CAPITOLUL XCV.ULTIMUL MARTOR

Aşteptară încă vreo zece minute, în mijlocul unei tăceri aproape solemne.

În trei rânduri izbucniră strigăte în mulţime. Oamenilor li se părea că desluşesc un punct negru în depărtare. Nu erau decât năzăriri. Încordarea ajunsese la culme, când, deodată, se auzi un al patrulea strigăt, de astă dată plin de siguranţă. Speranţele mulţimii se împlineau într-adevăr: trei călăreţi apăruseră în zare. Un „ura” triumfător izbucni din zeci de piepturi. Pe doi dintre ei îi recunoşteai fără multă greutate: erau Zeb Stump şi Casey Callhown. Pe cel de al treilea călăreţ cine ar fi putut să nu-l recunoască? Era chiar călăreţul fără cap.

Vuietul glasurilor se potoli curând şi liniştea se înstăpâni iarăşi sub stejar. Doar o şoaptă sfioasă se mai desluşea la apropierea călăreţilor.

Tustrei călăreţii se opriră şi mulţimea îi înconjură într-o clipită. Doi dintre ei descălecară. Cel de al treilea rămase în şa.

Callhown îşi duse calul într-o parte şi se pierdu printre oameni. Acum nimeni nu se mai interesa de el.

Zob Stump o lăsă pe bătrâna lui, apucă de frâu celălalt cal, cu călăreţul neînsufleţit în spinare şi-l duse spre stejarul sub care şedeau, judecătorii.

— Domnule judecător şi domnilor juraţi – glăsui bătrânul vânător. Iată şi martorul care ne va ajuta să descurcăm această poveste încurcată.

— Dumnezeule, el e! Răsună o voce sugrumată de groază.

Un bătrân înalt, ieşi înainte, oprindu-se lângă călăreţul fără cap: era tatăl celui ucis.

Undeva se auzi un ţipăt de femeie şi un geamăt înăbuşit: era sora celui ucis.

Curând, cineva îl duse de acolo pe Woodley Pointdexter, care se supuse ca un copil. Pesemne că nici nu-şi mai dădea seama ce se petrece în jurul lui. Îl urcară în trăsură, lângă fiica lui. Dar trăsura nu se urni din loc. Louise nu voia să plece până ce judecată nu va lua sfârşit.

Zeb Stump fu chemat să depună mărturie. Bătrânul vânător ieşi în faţa instanţei. Vorbi liber şi nestingherit, ca de obicei:

— Am auzit de această tristă întâmplare chiar a doua zi după dispariţia lui Henry Pointdexter. Abia mă întorsesem de la vânătoare. Mi s-a spus că mustangerul e bănuit de crimă. Îl cunoşteam pe Maurice Gérald şi ştiam bine că n-ar fi în stare de o asemenea faptă. M-am dus să-l văd. Nu era acasă. L-am găsit doar pe Phelim, servitorul lui. Flăcăul era speriat, trăise fel şi fel de păţanii, aşa încât n-am înţeles mai nimic din ce mi-a spus. Şi iată, în timp ce-mi povestea prin ce-a trecut, apare câinele cu un mic sul prins de zgardă. Ce să vezi? Era o carte de vizită. Era scrisă cu cerneală roşie… cu sânge. Am pornit îndată, luându-l cu mine pe Phelim, luând şi câinele. Am ajuns la timp, ca să-l scăpăm pe mustanger din ghearele jaguarului. Un glonţ şi gata – i-am venit de hac pisicii tărcate. Apoi l-am adus la colibă. A trebuit să-l purtăm pe un fel de targa. Nu putea să facă un pas. Şi bătea câmpii de-ai fi zis că şi-a pierdut minţile. N-avea minte nici cât un boboc de curcan. Ei, cum spun, l-am adus la colibă. Şi-a zăcut acolo până a venit detaşamentul de rangeri.

Martorul tăcu o clipă, chibzuind dacă se cuvine să povestească despre toate câte se petrecuseră în coliba mustangerului. Oare n-ar fi mai bine să treacă anumite lucruri sub tăcere?

Acuzatorul însă îl copleşi cu întrebările, făcându-l să povestească totul, până în clipa când Maurice Gérald a ajuns la închisoare.

— Ei – urmă Zeb Stump – acum aş vrea să mai adaug câte ceva.

— Vorbeşte, mister Stump! Rosti avocatul de la San-Antonio.

— Ceea ce vreau eu să spun nu-l priveşte atât pe acuzat, cât pe omul care trebuie să stea în locul său. Deocamdată n-am să-i dau numele în vileag, am s-arăt doar cum l-am dibuit. Dumneavoastră, domnilor juraţi, veţi trage concluziile.

Bătrânul vânător tăcu şi trase adânc aer în piept, ca şi cum s-ar fi pregătit pentru o lungă cuvântare. Mulţimea aştepta încordată.

— Aşadar – începu Zeb Stump – după ce am fost nevoit să aud şi mai ales să văd ce mi-a fost dat să văd, am înţeles că tânărul Henry e mort. Dar eram convins că nu mustangerul a săvârşit această faptă mârşavă. Atunci, cine? Iată întrebarea care mă chinuia, aşa cum îi chinuia şi pe mulţi alţii… M-am hotărât să aflu adevărul. Dar nu mă îndoiam nici cât negru sub unghie de nevinovăţia irlandezului. Deşi multe erau împotriva lui, nimic nu putea să-mi schimbe părerea. Mi-am zis să cercetez urmele din prerie. Mă interesa mai ales urma unui anume cal. Urma calului american. Una dintre cele patru potcoave ale lui era ruptă. Iat-o! Aici martorul vârî mâna în buzunaru-i adânc şi scoase la iveală o potcoavă ruptă. Mi-am dat seama că americanul a gonit prin prerie în noaptea crimei. S-a ţinut după tânărul ucis şi după omul învinuit aici de această crimă. În apropiere de locul crimei, urmele se întrerupeau. Călăreţul care venise pe calul american a pornit-o de aici pe jos. A mers până la băltoaca de sânge. Sângele vărsat acolo e opera lui. Adevăratul ucigaş e călăreţul de pe calul cu potcoava ruptă.

— Continuă, mister Stump – rosti judecătorul. Explică ce vrei să spui?

— Iată ce vreau să spun: omul despre care vorbesc s-a ascuns în desiş, de unde l-a ucis cu un glonţ pe tânărul Pointdexter.

— Cine e? Cine-i omul acesta? Cum se numeşte? Spune-i numele! Strigară de-a valma câteva glasuri.

— Eu zic că o să daţi de numele lui uite colo.

— Unde?

— În corpul călăreţului fără cap. Iată – continuă martorul, arătând spre cadavru. Vedeţi, aici pe serapéu e o pată de sânge, iar în mijlocul petei, o găurice de glonţ. Dar pe spinare nu se vede nici o urmă de glonţ. Bănuiesc deci că glonţul a rămas în corp. Hai să ne convingem!

Nimeni nu se împotrivi. Doi-trei bărbaţi ieşiră din mulţime, între care şi Sam Manly şi scoaseră încetişor serapéul de pe umerii victimei.

Se făcu o linişte mormântală. Nu auzeai o şoaptă. Toţi erau numai ochi.

Trupul era străpuns în două locuri: în dreptul inimii şi ceva mai jos. Sângele se închegase în jurul rănii a doua. Cea de sus nici nu era o rană, ei pur şi simplu o urmă de glonţ.

— Asta – vorbi Zeb Stump, arătând urma de deasupra – nu are nici o însemnătate. Vedeţi, nu e sânge. Asta arată că glonţul a pătruns în corp după ce a survenit moartea. E glonţul meu, l-am tras în noaptea când mă aflam la coliba mustangerului. Cu rana ceastălaltă e cu totul altceva. Ăsta e glonţul care a provocat moartea şi sunt convins că a rămas în corpul victimei. Să facem o tăietură şi să vedem.

Cadavrul fu dezlegat şi dat jos de pe cal. Îl aşezară cu grijă pe iarbă. Sam Manly îndeplinea rolul chirurgului. După câtva timp găsiră glonţul şi-l înmânară juraţilor. Pe el se citeau limpede trei iniţiale: „CCC.”

Cei care luaseră parte la doborârea jaguarului îşi dădură seama îndată cui aparţine glonţul.

— Ce ai de spus, mister Stump? Interveni apărătorul.

— E limpede ca lumina zilei. Şi un copil înţelege. Glonţul ăsta l-a ucis pe tânărul Pointdexter.

— Dar cine a tras, ce crezi?

— Asta-i tot atât de limpede. Când un om îşi aşterne numele pe o scrisoare, nimeni nu se mai întreabă cine a trimis scrisoarea. Aici e o poveste asemănătoare. Ce-i drept, vedem doar trei iniţiale, însă mie nu mi se pare prea greu să ghicim ale cui sunt.

— Adevărat, glonţul e însemnat – întări acuzatorul. Se prea poate să aparţină unui gentleman foarte binecunoscut în settlement. Să presupunem că aşa e. Dar asta nu dovedeşte nimic. O crimă săvârşită cu o armă furată e ceva destul de obişnuit. În plus, vă rog să-mi spuneţi, cum puteţi motiva o asemenea crimă? Ce l-a putut determina pe omul acesta să ucidă? Nu s-a pomenit nici un nume, dar îl cunoaştem cu toţii, ştim ale cui sunt aceste iniţiale. Am convingerea că gentlemanul în cauză nici nu va nega că sunt iniţialele lui. Dar asta nu înseamnă nimic. Alte dovezi care să ne îngăduie să legăm numele lui de această crimă nu există.

— Aşa credeţi? Spuse Zeb Stump. Atunci asta ce e? Şi scoase din punga de tutun un petic de hârtie ars la margini şi înnegrit de pulbere.

— L-am găsit în hăţiş, chiar lângă locul crimei – rosti bătrânul vânător, înmânând hârtia juraţilor. Stătea agăţat de o crenguţă într-un salcâm: a ieşit din aceeaşi ţeavă din care a ieşit şi glonţul. După câte pricep eu, peticul ăsta de hârtie a fost folosit drept dop de cartuş. Vrednic de luare-aminte e faptul că pe hârtia asta stau scrise aceleaşi iniţiale că şi pe glonţ. Uitaţi-vă, domnilor juraţi!

Unul dintre juraţi luă hârtia, o netezi şi citi:

— CCC”, Căpitanul Casey Callhown.