi la odihnă de pe-acum, decât să porniţi razna pe unde nu puteţi şti ce v-aşteaptă?

— Ah! a strigat Baltag. Fie-ţi milă, Doamne, de un biet nebun care aiurează. Cum adică? Să stăm la gura sobei şi să ne trecem vremea cu muierile laolaltă întorcând frigarea sau torcând ca Sardanapal? „Cine nu îndrăzneşte, nici cal, nici măgar nu găseşte”, a zis înţeleptul Solomon.

— Iar cine merge cu îndrăzneala prea departe, a răspuns Echefron, îşi pierde potcoavele pe drum.

— Ei! a zis Picrocol. Să ne vedem de treabă. Mie de-un singur lucru mi-e teamă, ca nu cumva cetele lui Grandgousier să ne cadă în spate, tocmai când ne vom găsi în Mesopotamia. Cum am putea să le tăiem drumul?

— Foarte lesne. Trimite o solie moscoviţilor, şi cât ai bate din palme vei aduna într-o singură tabără patru sute cincizeci de mii de ostaşi de mâna întâi. Dacă te vei gândi să mă numeşti locţiitorul tău, mă leg să fac moarte de om pentru un fir de păr, să rup cu dinţii, să vărs sânge, să izbesc, să ciopârţesc, să prăpădesc…

— Ajunge, ajunge! a zis Picrocol. Să ne grăbim. Cine mi-e credincios, mă urmează!