CAPITOLUL XCVI.FUGA

Numele rostit produse senzaţie în rândurile instanţei. Izbucniră strigăte în mulţime. Dar nu erau strigăte de uimire. Nu! Mulţimea cerea achitarea acuzatului şi judecarea celui care se arătase cel mai aprig acuzator al său.

Mărturia lui Zeb Stump dovedise nevinovăţia lui Maurice Gérald. Nu el era ucigaşul lui Henry Pointdexter.

Nimeni nu se mai îndoia de asta. Toţi erau convinşi că ucigaşul e Callhown. Peticul de hârtie arsă fusese ultima verigă din lanţul dovezilor.

Din nou se dădu cuvântul lui Zeb Stump. Bătrânul arătă cum a ajuns să-l bănuiască pe Callhown, cum a descoperit în prerie urmele crimei şi cum l-a văzut de două ori pe căpitan gonind după călăreţul fără cap. Aminti de asemenea şi de schimbul de cai.

Mulţimea însă nu mai avea nevoie de nimic. Ici-colo izbucniră strigăte.

— Eliberaţi-l pe irlandez! E nevinovat! N-avem nevoie de alte dovezi! Totul e limpede! Eliberaţi-l pe irlandez.

Alte strigăte erau şi mai hotărâte:

— Casey Callhown să fie arestat şi judecat! El e ucigaşul! De asta a căutat să arunce vina în spinarea mustangerului. Dacă nu-i vinovat, să dovedească. La judecată cu el! La judecată! Judecători, aşteptăm sentinţa! Callhown să fie adus pe banca acuzaţilor. Prea aţi năpăstuit un nevinovat!

Judecătorul nu îndrăzni să se împotrivească. Căpitanul Casey Callhown fu chemat în faţa judecăţii. Aprodul îl strigă de trei ori la rând, dar nimeni nu răspunse. Toţi ochii se uitau după căpitan.

Din senin, Zeb Stump se urni din loc şi se apropie iute de bătrânica lui. Cu o sprinteneală uluitoare, bătrânul sări în şa şi se depărtă în goană. În acelaşi timp, lumea văzu pe cineva strecurându-se printre caii legaţi ceva mai la o parte, foarte grăbit şi totuşi foarte prevăzător.

— El e! Callhown! Vrea să fugă! Se învălmăşiră zeci de glasuri.

— Prindeţi-l! Porunci judecătorul. Prindeţi-l şi aduceţi-l aici!

Judecătorul nu trebui să repete porunca, bărbaţii se şi năpustiră spre cai.

Callhown ajunse cel dintâi la mustangul lui. Sări în şa, aruncă o privire înapoi şi o porni într-o goană bezmetică spre prerie.

Cincizeci de călăreţi se aruncară după el, însufleţiţi de cuvintele maiorului: „Să mi-l aduceţi viu sau mort!”

Căpitanul nu trecuse niciodată printr-o asemenea primejdie. Se îndrepta spre Rio Grande, dar nu pentru a trece graniţa în Mexic, unde ştia că nu va găsi adăpost. Voia să se ascundă într-o aşezare a comancilor.

Orice l-ar fi aşteptat de acum înainte, nimic nu se putea asemui cu ceea ce îl ameninţa în aceste clipe. Mai târziu poate că va regreta fuga lui nebunească, dar azi nu avea încotro. Îşi pierdea averea, prietenii, situaţia într-o societate civilizată, mai mult, pierdea femeia iubită. Dar nu avea vreme să se gândească nici la ea. Pentru Casey Callhown, viaţa era mai scumpă decât dragostea.

Mustangul cenuşiu zbura cu ucigaşul ca un cal arăbesc. Oare va rezista la o asemenea goană?

        „Ce fericire c-am schimbat calul cu mexicana! Se bucura Casey Callhown. Dacă eram pe gloaba mea, acum stăteam în faţa judecăţii şi a mulţimii întărâtate!”

Nu se mai temea de ameninţarea lăsată în urmă, mângâindu-se cu gândul că primejdia a trecut. Întoarse capul. Văzu călăreţii hăt departe. În faţă, pe verdele de smarald al savanei, se desenau contururile întunecate ale pădurii. Şi ucigaşul era convins că, dacă ajunge în pădure, e salvat.