CAPITOLUL XCVIII.TRĂIEŞTE!

Ucigaşul zăcea la pământ, cu braţele înlănţuite de lassou. Ai fi zis că e mort. Cel care îl prinsese bănuia însă că e leşinat ori se preface. Asta îl făcu pe Maurice să rămână în şa, fără să slăbească lassoul. Calul aştepta supus, gata să se întoarcă sau să pornească înainte.

— Când te gândeşti ce crimă! Cugeta cu glas tare mustangerul. Şi-a ucis vărul, apoi i-a retezat capul! Nu, nu există nici o îndoială. Amândouă sunt isprăvile lui! Oare de ce a ucis? Numai el singur poate să spună!

— Te înşeli, tinere! Se auzi un glas. Există cineva, capabil să răspundă la aceste întrebări. E bătrânul Zob Stump şi-ţi stă la dispoziţie. Dar acum n-avem vreme de asemenea lucruri. Trebuie să-l ducem sub stejar să-şi primească răsplata meritată.

— Cum îl ducem? Calul lui a fugit.

— Foarte simplu, mister Gérald. N-are nimic, a leşinat. Ba cine ştie, poate că înadins o face pe mortul. Dacă nu-i în stare să umble, o să meargă călare. Îl duce bătrânica mea. Mie mi s-a urât să stau în şa, ba parcă şi bătrânicii mele i s-a urât să mă poarte-n spinare. Dacă face nazuri, îl aruncăm de-a latul şeii şi-l ducem ca pe un cerb mort. Stai! Parcă-şi vine în fire… Ia scoală, prietene. Hai, sus! Urmă Zob, apucându-l pe Callhown de guler şi scuturându-l zdravăn. Scoală, auzi? Trebuie să plecăm! Eşti aşteptat! E cineva care vrea să-ţi spună o vorbă.

— Cine? Unde? Bâigui căpitanul, deschizând ochii şi privind buimac în jur. Cine vrea să stea de vorbă cu mine?

— În primul rând, eu.

— A! Dumneata eşti, Zeb Stump?

— Eu şi cu Maurice Gérald-Mustangerul. Se pare că v-aţi mai întâlnit dumneavoastră şi înainte. Şi el vrea să-ţi spună o vorbuliţă. Afară de asta te mai aşteaptă încă multă lume. Toată lumea te-aşteaptă. Aşa că mai bine te scoli să mergem.

Callhown se ridică încetişor în picioare. Avea mâinile înlănţuite de lassou.

— Calul meu? Strigă el, rotindu-şi ochii în jur. Unde mi-e calul?

— A fugit, naiba ştie unde. S-o fi întors acasă, pe Rio Grande. L-ai gonit, pe deşelate. O fi blestemat schimbul făcut şi-a zbughit-o spre păşunile pe care le ştia de mânz, să-şi mai tragă răsuflarea, bietul de el!

Callhown se uită uimit la bătrânul vânător: „Schimbul? De unde-o fi ştiind c-am schimbat caii?”

— Haide! Îl îmboldi Zeb, nerăbdător. Nu se cade să-i facem pe judecători să aştepte. Ei, gata?

— Nu pricep.

— În primul rând, te întorci împreună cu noi doi. În al doilea rând şi ăsta-i lucrul cel mai important, vei apare în faţa judecăţii.

— În faţa judecăţii? Eu, în faţa judecăţii?

— Da, chiar aşa, mister Callhown.

— Şi pentru ce, mă rog?

— Pentru uciderea lui Henry Pointdexter, verişorul dumitale.

— Minciună! O minciună sfruntată, josnică!

— Gura! I-o reteză bătrânul Zeb. Nu te mai osteni să trăncăneşti, că-i tot degeaba. Dacă Zeb Stump n-a greşit, o să trebuiască să vorbeşti destul. Acum la drum! Judecătorii aşteaptă. Juraţii aşteaptă, cei şaizeci de rangeri la fel.

— Eu nu mă-ntorc – replică îngâmfat Callhown. Cu ce drept îmi porunciţi? Nimeni nu v-a dat acest drept.

— Zău? Pufni bătrânul Zeb. Dreptatea însăşi mi-a dat acest drept – şi vânătorul puse mâna pe armă. O vezi? Ei bine, află c-o să mă folosesc de dreptul meu. Lasă vorba! N-am vreme de trăncăneală. Hai, suie pe iapa mea. Să pornim liniştiţi, că e mai bine aşa. Altfel te duc legat cobză. Trebuie să te întorci şi cu asta gata!

Callhown nu răspunse. Se uita înnebunit când la Zeb, când la Gérald. Trase cu coada ochiului la tocul revolverului ce-i ieşea din buzunar şi încercă să-l apuce. Îl împiedica lassoul. Bătrânul Zeb prinse mişcarea şi îndreptă ţeava puştii spre el.

— Mai repede! Îl zori vânătorul. Sus, mister Callhown, bătrânica mea te-aşteaptă! Auzi?

Căpitanul se supuse maşinal. Vedea moartea cu ochii, aşa că nu avea încotro. Zeb Stump apucă iapa de frâu şi o porni spre settlement.

Mustangerul venea în urma lor, cufundat în gânduri. Cugetă la femeia pe caro o iubea cu atâta abnegaţie şi care îi stăpânea inima.