CAPITOLUL XCVII.ÎN GOANĂ DUPĂ UCIGAŞ

— Au să-l prindă? Se întrebau cei rămaşi sub stejar. Cincizeci de călăreţi, civili şi militari, goneau prin prerie. Printre ei era şi Zeb Stump.

— Nu se poate să nu-l prindă!

Celor porniţi în urmărirea ucigaşului li se mai alătură un călăreţ. Era Maurice Gérald, pe mustangul lui iute ca o săgeată.

Mulţimea privea cu încordare, aşteptând ca ucigaşul să fie prins şi adus în faţa judecăţii.

Callhown abia se crezu scăpat, când, întorcând capul, dădu cu ochii de murg. De astă dată, murgul nu mai purta în spinare pe călăreţul fără cap, ci un alt călăreţ: pe Maurice-Mustangerul. De el nu avea cum să scape! Fiori reci îl străbătură din creştet până în tălpi. Văzu aproape hăţişurile pădurii şi nădejdea i se aprinse din nou în suflet. Înfipse şi mai adânc pintenii în coastele mustangului cenuşiu aflat aproape la capătul puterilor.

Iată şi drumul prin hăţişuri! Callhown se avântă înainte. Iată şi cotitura drumului. Aici se va putea ascunde.

Tropotul murgului răsună în spatele lui. Mustangerul îi strigă să se oprească.

Scoţând un ţipăt deznădăjduit, Casey Callhown smuci frâul şi puse mâna pe revolver. Bubui o împuşcătură. Glonţul şuieră pe sub bolta copacilor. Aproape în aceeaşi clipă un fâşâit puternic spintecă aerul şi ceva ca un şarpe lung se încolăci peste capul căpitanului.

Nu apucă să apese a doua oară pe trăgaci. Nu mai avea scăpare: lassoul îi înlănţuise umerii. Un glas îi tună în urechi:

— Predă-te, ucigaşule!

Callhown îşi văzu calul răsucindu-se în loc şi se pomeni azvârlit din şa.

După aceea nu mai ştiu nimic. În cădere îşi pierdu cunoştinţa.